uşoară stare de-mbătare de Renate Müller

un fluture s-a aşezat pe buzele mele
când peste ele te-ai aplecat
cu ochii îmi sărutai pleoapele

genele noastre fluturau prin neant
se-mbrăţişau într-o zare albastră
de sidef, opal şi cobalt

iar dintr-o stare divină încercam
să prindem într-o cupă de-argint
a clipei mirată minune

HD 21.01.2013 RM

Oglindire de Lavinia Amalia

Pasesc prin iarba cuvintelor tale

Sub talpile iernii ce-apasa strident

Doar cerul albastru si-a ta-mbratisare

Ma poarta agale pe drumul incert.

In  trupul  de foc azi lava pulseaza

Sub mangaierea dorului etern

Simt ingerii goi in noi cum danseaza

Ritul iubirii pe-al noptii infern.

........................................

Absenta ta ca iadul ma-nfioara

Gandul imi cerne soptirile-ti mii

In parul meu zapezile ning iara

Descult imbrac speranta c-ai sa-mi vii...

M-ai cautat cu glas de rugaciune

Si-n palma ta eu lumea mi-am sadit

Aseaza-i pe cer soarele de maine

Nu vreau s-apun cand nici n-am rasarit!

Alunec goala in al marilor regat

Pe mine port doar oglindirea ta

Pe tine eu   in mine te-am sculptat

Esti rastignirea si lumina mea.

NUMAIDECÂT de Stefan Oana Valentin

Am să-mi fracturez lumina
Fără milă, în două oase verzi,
Unul iute și foarte ascuțit
Altul tăcut, atârnat cuminte.

Am să-mi condamn nopțile
Fără recurs, la infinite insomnii,
Una în genunchi, rugă de veghe
Alta la pleoape roșii, de neînchis.

Am să-mi usuc toate frunzele
Fără de soare, crud să-mi cadă,
Toate, în triste, amare grămezi
Răscolite de-un vânt indecis.

Numaidecât, voi sugruma timpul
Să moară nemișcat și în dureri
Căci ne rupe crunt din viață
Ziua pierdută de ieri.

19 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

Trup de iubire de Elena Iuliana Constantinescu

Trupul meu e numai vis,
E numai stea;
Vântul adie printre noi,
Printre cuvintele noastre de dragoste;
Taie lacrimi și fuge
Din trupul meu numai vis,
Din trupul meu numai stea;
Și te întreb pe tine vântule…
Unde e dragostea mea?!
Să-și fi rătăcit pașii
Peste izvoarele-nsetate de viață?
Te rog, vântule, încercuiește-mi dragostea
Cu lanțurile și sufletul meu.
Și lasă-mi rădăcinile
Să le aud cum se întorc pe pământ.

SĂRUT… de Ioana Burghel

Sărutul 
ofranda gurii tale 
încălzind pământul de sub gheaţă
teama născând primăvara
sub vânturi
pe străzi pustiite de sfinţi…

O lume dincolo de pleoape
agonizând de secetă şi spaime
duhul Tău
Doamne
care ne veghea prăbuşirea
într-o moarte aparentă
din care ne-am ridicat
tot mai puţin vii
tot mai puţin sfinţi
zborul Păsării fără nume
ţipătul biruitor
învingând genunea din mine…

Sărutul
ca un început
sau ca un alt sfârşit de lume…

Alţi zori măturând
o fereastră uitată deschisă…

TE MAI ÎNTORCI ? de Aurel Peteoaca

În mânăstirea ta mai este un singur loc...
Iar lumânări se sting sub fumul ca o boare,
Tăcerea mă cuprinde,durerile mă toc,
Te mai întorci vreodată floare de cicoare ?
În chinul unei poteci atât de întortocheate,
Pe crucia-mi ciuruită de aprige piroae,
Sâ arzi fidelă , pură, incinerînd păcate,
Iar eu sa te patrund ca picuri de ploaie

Nu te aştepta de Veronica Simona Mereuta

să mai ştiu cum e potrivit să încep
aşa cum timpul în plus n-am unde să-l adun
pot să te mângâi ca o morgană părasită de aripi
gustul amar va fi aromat cu una din licorile asemenea
pe care şi tu le-ai pastrat în beciul personal

cert este că suntem capabili a ne îmbăta
într-un târziu, cu sinele celuilalt,
doua slăbiciuni duc undeva
poţi să te prefaci uimit,
aşa,a încurajare?!

20.01.2013
VeSMe

Deopotrivă de Veronica Simona Mereuta

la egalitate cu multe dintre vorbele noastre
amintirea devine un cuvânt doar stratificând fericirea
până la definiţia paradigmei
inocenţa va fi, aşadar, acceptată
naivitatea doar boala ei lungă, cu prognostic de moarte sigură

poţi privi, dar nu fă greşeala de a atinge exponatele
lumea mea e mai bizară decât ţi-ai dorit-o
copacii cresc aşa cum îmi bate vântul
n-are să-i mai îndrepte de-acu',blândeţea vreunui dor
oricât de neîncercat ar fi

musafirii cu gânduri paşnice
vor şti să nu-i pună întrebări
odaia de oaspeţi are de-acum o singură uşă!

20.01.2013
VeSMe

no final de Bogdan Dumbraveanu

merg singur 
în jur cad ziduri
cu sunete colosale
se sparg
în lumină

nici un atom nu mă atinge
totul se face
cântec de eliberare

raiul se cucerește
prin spiralarea tăcerii
până se face muzică

până
inima mea alimentează
fiecare floare
fiecare piatră
fiecare viețuitoare

inimă așa cum trebuie

la nesfârșit

only time de Bogdan Dumbraveanu

un rai liliachiu
și verde, 
unde muzica mi se strecoară
ca o briză caldă
pe șirea spinării

lumina-i stare de spirit
din frunze din aer
din bulgări de sol gălbui
din vocea incredibilă
a zeiței

temple solitare
mărețe uitate
mereu regăsite
mândre
puțin imponderabile

cresc calm
pas cu pas în orizontul
unde în răsăritul veșnic
apun temerile

revin privire curioasă
dându-mi
târcoale