În apărarea lui Don Juan de Elena Valeria Ciura

Pe sub fereastră trec în grabă-
(Se vedea c-au multă treabă),
Un El, mai tinerel,
O Ea- mai bătrânea
Şi-n goană se certau aşa:
-Femei nebune,
Cum e neagră luna-n lume
Visaţi doar linia ferată,
Crezând că va veni un tren
Şi veţi scăpa de spleen,
Ce gând hain,
Ba-i chiar meschin!

-Iar voi visaţi
Că doar întindeţi mâna-
Vine cina, vine Ea
Şi ridică plapuma..
Şi azi aşa şi mâine-aşa...
Suportă sforăitul-
Dar dărâmă mitul
Despre sclava ce era!...

O femeie-adevărată
Cu lanţ
Nu se simte niciodată
Mai stilată...
Lanţul
Dacă vrea
Şi-l pune singurea
Şi când vrea ea!
Dar nu suportă lanţul
Legat de-altcineva!

O femeie curioasă
Vrea să vadă,
Cum e-ntr-o livadă
Cu fructe dulci şi floare albă
Pentru ea şi-o lume-ntreagă!

O femeie adevărată
Învăţată, răsfăţată
Ştie despre Don Juan
De la soaţele acrite
Cu minciună sărăcite

Au ştiut să se salveze
Nu prin resemnare,
Ori scăldateîn uitare,

Au citit şi ele
Că nu-s numai frumuşele!
Că un alt păcat ,
Mai mare
Ar fi moartea în banal
Ar plăti-ntr-o altă lume
Nu că au răbdat calvar
Ci, că, ce-a spus filosoful
Au negat ori ignorat!

-Oare ce-a mai decretat
Doar şi el a fost bărbat?

-Că-i păcat suprem pe lume
Să trăieşti nefericit-
De nu faci
Ce-ţi spune crezul,
Viu de eşti-
Tot ai murit!

O ALTĂ PRIMĂVARĂ de Ioana Burghel

Vor înverzi pădurile curând,
Grațioase nimfe s-or scălda
Și-nviorând ascunse lacuri,Iubiri catifelate vor lega.

Iarba de sub ultima zăpadă,
Va împodobi iar glezna fină
Și muguri sărutați vor respira
Sub vântul care suflă tot a vină.

Ușor, se vor trezi sub sânul stâng
albaștrii, fluturii cuprinși de dor
Și mâine, poate iarăși o să plâng,
Atât de scurta trecere a lor.

Mă bucur de iubire câtă e
Și-n alte ploi îmi spăl tristețea,
Din trup încă mai pleacă razele
Să-mi încălzească tinerețea.

Am să păstrez în suflet primăveri
Pentru argintul anilor ce vin,
Parfumul florilor de tei și meri
Și diminețile cu cer senin.

Când voi îmbrăca veșmântul lunii
Și-n odăi vor coborî tăceri,
Când n-am s-aud strigarea cărnii,
Să pot umbla prin clipele de ieri.

Rătăcire de Ovidiu Oana-pârâu

Vreau să te uit !

Să-ţi spun că nu te mai iubesc.

Apoi să mă întorc în mine

şi să-mi admir curajul.

Vreau să mă mint !

Să-mi spun ca nu te vreau.

Apoi să mă întorc spre tine

să te privesc în suflet.

Iar în final, aş vrea să mă trezeşti,

să-mi spui că nu-i aievea.

Apoi să mă întorci din mine

şi să mă ierti.

Condamnat la iubire de Augustin Septimiu Ion

E gândul abstractă secure,
Iubirea e-un sfânt eșafod.
Te simt fascinantă genune
Cu suflet de mistic aprod.

Trăirile mele sunt ninse,
Privirile tale sunt seci,
Din cupa aprinselor vise
Nu poți doar să guști și să pleci.

Și totuși ceva ne mai leagă
Mascând nesfârșitul "acum",
Când tu ești o lume intreagă
Iar eu, rătăcitul nebun.

Îngân așteptata sentință,
Nu sunt nicidecum un erou,
Las doar cea din urmă dorință
Închisă cu numele tău.

Și totuși iubești în tăcere
Și totuși iubesc pe ascuns.
În rupte cuvinte rebele
Nimicul nu poate fi spus.

