Zăpada se-mbunează, sub vântul furios,
Prinzând culori pestriţe – când ceru-i făr’ de nor
Iar ziua-nfăţişează un aer maiestos –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.
Din culmile de dealuri se iscă, neîntrerupt,
Şiroaie lungi de lacrimi – izvor după izvor…
Iar păsări săgetează văzduhu-n zbor abrupt –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.
Nu-i ger – dar nici căldură, e-un fel de nu-ştiu-cum,
Căci ţarina începe să fumege uşor…
Sunt petece de gheaţă pe fiecare drum –
Dar, bântuie, prin preajmă, sfielnic – Mărţişor.
Chiar hornurile negre – ieri harnic fumegând
Nu prea slobod spre-nalturi al fumului fuior,
Pe când streşini de case se tot trezesc plângând –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic –Mărţişor.
În suflet se prelinge un sentiment ciudat…
O pace mi se-aşterne, ca diafan covor,
În inimă şi-n minte, cuminte şi curat –
Căci, bântuie, prin preajmă, sfielnic –Mărţişor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu