joi, 1 noiembrie 2012

DRUMUL de Leonid Iacob


Drum de iarnă îngheţat  
sub cer trist, îngândurat  
şi-aruncat sub coviltire  
fără dor , fără simţire  
fără chip de lecuire,  
te afunzi tăcut sub roate  
în noroaie şi păcate.  

Drum de iarnă amorţit,  
ger din biciul împletit,  
ger din suflet neiubit  
şi de nimeni alintat,  
drum în iarnă îngheţat!  

Unde-i calea ta plecată,  
unde-i urma ta lăsată?  
Ce te taie  
şi te-nmoaie  
de ţi-i faţa în noroaie?  

Nu-mi răspunzi. Ştiu  
eu sunt drum,  
înecat în ceţi de fum  
şi, muşcat de-al iernii ger  
ce tot trec  
sub cer stingher,  
mai stingher  
tot mai stingher.  

nici tu de Leonid Iacob



În gara asta vin ades,
tot aşteptând un tren pe şine,
dar totul este un eres,
nici tu, nici trenul nu mai vine

Şi plec cu pieptul suspinând
de-atâtea aşteptări senine,
că-n gara-n care-i al meu gând,
nici tu, nici trenul nu mai vine.

Dar mâine iar voi reveni
că-n piept mai am speranţe pline,
deşi eu ştiu: că-n orice zi
nici tu, nici trenul nu mai vine.

E-atât de greu în gara mea
şi zile-mi sunt tot mai puţine,
dar te aştept cât voi putea
să-mi fii în trenul care vine.

miercuri, 31 octombrie 2012

VEDEREA... de Nicoară Nicolae-Horia

Orb se născuse, fără Vederea de-afară, doar cu vederea dinlăuntru curată.
Copilăria şi-a petrecut-o la ţară, acolo unde niciodată orbului nu i se spune-Orbule!
Jucăriile lui, în casa bunicilor, erau cuvintele, umbrele lor...
Adolescent se îndrăgostise de Ea, de fata aceea ciudată, cu părul prelung-foşnitor, cu buzele de forma suspinului...
Şi ea îl iubea deopotrivă, cu bucuria şi tristeţea Poemului.
Între ei veşnicea Poezia.
Era în amurg.
Afară mirosea a fân cosit şi-a cântec de greier, acolo sus, pe Dealul nevinovat al iubirii lor.
Deodată ochii lui, ca două păsări speriate pe ram, au ţipat în lumină, învăţând pentru întâia oară să cânte...
Vedea cu vederea de-afară!
De singurătate şi teamă a strâns-o la piept, pe minunea aceea, ca pe un abur fierbinte, ireal, acolo, sub zarea înserării, murmurând printre lacrimile lui, cele dintâi:
- "Tu vezi ce văd eu?!"
Ea, sărutându-i ochii, în Cesul acela de taină, i-a răspuns înfiorată:
- "Eu văd ce n-ai văzut tu, te văd pe tine văzându-mă! Noi vedem şi ochii noştri au văzut dimpreună nevederea altora..."
Abia atunci a înţeles pe deplin de ce l-au izgonit din leagănul de-acasă părinţii, ei, domni undeva, într-un Oraş fără somn, pe el, blestemul dragostei lor...
Şi totuşi, în sufletul său prigonit, începu să i se facă dor de ei.
Dor de chipurile lor adevărate...

FEMEIE! - de Aurel Peteoaca

Femeie pentru tine am dezlantuit cuvinte,
Iar uneori te-am biciuit cu flori pe trup,
Ai sangele navalnic,despotic si fierbinte
In carnea ta vulcanii,din loc in loc ,erup.

Femeie,tie ti-am daruit un colt de cer,
Iar tu te-ai prefacut in stea incandescenta,
Beat de intuneric la lumina ta, timid , ader,
Si trupul meu iti plateste orice drept de renta.

Femeie,doar pentru tine am trait profund,
Femeie,tot pentru tine am pierdut razboaie,
Ca sunt stapan si rob,nici asta nu-ti ascund,
De dragul tau si astazi m-as tara in noroaie.

Femeie,esti ultima frontiera inca netrecuta
Si prima punte ce am trecut spre nemurire,
Coboara-n fiinta mea ,deznadejde si insulta,
Dar fii femeie cruce sfanta,sa rastignesc iubire.

