Zeu şi... zău! de Elena Valeria Ciura

Toamne duse
Doamne tunse
În parabole seduse

Şi ascunse-n rotogoale
Ce le fură şolduri goale
Legende contaminate
Cu plăceri nedescifrate
Întrebări nevinovate
Şi...citate...

Toate le găsim
În legenda despre vin
Când Bachus a rămas
Fără vie, vin şi glas
Şi-a chemat în ajutor
Vreo cinci zei şi-un muritor
Şi-n beţia lor, năuci
S-au împiedicat de furci,
S-au bătut ca nişte curci
Din Olimp-iată-i în nuci!
Şi de-acolo în butoaie
Pe pământ, după uluci...
Aşteptând bacantele
Să le scoată doagele...

Colind întârziat de Elena Valeria Ciura

S-a întors cu bucurie-
Cu genţi multe, ecusoane
Şi stampile,

Geamantane cu rotile,
Gemând de bunătăţi-
Din cele străinătăţi.
Strigă tare,
De se-aude până-n vale
-Dezleagă , mămică gardul,
Să văd d bradul,că mi-e dor-
De când fost-am eu fecior
Nu mi-a mai aromit casa
Nucul, mărul ori gutuiul,
Nici ogradă ca la noi
Ninsă, cât câmpia-ntinsă,
Vânt ca-n cânt de nai pierdut
Şi adus de-un fulg pe lut.
...Bate dragul mamii-n poartă
Şi se uită roată-roată,
Dar uşa cine-i deschide?
O vecină, mai bătrână,
Chiriaşă de-o săptămână,
Căci mămuca se mutase,
Mai în sus pe după case,
Unde-i loc verde descris-
În cărţi sfinte, Paradis!
Când îl vede, nu-l mai vede,
Doar din ochi izvor porneşte,
Abia-n casă de-l pofteşte,
Şi ce-a fost îi povesteşte...
De ai şti, dragă copile,
Cât pe drum, în sus şi-n jos
Pe lângă râul cel secat
De spălat, pe obraz dat
Cât a plâns şi a gemut.
Te-ai întors, bine-ai făcut
În săptămâna de Crăciun,
Nu-ţi şedea bine pe drum...
Ţi-a lăsat multe ogoare
Casă, vie , trei livezi...
-Stai, mătuşă, te opreşte
Averea îmi prisoseşteşte;
Am venit ca s-o-mbunez,
De An Nou s-o-nveselesc,
Cu dragoste s-o-nvelesc,
Pe la neamuri să urăm,
Cu colindul să plecăm,
-Nu îmi spune că s-a dus
Când sosit-am de departe
S-o ajut, s-o îngrijesc..
-Drag copile, cam târziu
Zilele ni-s numărate
Nu aşteaptă dupănoi
Că dincolo mergem goi
Cât trăim ne bucurăm
De sunteţi pe lângă noi
Chiar de nu avem belşug
Drag ni-i pruncu şi ograda
Dragă mama, drag şi tata...
Nu murim, de suntem vrednici
Chiar de–avem vecini nemernici-
Scormonim cuvinte bune
Şi trăim cuminţi pe lume!

Câte nu-s în lumea asta!
Pe toate le-am vrea în pântec
Dară viaţa făr-ai noştri
E copilul fără scâncet!

15 dec 2012

Colind şoptit de Boris Ioachim

Pe sub chiciuri, prin troiene –
Pe sub crivăţul ce geme,
Voi veni, în iarna grea

Să-ţi şoptesc colinda mea.

Într-o noapte o să viu,
Pe când dormi, în ceas târziu,
Şi Crăciunu-ţi voi vesti,
Cu glas molcom ţi-oi şopti:

„Te iubesc – afară-i ger
Dalbe flori şi leru-i ler!
Te iubesc, adânc, păgân,
Cu doru-n suflet stăpân.

Dormi, frumoaso, dormi senin –
De luceferi, ceru-i plin!
Sufletul mi-e plin de tine –
Plin de dor şi de suspine.

Cât de tare trupu-mi vrea
Lângă trupul tău să stea!
Doar o clipă – o clipă, zău –
Să atingă trupul tău.

Dar n-aş vrea să te trezeşti
Căci îmi place cum zâmbeşti...
Zâmbet cald, copilăros –
Tu visezi ceva frumos!

