bijutierul vieţii de Renate Müller

dintr-o piatră 
mi-a dăltuit inima
cu daltă de-argint

a cizelat suprafaţa
chipurilor cu o şoaptă

praful întunericului
s-a risipit

o ţine strălucitoare
în mâini
şi tresare fericit

în ea luminează iubirea

Iurie Osoianu

în iarna ceia taica nu voia să moară 
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş 
mereu ruga să fie dus cumva afară 
să vadă, de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge şi suflare şi blestemuri...

simţea bătrînul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

şi să-mi mai zică cât îi pare rău
că s-a-însurat cu alta, după moartea mamei
în rest, aşa pe semne vrut-a Dumnezeu
în zbucum şi framint să-şi ducă anii...

dar n-a fost dat să fie. Am venit
când el zăcea-n sicriu şi-n resemnare
şi chipul lui cu-n zâmbet ostenit
parcă-mi şoptea o ultimă iertare...

în iarna ceia taica n-a murit
ci doar s-a dus, de unde nu se vine
s-a dus să stea în aşteptare, liniştit
să facă fiul meu un loc alături. Pentru mine...

aşternută-n dor de Renate Müller

ascult în liniştea-nserării
vibraţia corzii de vioară
ce tremură un dulce cânt
balada florilor de primăvară

scăpată-acum din griul iernii
din nou simt inima-mplinită
în al ierbii verdelui cuvânt
culca-voi muguri fericită

HD 02.02.2013 RM

Te-am văzut de Mariana Mihai

Te-am văzut, copilul Meu
Când Mă căutai în taină,
Dăruind din ce-i al tău...
Mă-mbrăcai cu câte-o haină.

Te-am văzut cum Îmi zâmbeai
Când eram prea întristat
Şi în braţe Mă strângeai...
Te-am văzut. Nu te-am uitat.

Te-am văzut, copila Mea
Când Mă căutai pe cale
Şi-Mi bucurai inima
Cuprinsă de dor şi jale.

Te-am văzut la ceas de rugă
Stăruind pentru dreptate,
Lăsând lacrimi să se scurgă
Dureroase... însetate.

Mi-ai dat apă, Mi-ai dat pâine,
O, ce mult M-ai bucurat...
N-ai zis: "Du-te! Vino mâine!
Acum sunt prea ocupat."

Te-am văzut şi prin spitale
Mângâindu-Mă la greu,
Lăsând treburile tale...
Te-am văzut mereu, mereu.

Mă priveşti şi nu-nţelegi...
Toate-acestea Mi le faci,
Ori de câte ori alegi
Pe semeni să îi împaci.

Nu uita, copilul Meu,
Printre lacrimi şi suspine,
Să faci binele mereu...
Se va-ntoarce tot la tine.

NU TE GRĂBI de Ioana Burghel

Omule
ai răbdare să descifrezi
viața
din toate cuvintele…
desfă trandafirul petală cu petală
totdeauna marginile sunt
mai aproape de mâine
de aceea
ai răbdare
cât cerul încă se înclină spre
răsărit
nu te grăbi să atingi prea devreme
locul
unde floarea-și plânge încă
neîmplinirea…
cu fiecare drum furat
ești tot mai aproape de umbre
nu te grăbi
lutul va fi tot acolo…

Sunt treaz de-o veşnicie ... de Ovidiu Oana-pârâu

Sunt treaz de-o veşnicie, numai cerul

Străjerul meu etern născut din stele,

E martorul tăcut scrutând eterul

Zenit peste Nadirul sorţii mele.

Cu timpul armă am înfrânt destine,

Zei nemiloşi ţesându-te-n tenebre;

În roua nopţii te-au ascuns de mine

Şi-n licurici, sub tânguiri funebre.

Zvântat-au roua soarele şi vântul,

Cri-cri-ul potopindu-l cu lumină,

Născându-te, o floare pe mormântul

Însingurării mele, ca regină.

Acum ne contopim în curcubee,

Eu seve-ţi dau, tu pete de culoare

Mă răstigneşti ca umbră pe alee

Şi soţ răpus de-o dulce abdicare.

Te mint că-s treaz, iar tu mă minţi că-i noapte

Îmi flagelezi sărutul cu sărutul,

Aroma ta de măr şi rodii coapte

O sorb nectar pentru amar trecutul.