Mare de nisip, - de Cătălin Codru

Lumina bate-n auriu...
Şi doruri mă-apasă,
În suflet am... îngheţ... pustiu,
Respir o ceaţă deasă.
Aşa era târziu şi-atunci,
Când mi-ai ucis o viaţă,
Iubita mea cu gene lungi...
Îmi erai dimineaţă.
Împrăştiai parfum de flori,
Când pasul tău uşor,
Se împletea de-atâtea ori,
În calea zilelor.
Mi-ai pus în vise un fior,
M-am ridicat cu tine,
Pierduta mea, nu mai am zbor,
... şi sunt străin de mine.
Dar nu-ţi mai spun de-acum nimic,
Am să mă sting... şi gata!
Mi-ai fost o mare de nisip,
Eu mi-am primit răsplata!

A cata oara? - de Lacrimioara Lacrima

Inimioara. inimioara,
Pentru a cata, cata oara,
Gandul meu fuge la tine
Ca esti totul pentru mine?
Ziua trece mohorata,
Gandul meu la tin’ se uita
Chipul tau sa il zareasca,
Numai tie sa-ti zambeasca,
Si a cata, cata oara…
Viata mea e mai usoara?
De cand mana tu mi-ai luat
Buzele mi-ai sarutat…
Apoi spui cuvinte dulci,
Dragostea sa mi-o aduci,
In suflet mi-ai asezat-o
Doar el stie sa o poarte…
Ea e tot ce am mai scump
Rostul mi-e cat inca sunt,
O pastrez ca pe-o comoara
Pentru a cata, cata oara?

Am privit o stea, aseara,
Pentru a cata, cata oara?
Prin divin de cer si luna
Noi eram tot impreuna…
Prin racoarea-ntunecoasa
Lumina dragostea noastra,
Si in rasarit de soare
Pentru a cata, cata oara,
Dau simbol imbietor…
Stralucire unui dor?
Dor de tine sa te vad,
Gandul meu il tot culeg
Ca pe-o minunata floare
Pentru a cata, cata oara?
Dor de marea care-i mare
De valuri mangaietoare,
Dor de munti, dealuri, izvoare
De-a ta tandra alintare…
Toamna este fermecata
Aurie-i frunza toata…
De pe creanga a fost luata
Vantul, ploaia, o tot bate…
Pe pamant usor coboara…
Eu visez…a cata oara?

Oare e suficient o singura data ca sa realizezi ceva…sau ai nevoie de mai multe ori? Probabil ca atunci cand sentimentul(oricare ar fi el)este foarte puternic…sigur ca simti nevoia sa incerci de cate ori este posibil…

Se-nchină vântul ... de Ovidiu Oana-pârâu

Se-nchină vântul la altare
De clăi de fân pe dealuri scrise,
Cerşind iertări pentru proscrise
Rafale ce-au stârnit vâltoare.

Între fâneţe şi ocoale,
Frunzişuri murmură iertare
La ruga lui înălţătoare
De pale tresărind domoale.

Ca mir se-aşterne ploaia rece
Peste frunziş, pe clăi descânt
Tăceri se cern peste pământ.
Amin! Trei cruci! Şi vântul trece.

Gând de toamnă - de Boris Ioachim



Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă
Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă
Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată,
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?

Cineva se uită la mine... - de Nicoară Nicolae-Horia

Cineva
se uită la mine
cum gândesc,
cum scriu,
cum tac.
Cineva
se uită la mine,
în totul
ce fac.
Eu,
câtă vreme
știu
că trăiesc,
îi voi face întotdeauna
pe
plac...

Mulțumescu-ți, Doamne! - de Emil Marian

Eu mulțumescu-ți, Doamne,
Că din al tău prinos,
Printre-ale mele toamne,
Te uiți la păcătos.
Eu simt a TA iubire,
Și viața ce-o să vie,
Prin mine faci vorbire,
Și mi-ai dat poezie.
Cînd văd a lumii rele,
Inima-mi piept se frînge,
Arunc ochii spre stele,
Și-atunci doar unul plînge,
Căci celălalt zărește
Speranța printre nori,
În CEL ce TE iubește
Tot timpul, chiar de mori.
Și plin de-a TA iubire,
Mă-ntorc atunci în lume,
Să fac mereu vorbire,
De TINE și-al TĂU NUME:
Probabil c-alte soarte
Nu sunt, c-am multe toamne,
Da’-ntr-una pîn’ la moarte,
Eu mulțumescu-ți, Doamne!