Precum… de Nicoara nicolae-Horia

Precum coaja
Lipită
De trunchi,

Precum omida
Lipită de frunză,
Precum literele
Topite-n
Cuvânt-
Aşa e trupul meu
Lipit
De sufletul
Acestui
Poem...

Peisaj citadin - de Boris Ioachim

Undeva un clopot bate
Rar vestind pe câte-un dus…
Pe trotuare desfundate –

Trec mulţimi în negru-apus.

Târgu-şi varsă calm vacarmul
Peste case, străzi, livezi,
Peste-un veac în care calmul
E un lux – ce rar îl vezi.

Sărăciile-s stăpâne
Peste suflete de robi,
Nu se-arată zile bune –
Trecători toţi par orbi.

Cer de plumb apasă zarea,
Târg şi oameni şi alei…
Iarna îşi deschide floarea
Chiciurilor peste tei.

Îmi târşesc paşii agale
Rătăcind prin parcul gol…
Bălţi de gheaţă-mi stau în cale –
Dar arar le dau ocol.

Ce sfârşită îmi simt firea –
E un timp pentru beţii –
Cred că asta ni-i menirea,
Ca ratării-i suntem fii.

Ţară cu cernită zare,
Fii tăi, grăbiţi se duc,
Spre tărâmuri cam neclare –
Clătinându-se năuc.

Nici speranţe, nici iluzii
Nu ne-mbată-n înserări…
Veac viclean naşte confuzii,
Închizând albastre zări.

…Ce trotuare prăpădite –
În oraşul prăpădit!
Oameni trişti, feţe cernite,
Trec prin veacul nesimţit…

Poem foarte simplu - de Bogdan Dumbraveanu

altădată mi se părea
că am destul timp pentru
un poem

și pentru privitul fără țintă
pe fereastră

de ce atâta trecere, atâta foială
ori gânduri despre
cum vom intra în ziua
de mâine
presocraticii sunt mai puțin cunoscuți
decât Socrate, pentru că așa au vrut
praful, apa și uitarea

o priveam cum se îmbracă
de parcă nisipul nu ar fi ajuns niciodată
captiv în clepsidră
îmi zâmbea, Doamne cât timp
trebuie pentru un zâmbet,
întâi el apare discret pe buze
apoi cuprinde întreaga față
animă cumva privirea
până începi să simți
tu cel care te uiți la ea
că încăperea e mult mai vastă
că ești mai frumos
că volumele răsfirate pe birou
sunt cele mai bune cărți ce s-au putut
scrie vreodată

norocos că le-am citit
mai norocos că nu m-am nevoit
scriindu-le
nu m-aș fi lăsat locuit prea ușor
de un zâmbet,

multă trebăluială Doamne ca să
să aflăm că de Tine

tot un infinit ne desparte

Se făcea dimineață... de Nicoară Nicolae-Horia

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2012

E atâta linişte acolo pe plai,
Cine vrea, poate să o înţeleagă!

Era într-o Joi, când mă năşteai,
E Joi și acum și-i tot mai întreagă.

Sub tâmpla căruntă se zbate un Gând,
Clipa de-atunci gângurită o vreau,
Te întreb, Maică, nu ştiu până când-
De ce mi-ai dat apă din clopot să beau?

„Blestemul” acela mă face să fiu
Mereu între altar şi Rugăciune,
Câtă vreme din Vreme sunt viu
Voi scrie cuvântul până la tăciune.

Se făcea dimineață, peste fântâni
M-ai poruncit să le fiu curcubeu,
Cartea Aceea, ce mi-ai pus-o în mâini,
Mi-a rămas deschisă mereu.

Acum, ca niciodată, vreau să mă spui,
Clipa se face tot mai târzie,
E atâta liniște acolo pe grui!
Câtă din ea mi-a rămas, cine ştie...

Mă văd câteodată Copchilul ce nu-s,
Ochii lui, Doamne, încep să mă frigă,
Leagănul, cel de nuiele, s-a dus,
Umblă prin lume de-atunci și tot strigă.

Prietenii mei, din prezent şi trecut,
Dacă o Mamă aveţi fiecare,
Nu uitaţi ziua când v-a născut-
Azi, e Ziua mea, din întâmplare...

Dor de vara - de Zavoianu Vali

Tu taci a vara si a zbor de fluturi
A mare trista unduit dansand
Tacerea ta ia forma de saruturi

Albastre urme peste cer lasand.

Zambesti a soare si a valuri repezi
Si-n ochi ai tipat bland de pescarusi
Zambind incerci de vise sa te lepezi
Dar viselor suntem mereu supusi.

Ti-e dor de vara si de linisti calde
De umbra-ti tremurata pe nisip
Ti-e dor sa lasi penelul sa se scalde
In vii culori pictand al marii chip.

Cu sufletul trasezi pe albul foii
Clepsidre care numara tacut
Mirosul de zapezi si gustul ploii
Si-atata dor de vara ce-a trecut.

Pierdut in nesfarsita galagie
Dezamagit de frig si de noroi
Tu taci si desenezi melancolie
Visand sa vina vara inapoi.
22.11.2012, Zavoianu Vali

DUNGI IMAGINARE... de Paty Serbanescu

m-am decorat în dungi cotite,
să caut clipe nerostite,
alerg pe câmp proaspăt vopsit

şi din abis, croiesc zenit...
pictez albastrul... şi pe gard
cernând iubiri ce-s efemere
le colorez cu acoarele,
în rubiniu şi în smarald…

rog crudul ierbii să se-adune
stingăndu-mi setea, dintre urme
trasând marcajul dintre dungi
cu poticniri, rostite-n rugi…
opacă-i calea rătăcită
şi dragostea neîmplinită,
în văzul meu conteplativ
trasez tot spectrul rogvaiv...