Mi-aş dori ca-n visul tău
Să pătrund, puţin, şi eu...
Dar n-aş vrea intrus să fiu,
Căci nu am de und-să ştiu

Dacă-n visul tău, cumva,
Tu nu eşti cu-altcineva...
Dar e noaptea de Crăciun –
Şi-un sărut pe pleoape-ţi pun.”

Şi-o să plec, tiptil, tăcut, –
Lăsându-ţi înc-un sărut...
Mâine dimineaţă-n zori,
Scuturată de fiori

Când din somn te vei trezi
Lângă tine vei găsi
Crenguţă verde de brad –
Şi pe pleoape sărut cald...

În ăst timp, eu, prin troiene,
Pe sub crivăţul ce geme,
M-oi întoarce acas’ zâmbind –
Fericit că un colind

La ureche şi-am şoptit
Cu glas tandru-n dor topit
Un colind – caldă şoptire,
Cânt de drag şi de iubire.

...Pe sub chiciuri, pe sub nea
Şi la anul voi pleca –
Cât o fi iarna de grea,
Să-ţi şoptesc colinda mea...

bună seara de Leonid Iacob

Bună seara-ţi răspund

prin năprasnicul ger

când orele nopţii

aleargă spre tine,

mi-e viscol în mine

şi viscol e-n cer

dar simt că mai eşti

tot aici lângă mine.

Bună seara, lumină,

mi-e ochiul rănit

de-atingeri brumate

ce vin violine.

din vifor albastru

ce doare cumplit,

dar simt că mai eşti

tot aici lângă mine.

Te văd

prin troienele aspre-notând,

dar pasul ţi-i sigur

şi inima-ţi bate

Şi iarăşi îţi scriu

pe o filă de gând

poeme de dor

dintr-o albă cetate.

Bună seara , lumină…

Vis de iarnă de Ovidiu Oana-pârâu

Mă-ntorc din nou cu gându-n urmă,

În satul ce-am iubit enorm,

Ascult talăngi ce sună-n turmă

Şi liniştit, încet adorm.

Se-amestecă, în vise, glasuri,

De ţânci ce-nnoată în pârâu.

Scârţâie carele pe haturi,

Ducând la moară snopi de grâu.

O ciocârlie înfioară,

Bolta senină, fără nori,

Cu triluri parcă de vioară,

Ce-n suflete trezesc fiori.

Apoi, alt vis. Foşnet de frunză,

Sub vânt de toamnă ascuţit.

Începe frigul să pătrunză,

Un greier leneş, zgribulit.

Pe care-l ştiu. Cântat-a vara,

Fără să-i pese de urmări.

Acum îşi ţine strâns vioara,

Şi rătăceşte pe cărări.

Iar peste el încep să cadă,

În linişte de nefiresc,

Steluţe albe de zăpadă,

Pornite din înalt ceresc.

Un ultim cri… mai lasă somnul

Să-nţepe zarea albă toată.

Cu gându-apoi alerg spre Domnul

Şi Maica Lui Imaculată.

Mă-ndrumă steaua fermecată

Şi pruncul îl ascult cum plânge,

Spre primavara luminată,

Când de pe cruci picură sânge.

Un sânge ce renaşte viaţa,

În spirite şi în natură.

Acelaşi ce topeşte gheaţa,

În suflete şi dă căldură.

Sub care iarba germinează,

Pârâul apa-şi limpezeşte,

Greieri viori îşi acordează

Şi grâul nou în lanuri creşte.

Am aţipit doar o clipită

Şi ani de zile-am străbătut,

Prin vatra satului iubită,

Crezând că-s iar la început.

Da-i numai visul din Ajun.

În casă-i cald, şi liniştit,

Aştept brăduţul de Crăciun,

Să-l văd cu stele-mpodobit.

Vezi, doamnă dragă... de Cătălin Codru

Au fost şi clipe-n care nu puteam,
Nici să trăiesc... şi nici să fiu,

Dar au trecut când tu sunai...
Şi n-aş fi vrut să strigi tu... a pustiu.

Atunci simţeam că eu sunt greu,
Dar greutatea din alarmă..
Suna a strigăt de ateu,
Ce şi-a pierdut subit din karmă.

Strigai şi tu poate şi eu...
Acelaşi gând seca simţirea,
Şi-am stins în mine suflul greu,
Nu ştii cum mi-a fost mie rătăcirea.