SAT VALAH de Aurel Peteoaca

Lângă grajdul de pământ şi o glugă de coceni,
Zace-n veghe o căpiţă,cu parfumul de poieni,
Caii pasc fâneaţa moale,domolind un dor de ducă,
Luna -mi amorţeşte satul,sub o rază,ca o rugă.
Iar pădurea de stejar,îmi rânjeşte-n răsărit,
Peste capul de Gorgan,care tăinuie un mit.
Râul mlădie în vale,printre sălcii despletite,
Iar în praful unei uliţi...trăiam clipe fericite.
Copilăria mea desculţă,alintată de bunici,
Îşi revendică castele în muşuroaie de furnici.
Lângă garduri de nuiele,peste poduri de buşteni,
Eu îmi aştept străbunii acasă,intr-o vatră de moşneni,
Iar Câmpia mea semeaţă,spânzurată de coline,
Îi aşteaptă pe stăpâni,cu sfială să se închine.
Sat valah cu oameni dârzi,dar neînchipuit de buni,
Tu ascunzi sub cruci o lume,iarba-ţi creşte din străbuni.
Doamne !dacă prin minune,m-aş mai naşte a doua oară,
Tot Valahia aş alege....... şi m-aş naşte tot la ţară.

DINȚI DE LUP de Ioana Burghel

Dinți de lup are viața!

Ce colți înfige
în mine
în tine
atât de rău
și atât de adânc
de parcă îți vine
să-ți iei
moartea de mână
și să-i promiți
că veți fi împreună
de la un capăt de humă
la celălalt…

În felul acesta
nimeni nu mai desparte
nimicul…

Ce dinți de lup!

Viața și moartea
Perechea aceluiași drum…

SOSI-VA VREMEA… de Patricia Serbanescu

Motto: Ne naştem cu o fire fără cusur, dar după ani de trecere prin lume, ne lepădam de ce ne-a fost dat şi învăţăm... să ne prefacem.(Lao Zi)

Îmi vine dor de ducă spre tainicul neant
Că-n viaţa asta, am tot fost perdant
Şi nu era nimic că n-aveam în desagi
Dar am pierdut mereu, suflete dragi…

Găsit-am doar şabloane şi traiul limitat
Credinţa cu galoane, totul denaturat,
Anostă transformare, făr’a fi de la zei
Era o dominată, doar pentru farisei.

Lipsindu-ne nădejdea, visam doar uneltirea
Nimic nu se întâmpla, pe veci era sortirea
Cu o putere mare, legea încă-i decisă
Lăsând aceasta specie, să fie compromisă.

Nu m-a-ncălzit defel această apariţie
Căci eu în univers… ocup altă poziţie
Sosi-va dar şi vremea să scoatem din strânsori
Să numai punem pofta-n cui, de-atâtea ori…

Aud parcă-n surdină cum pescaruşi se strâng
Din nou geme pământul şi valurile plâng,
Se-arată iarăşi fiara cu-o ultimă zvâcnire
Ne-a tot ţinut blocaţi, în greaua amorţire…

Doar singuri noi ne naştem şi tot la fel murim
Singurătatea noastra, e piesă în destin
Să căutăm adânc a neamului sorginte
Şi s-aşezăm pe drept, poporu-n cele sfinte…

01.02.2013

Piatră albă... de Cătălin Codru

Piatră albă de pământ,
Aşezată-n cap de sfânt,
Mi te-ai răsărit odată,
Tu cu liniştea curată.

Mi te-ai răsărit în cale,
Vremea ostenirii sale,
Duci odihnă, pentru toţi,
Oameni buni, proşti şi netoţi.

Aşezată ca un şir,
Dai fiori de flori de mir,
Din lumină nu laşi umbră,
Tu şi soarta asta sumbră!

Aşezată-n cimitir,
Pentru rob... pentru martir,
Cu aripile-ndreptate,
Faci din semn... eternitate!

Nu eşti simbolul păgân,
Dar eşti semn de cap de drum,
N-ai păreri şi n-ai nici viaţă,
Noapte fără... dimineaţă!

Am să fug şi eu cândva
Eu... din lumea asta toată
Să vă las să-mi duceţi dorul
Dac-o fi... şi-o fi vreodată...