pierzanie de Veronica Simona Mereuta

nu sunt ochii
privind adânc în golul 
de nu se tânguie umplerii

nu sunt buzele crăpate
căci nu mai cred în cuvinte mari
cât cenuşa unei catedrale de iubire

nu sunt palmele
frământând neliniştea alchimiei
aurul chiar nu încălzeşte singur

nu sunt rânduite genetic
boli de inimă,suflet,gând
minte şi trup căind lipsa aproapelui

sunt eu
la marginea începutului

26.12.2012
VeSMe

n-am să fiu de Venera Simona Mereuta

vreodată brad
nici coroniţă la deschiderea uşii
sunt doar omul fără gen
crezând în Crăciun ca într-un vis
pierdut fără voie
chiar dacă a rămas copilul
care zâmbeşte mirat
cât de în serios este luat
şi
tace cât o pădure întreagă
mai mereu albă
de drumuri neumblate şi aparenţe
de ramuri crescute anapoda
sau uscate fără vină
verdele e armura de graal
al cărei piedestal de lut
mă strădui să-l cresc

26.12.2012
VeSMe

Aşteptare zadarnică de Leonid Iacob

L-am aşteptat pe Moş Crăciun

Să vină cu desaga-n spate,

Dar mi-a răspuns că nu se poate

Că sunt prea multe gropi pe drum.

Şi mi-a mai spus cum că se teme,

că renii şi-au pierdut aleanul,

c-au auzit de România

unde se dă cu ţamţaramul.

Şi o rămâne, biet de el,

doar în nădragi în iarnă plină,

că el e lipsă la apel

şi pe la mine n-o să vină.

I-am spus c-am fost băiat cuminte,

c-am scris şi nişte poezii,

dar zis-a că românul minte

şi adevărul nu-l prea ştii.

Ba are o frică şi mai mare

că s-o-ntâlni aşa prin zori

cu un botei de procurori

ţinându-i calea pe cărare.

şi l-o mai pune ca să jure

dac-a dat votul nu ştiu cum,

de aia-şi caută de drum

şi se ascunde prin pădure.

Am plâns, de el m-am tot rugat

Dar mi-a răspuns de pe-o banchiză

că şi desaga lui e-n criză.

Am înţeles şi l-am iertat.

Leonid IACOB

marţi, 25 decembrie 2012

METAMORFOZĂ DE GOL de Stefan Oana Valentin

Fierbinte și negru, pustiu
Lipsit de speranța diurnă
Plângea un gol în târziu
Călcând pe vid, fără urmă.

Zbateri de timp, fără de tac
Zbiară secunde, ucise-n ecou
Cum mototolirea apei din lac
Îngână valul din nou și din nou.

Cataplasmă sărată pe rană
Zăpadă căzută alb, la infinit
Plâns amar de clopot și zeamă
De lumânări stinse la nesfârșit.

Hăul imens, vărsat în neant
Minus înalt, de zbor, înzecit
Tăișuri ciuntite aspru pe cant
De frică părul, lipsă, zburlit.
..........................
Apoi a fost zi când te-am cunoscut.

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

poem obscur de Renate Müller

nu mai scot tristeţea din mine
ochii-mi sunt tulburi
secaţi

de lacrimi prea plină mi-e inima

în ea plutesc feţi frumoşi înecaţi
i-a aruncat o furtună în mine

pletele lor…

s-au agăţat de alge

de rădăcini în mocirlă

etape de Renate Müller

printr-o poartă 
într-alta

uşi deschise
pe drumul meu
la care n-aş fi-ndrăznit
să bat niciodată

nu zăbovesc,
păşesc treaptă cu treaptă
spre un ţel divin

îndemnat
spre-nălţimi mă avânt
să plutesc
în sfere subţiri
peste vârfuri

zilnic te caut de Renate Müller

încerc să descifrez vorbele tale,
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea

într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior

înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece

ele bat la uşi închise,
trântite cândva; din răutate,
naivitate, din dezamăgiri

iar eu sunt aici
îţi simt mâna rece întinsă
spre mine în abis…

Departe-s patimile Tale de Ovidiu Oana-pârâu

Departe-s patimile Tale

De ceasu-acesta luminat,

Când lumea cată lung pe cale

Spre Moş Crăciun cel aşteptat.

Chiar vine Moşul şi împarte,

La casele avute dar,

Pe la colibe ce's departe,

Găseşte drumul doar arar.

De clipa naşterii Preasfinte

Se bucură la fel săracii

Cu cei bogaţi, deşi 'nainte

Nu au nici vin, nici cozonacii

Ei te iubesc cu demnitate

Şi dau credinţei consistenţă,

Nu fals ca cei ce-şi fac cetate,

Din bigotism şi opulenţă.

Departe-s patimile Tale

De ceasu' acesta luminat.

Doar unii-aşteaptă Moşu 'n cale,

Ceilalţi, deja l-au cumpărat! 

Sunt… de Costel Suditu

Sunt beat de tine!
Fiindcă te-am băut până la fund!
Te-am stors, şi de ultima picătură,
În gură
Umplută cu plumb.

Sunt criţă de mirarea ta
Ce-mi împodobeşte privirea până-n măduva oaselor!
Te-am mirat până-ntr-atât, încât,
Mi-e inima în gât,
Şi-am dat un ghes, rămaselor.

Sunt… cum să fiu iubito,
Decât, cel plin de tine şi totodată, gol…
Şi buze lacome…
Şi braţe fără rost, neavându-te…
Şi picioare cerşind drumul…
Şi mâini, rămase înfiorate.
Aşa mă sunt, strângându-mi-se pumnul,
Şi parcă nu, iubito, n-am amintit de toate.

Vis tarziu de Lavinia Amalia

Rubinii simboluri isi revarsa lin

Mantia de stele peste-al noptii scrin

Frenetice zboruri din clipe tarzii

Valseaza-n ecoul simtirilor vii

Imi ridic fantana de sete si vant

Dar ochiul imi cerne arsita in gand

Prin frunze desculte de dor asfintit

Se dezbraca timpul sa-mi dea rasarit...