Generatia in Blugi

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Preţul corect de Veronica Simona Mereuta

plătim
începând cu liniştea şi terminând
cu perechea de şosete care se rupe

când lumea ţi-e mai dragă
păpuşa cu ochii umezi
ei o învaţă întâi să vorbească
lacrimile şi le plăteşte atunci când apasă
tasta "Enter"

ochii văd multe
se pare că este păcatul primordial
de care nu te absolvă o biată spovedanie
canonul e decalogul deşertăciunilor pe care
accepţi să le cânţi regulat
no matter what
hmm..îmi amintesc de indieni
ei vorbesc,cu circumstanţe atenuante
half english
dar,e ca şi cum limba ta nu îţi mai ajunge
să fii înţeles
ca şi absolvit
de minimumul de trădare ,de altfel permis,

aşteptarea mă ucide mereu
sunt ultima de salvat
frunzele toamnei au prioritate
spunea cineva
că le suntem datori,în definitiv
clepsidra e aliatul şi
duşmanul comun
ne ţine în viaţă
cât degetele se contopesc cu firul
se acceptă înnădiri
cât timp eşti abil

a minţi cât să fii primul care a crezut
că eşti diferit
că El poate fi mândru
că s-a însemnat în tine

dar cum să-l faci să te creadă?

23.11.2012
VeSMe

Trei fulgi născuţi din trei surori de Ovidiu Oana-pârâu

Trei fulgi, născuţi din trei surori,

Purtaţi de vânt pe cer, sub nori,

Valsând spre noi se hârjonesc

Şi devenirea-şi povestesc:

- Eu, spune primul, sunt odor,

Născut din spumă de izvor

De răcoroasa Primăvară!

Purtat de adieri de seară,

M-am ridicat şi-am revenit

Trei anotimpuri, şi-mplinit

Ca picur-lacrimă pe cer,

Am fost schimbat în fulg de ger!

- Dar tu? Eu sunt odor din Vară,

Când cerul, câmpul de secară

L-a dăruit, crescându-i rodul

Cu ploaia caldă, iar norodul

De păsăret din lan fugit,

Sătul de bobi m-au risipit,

Purtat pe-aripe sus pe cer,

Să fiu schimbat în fulg de ger!

În urmă, cel mai mic se-ndeamnă:

- Eu sunt odorul mamei Toamnă!

Dar, zămislit de dimineaţă,

N-am reuşit să văd prin ceată

Cum vântul lacom rupe-o frunză

Şi-o zboară-n zare s-o ascunză.

Iar eu, plăpândul giuvaer,

Am fost schimbat în fulg de ger!

Eh ! Asta e ! În horă prinşi,

Se hârjonesc de iarnă ninşi,

Purtaţi de vânt pe cer subt nori,

Trei fulgi născuţi din trei surori.

POSADA de Aurel Peteoaca

Mi-e ţara împreşmuită de munţi ca o ogradă
Şi atât aş vrea să ştie cei ce o râvnesc,
Că poarta curţii noastre se cheamă tot Posadă,

Iar în trecători şi-n defilee pietrele vorbesc.

Ţi-am dăruit întreg ţinutul Severinului, plocon,
Dar tu râvneai Valahia, ca neam şi ţară,
Îl vreai în furci pe Basarab, să-l mazileşti pe domn
Şi Ţara Românească să fie provincie maghiară.

Visai frumos mărite crai maghiar
Iar pofta ta ne condamnase fără drept de apel
Poporul acesta, ce se trage dintr-un Decebal barbar,
N-a vrut să-ngenunchieze umilitor, de niciun fel.

Şi-o oaste nevăzută încălţată în obiele,
Se rânduia cu cetina prin codrii şi pe creste,
Erau ţăranii, păstorii şi târgoveţii ţării mele,
Cu fii, cu taţi, cu mume şi neveste.

Domnul şi Ţara se ridicase asemenea unui scut
Să înece în sânge ifosele regeşti şi filfizoane,
Valahii, codrul, munţii şi Dumnezeu, cum au putut...
Te-au dezvăţat pe tine, Carol Robert, să râvneşti plocoane.

Frica ţi s-a cuibărit profund în oase
Şi ai transmis-o la fiii tăi şi la nepoţi.
N-ai mai dat d-atunci buzna-n ţări şi-n case,
Căci la noi e scris Poasada pe fiecare dintre porţi.

Mi-e ţara împreşmuită de munţi ca de o gardă,
Iar Posada poate fi în orice trecătoare şi-n orice defileu,
În Ţara Loviştei străbunii, toamna, încep să ardă
Şi Basarab I se arată-n Curtea lui de Argeş, ca un zeu.

A murit Dumnezeu? de Nicoara Nicolae-Horia

Oricâtă ură gândul tău împarte
Niciodată întreg nu poți să-l spui,

Condamnat de-atâtea ori la moarte
Dumnezeu nu moare-n Duhul Lui!

Pe Fiul Său L-au pironit pe cruce
Și a Înviat a treia zi în zori,
Nu-i om lui Dumnezeu să îi arunce
Trupul mistuit în închisori!

De-aceea spun, cât încă mai suport
Această mult prea tristă răutate-
El, Dumnezeu din ceruri, nu e mort,
Inima Lui se-aude-n noi cum bate...