E gândul abstractă secure,
Iubirea e-un sfânt eșafod.
Te simt fascinantă genune
Cu suflet de mistic aprod.

dimineață de Bogdan Dumbraveanu

e un punct în zare 
unde lumina atinge mai întâi
relieful tăcut al lumii
născătoare de curiozități

de acolo vin chemările dintâi
cu toată nevinovăția
pe care o simțim în prunci

un prim loc, un singur
moment, când totul e curat

aș străbate toate timpurile
toate reliefurile
să-l întâlnesc

ori ochii tăi, cu
lacrimi în care se scaldă
neștiută zarea

la geam de Renate Müller

zboară ciori peste coline
stoluri negre 
puncte călătoare
prin griul zilei

lasă-n urmă
pomii înveliţi în umbre
câmpiile cu firul
ceţii-n gene

liniştea-mi surâde
veghează în tăcere
lungită pe un ram…
doar timpul curge

... şi au numit-o carte de Ovidiu Oana-pârâu

Venea înspre pământuri din cer înţelepciune,

ce-o adunau sihaştrii şi o credeau minune,

trăiri pe care dânşii ferindu-le de moarte,

le-au dat o formă nouă şi au numit-o carte.

S-a aşezat în vreme trăirea omenească,

schimbându-se din haos, în ordine lumească

să poată să o ducă prin timpuri mai departe,

au strâns ce-i bun din toate şi au numit-o carte,

Ce-a zămislit în lucruri statornice natura,

a copiat poezia, pictura şi sculptura

şi preschimbând frumosul, în muzică şi arte,

l-au rafinat ca formă şi au numit-o carte.

Dar peste toate astea, a lumii devenire,

cu lunga ei cărare şi-n viitor menire,

au luat porunca sfântă, în suflet să o poarte,

au scris-o în versete şi au numit-o carte.

Dragi copii din lumea-ntreagă de Elena Valeria Ciura

Fericiţi sunteţi cu toţii
Când în casă-i cald şi bine – 
Dragostea vă înconjoară,
Aveţi tot ce-se cuvine!

Mamă, tată şi bunici,
Locuri dragi şi jucării,
Dar mai sunt în astă lume
Trişti copii, cu noi amici,

Că i-am cunoscut pe stradă-
Casa lor este-n zăvoi
Eu aş vrea să-i duc la mine
Şi să îi scap de nevoi.

Complicat este a spune
Că a vrea şi a putea
Sunt cuvinte dintr-o limbă
Ce-mplinire nu le da.

Case sunt pentru cei mici,
Ajutaţi sunt ei să crească,
Dar dorul ,cine mai poate
În suflet să-l potolească?

Dragi părinţi ce hoinăriţi-
Nu că staţi degeaba-afară!
Întoarceţi-vă la copii-
De nu-s bani, ei sunt comoară.

Cum trăiesc atâţi-a-n ţară
Veţi găsi şi voi ceva
Nu ne faceţi de ocară
Uitând copiii ...undeva!

Nimeni nu îi poate creşte
Cum o face un părinte
Doamne, nu-i uita în lume
Dă-le ochi, dă-le căinţă,

Cu ce câştig vă întoarceţi
Nu veţi trăi ca nababii
Dar ei lângă voi vor creşte
Nu vor umbla ca nomazii

Oameni buni ,cu minte bună,
Voi, români din lumea-ntreagă
Nu lasaţi ce v-a dat Domnul
Mai de preţ, veniţi degrabă!

Nostalgie... de Iurie Osoianu

nostalgie, nostalgie, nostalgie 
sentiment al naibii de himeric 
cu sclipiri de negru cu isteric 
pe albastrul pur al nebuniei...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
şir de gânduri aranjate ezoteric
într-un suflet cu pretenţie de sferic
şi îmbâlsâmat cu silnicie...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
eu, la uşa ta de intunerc
bâjbâindu-mi sentimentele numeric
şi rugându-le să nu deschidă agoniei...

Pe aproape – Mărţişor… de Boris Ioachim

Zăpada se-mbunează, sub vântul furios,
Prinzând culori pestriţe – când ceru-i făr’ de nor
Iar ziua-nfăţişează un aer maiestos –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.

Din culmile de dealuri se iscă, neîntrerupt,
Şiroaie lungi de lacrimi – izvor după izvor…
Iar păsări săgetează văzduhu-n zbor abrupt –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.

Nu-i ger – dar nici căldură, e-un fel de nu-ştiu-cum,
Căci ţarina începe să fumege uşor…
Sunt petece de gheaţă pe fiecare drum –
Dar, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.

Chiar hornurile negre – ieri harnic fumegând
Nu prea slobod spre-nalturi al fumului fuior,
Pe când streşini de case se tot trezesc plângând –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic –Mărţişor.

În suflet se prelinge un sentiment ciudat…
O pace mi se-aşterne, ca diafan covor,
În inimă şi-n minte, cuminte şi curat –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic –Mărţişor…