Acum cu sceptru de-mpărat,
Îmi spulberi orice pic de tihnă...
Te urci pe-un piedestal înalt...
Şi-mi tulburi bruma de odihnă.

M-ai ţine-mi predici derivate,
Cum îmi spuneai cândva odată,
Şi... ipoteze demonstrate,
De vremuri stinse, neprobate!

Acum când ştii că îţi e bine,
Îţi ştergi pantofii tăi frumoşi,
De ce-a rămas... pierdut din mine,
Şi-mi spui că zorii-s radioşi.

Vezi scumpa doamnă, cum iubirea,
Are un singur sens de mers,
Când eşti tu sus doar potrivirea,
A fost un bun rămas de şters!

Tăceri de Boris Ioachim

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?!
Iubira noastră, tristă, a apus –

Tu n-ai habar ce mult durerea – doare.

Arsura rece, a zăpezii, parcă,
Mă clatină, sub vântul grobian,
Cum clatină talazu-n mare o barcă...
Se apropie un nou sfârşit de an.

Aş vrea să te colind în asfinţituri
Dar glas nu am – tăcerea ta l-a frânt;
Şi ger mă scurmă, cu-ngheţate râturi –
Şi-oricum, în suflet, nu port nici un cânt.

Dar te visez, mereu, în miez de noapte –
Ba te visez chiar şi în miez de zi...
Dar ne-mai auzind a tale şoapte,
Eu nu mai ştiu ce-nseamnă „a iubi”.

Făptura ta, de acum, îmi e străină
-Sau, poate că, străină mi-a tot fost?! –
Cândva, mi-erai şi ţel, mi-erai lumină
Şi, vieţii mele, îi dădeai un rost.

Azi, alte ţeluri, alte idealuri,
Încerc să încropesc în viaţa mea...
Privesc pe geam: ninsoarea cade-n valuri
Ca albe draperii de catifea.

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?
Iubirea-mi pentru tine a apus -
Într –un noian de ceaţă şi ninsoare...

In noapte de Irina Nedelciu

Drumul spre tine de Lavinia Amalia l

Am rascolit curcubeul in odiseea ochilor mei,

am tras de snururi timpul ce s-a impiedicat

ca sa ma poti vedea.

Ti-am auzit ecoul spart

din sufletul prea gol de asteptare

Strigatu-ti mut a rupt spinii trandafirului

de unde picura balsam

in crapaturile pamantului ca semn de ruga

pentru noi

Nu ne-am nascut in acelasi anotimp

nici in acelasi timp sau loc

Dar ti-am simtit briza si

iti adulmesc urma

 lasandu-ma purtata de valurile zbuciumate

pe marea ta

Am despicat furtuna noptii

cu fulgere de foc

sa-ti stralucesc minunea

caci bratele mele au fost sculptate

pe forma sufletului tau.

Ne-am ancorat dorintele

in Stanca dragostei

slefuita in lumina ce topeste zdrentele

pribegiei

si ne dospeste

nemurirea

RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI de Patricia Serbanescu (pastişă la poezia ,,Întrebări,,de Boris Ioachim)

Aş vrea să pot răspunde la multe întrebări

De cum eram îndrăgostiţi şi căţăraţi pe nori,
...Amestecaţi cu stele, ne vânturam văzduhul
Şi totul, chiar nimicul, se contopea cu duhul…

Apoi… singur de eşti, te zvârcoleşti de nervi
Când nu ai lângă tine şi nu poţi să culegi
Un trandafir …cu spin, crescut în pribegie
Pierzând saliva gurii… cauţi întreaga glie…

De mă întrebi de transă şi paşii ameţiţi
Să stii ! aşa am fost, când eram fericiţi
Nu adormeam de dor, iubiţi nevinovaţi,
Eram încercănaţi, precum caii mascaţi…

Mereu iubirea mare, îmi sfredelea ungherul
Şi mă-mpingea voit, să-i stăpânesc misterul
Apoi, când jarul stins, cu lacrimi era lut
O luam pe prund la vale, într-un nou început…

Încă mi-aduc aminte, stând noaptea pe furiş
Cu tălpile pe-asfalt, lent, mai cerneam pietriş…
Istoria se repetă… dorinţele-s… ispite
Se-ntorc filele cărţii, ce-ajung…îngălbenite...

13.12.2012