şi printre noi... frunziş color
aprinde visul pentru zbor,
vieţi după vieţi nu ne-am văzut
numai cu gândul, ne-am petrecut,
iar râsul, ne era doar mut...
ţi-am desenat zambet de soare
pictand o stea, din Ursa Mare
văzându-ne liberi sub soare...

cât aş mai vrea, să mă mai mut
călcând doar linia d’azimut
dormind în nişa fiordului,
ochind spre Steaua Nordului...
urma-i pictată în albastriu
să ne găsim... într-un târziu,
caci amandoi am obosit...
vreau să trăim, ce n-am trăit!

RUGA de Aurel Peteoaca

As vrea sa urlu,,, dar sigur nu mai pot,
Caci floarea neinflorita ma sugruma,
Eu sunt lastarul altoit pe-un ciot,
Iar apa ploii ma inabusa in spuma.
Un vant turbat ma arunca in furtuna,
Ma indoi pe margini aprige de hau
Si astept cu nerabdare vremea buna
Cand soarele saruta pleoapa de bargau,
Cand brazda imbibata duhneste a belsug,
Iar iarba temerara porneste-n aventura,
Atunci tu, Doamne, prefa-ma intr-un rug
Si pune-mi seva primaverii in gura.
Da-mi Doamne si mie o farama de noroc,
Cat sa primesc pe prispa pasari calatoare
Si-mi lumineaza viata, macar din loc in loc
Cu aurul din grau si razele din soare.
Iar cand Padurea se cuibareste in alint
Cu frunze verzi si triluri ingeresti,
Atunci sa-mi pui in par si fire de argint,
O sa inteleg ca, sincer,  ma iubesti.

E Ziua mea... de Nicoară Nicolae-Horia

Fie-vă gândul întreit în cuvânt...

Vă mulțumesc, vouă, prietenii mei dragi,
tuturor acelora care ați împărțit cu mine lumina acestei zile,
ziua nașterii mele- Ziua fiecăruia dintre voi!

Fie-vă gândul întreit în cuvânt și sufletul să nu se simtă niciodată străin
între silabele numelui vostru de Om!
Singura avere de pe pământ.
Vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte, în numele cuvântului care mi-a dat viaţă, pentru gândurile voastre curate şi dragi, trimise mie din toate zările lumii!
Fie ca zilele pe care o aveţi în Calendarul sufletului vostru, să vă aducă aceeaşi binecuvântată şi spornică Lumină!
„Limitat prin natura sa, infinit în dorinţe, omul este un zeu căzut care îşi aminteşte de ceruri”, spunea Lamartine , în Primele Meditaţii Poetice.
Din acest punct de lumină divină, primiţi, vă rog, toate mulţumirile mele, pentru darul făcut!
Tot ce n-ai dăruit ai pierdut, spunea înţeleptul!
Mereu recunoscător,
Nicolae

E Ziua mea...
22 Noiembrie 2012

E Ziua mea, a mea să fie oare
Din câte-au mai rămas peste pământ?
În cămăşuța lui ne încăpătoare
Trupul meu se simte tot mai strâmt...

Doar sufletul se zbenguie-n lumină,
Hai, joacă-te cu el acum cât vrei,
E Ziua mea şi noaptea ce-o să vină
A cui va fi la asfinţitul ei?...

Lasă-mă, iubire...! - de Augustin Septimiu Ion

Lasă-mă să plec, iubire,
Timpul nostru a trecut.
Am trăit și fericire
Și-mplinire... și tumult.

Pentru tine mai e vreme,
Pentru mine-i prea târziu...
Drumul tău duce spre stele,
Al meu duce spre pustiu.

Doare vântul... doare zarea...
Dor și razele de soare...
Ochi-mi și-au pierdut culoarea
Într-un gol din depărtare.

Lasă-mă să plec cu vina,
Întuneric culegând,
Ție să îți las lumina
Și în suflet și în gând.

Lasă-mă să plec în lume
Câte zile-oi mai avea,
Și-am să cânt mereu de tine
În tăceri de catifea.

Doare timpul... Doare visul...
Dor speranțele ce pier
În vâltoarea din abisul
Unui simplu efemer.

amagitoare tânguiri - de Dorina Neculce

atent prea atent pasul meu
secţiona creştetul cavalerului de ceară
numai înapoia visului te mai pot visa
-sânge-
visule-oglindă
prezenţă amăgitoare
tu râule cu braţele înspumegate
de atâta întuneric
odihneşti în burta-ţi caldă
ochii bulbucaţi ai înecatului
nu mă mai clintesc
stau dreaptă
la auzul cuvintelor potrivnice
mi-am şi găsit alt adăpost

iubite rogu-te îi spun cumpără-mi o altă limbă
din talciocul umbrelor de fum
mult mai tăioasă să pot
muşca pe înţelesul tuturor
să pot rupe firul din mlaştina minţilor vulgare
să pot ciopli în albastrul stelelor de baltă
animale jigodii disecate
cu burţile umflate
fugiţi de-a latul şi de-a
lungul zilelor turbate
astupate-n vânt
subit
a început să mi se face seara
tăcerilor cu rănile
în coastă