Altundeva de Veronica Simona Mereuta

acolo unde eşti
nu va fi vreodată toamnă
nici apusul dornic de sfârşit

focul ce te-a încercuit cu propriile
arme sfâşiind sângeriu lumina
care trebuia să mai aştepte o singură
bătaie de inimă
cea mai aproape de miez
unii îi spun suflet
aici se cheamă răsuflarea
poate trece neobservată
aşa cum un oftat
oricât de adânc străpunge uitarea
nu poate înduioşa ţurţurul
care te ţintuie în iarna
de unde ai început să afli
că ninsoarea îţi arată calea
numai atunci când o avânţi către Rai
ca o solie de împăcare cu ultimul dor
neîmplinit de mărul pe care l-ai ales
(dacă n-ar fi simbolul căutării înţelepte de leac
nu-l topeam către aur mâini împreunate a rugă)

lasă-mă să te scriu aşa cum ştiu,
cum pot şi vreau să mă aflu răsărită
pe urmele paşilor mei
nu mă vei opri
aşa cum mugurii nu preced
să destrame îngheţului
floare făr' de rod
şi-un rost acolo unde a înflori
e rostit şoptit de ploi
ropot neadulmecat de tăgada unui miracol

11.10.2012
Vero

CULEGERE DE GÂNDURI AIUREA de Stefan Oana Valentin

Îmbrățișez întunericul
Cu liniștea vorbelor tale.
Răsar stele.

Albul e culoarea
Cea mai pură nonculoare.
Și-mi zâmbești.

Buzele noastre împart cerul
În nori și albastru.
Azi nu o să plouă.

Nici mâine nu
Decât dacă vrem să dansăm
Uzi până la suflet.

Ne zvâcnesc tălpile goale
În glezne tremurânde
Sărutând roșu poteca.

Ce dacă răsare luna
Orbi, nu o simțim de nori.
Doar cântă ploaia.

Pune mâna pe rana-mi
Neînchisă de vise.
Simți zorii?

Oare pe nori
Pot dormi păsările?
Somnoroase.

Orbi, mângâiem constant
Pământul.
Oare se mai învârte?

Plumbul din vitralii
Cade gârbovit de vreme
În stropi de culoare.

Ciutele fug speriate
Doar visând urât.
Glonțul e vamă.

Și eu tresar în somn
Ud de gânduri
Neexistențiale.

Roata e doar un crepuscul
Rupt pe drum de țară,
Seara, trist.

Ce-ar fi dacă seara
Am sădi flori,
Se va colora răsăritul?

Orice am spune
Viața va pâlpâi vorbe goale
Pe litere.

Odată mi-am întrebat pașii
Unde merg
Și s-au rătăcit.

Oricum era prea târziu
Pentru o șezătoare
Plină de tăceri.

Știai că dacă vine toamna
Gutuile sunt mai dulci
Decât diminețile?

Hârtia e singura prăpastie
De vorbe goale
Cerșind umil cerneala.

Lutul plânge acru
Despre mâini
Împreunate ud de sete.

Acum îmi e somn.
Până și noaptea
Mi-a adormit…

11 10 2012
ȘTEFAN OANĂ

Uitat de aer... de Nicoara Nicolae-Horia

Eu ştiu că n-ai răbdare să m-asculţi
În braţele amiezii când te ţin,
Spre seară voi pleca departe-n Munţi,

În Umbra lor să m-odihnesc puţin.

Să nu mă cauţi, nici acolo nu-s!
Ecoul meu din dor în Dor te duce,
În Munţii mei, cei fără de Apus,
Aş vrea s-adorm odată sub o cruce.

Ţi-e sete, văd, privirea ta mă seacă,
Nu-i disperare-n ceea ce îţi scriu,
Vreau Aerul din jurul meu să tacă,
Uitat de el o vreme să mă ştiu.

Acolo-i Bunul veşnicit pe roată,
Duhul Lui mai sângeră în pâine,
De-o fi să nu mă mai trezesc vreodată
Nu-ţi pară rău, Poemul meu rămâne...

Din volumul în curs „Nu știu dacă sunt...”

Arată-mi de Veronica Simona Mereuta

cum ar fi dacă amintirile ar sta aşezate
nu cronologic ci alfabetic
şi cum să să le dau un nume

acela care să mi le aducă aproape cu fiecare rostire
vezi tu,eu nu pot ţine minte decâ acele cuvinte
cu miros de scoică
cu foşnet de brad
cu răsărit de izvor
cu naştere de iederă
cu mers de săgeată
cu patos de pescăruş


şi tot aşa
până acolo unde începe altundeva
fără a alege încremenirea unui sfârşit veşnic


nu somnul mă sperie
doar dorinţa de a pleca mă face să-l aleg
drum de odihnă întru cuvinte atât de ştiute
cât să rămână păsări călătoare uituce
cu aripile atârnate norilor a zbor

12.10.2012
Vero

Se vaietă românul... de Iurie Osoianu

Se vaietă românul că cică e furat
De hoţi externi, interni, extratereştri
Şi calcă în aceliasi străchini, regulat

Când ese să-şi aleagă Doamnele fereşte...

Se vaietă românul că cică e vândut
De douăzeci de ani de la cizmar încoace
Aevea visul celor proşti şi celor mulţi
S-a transformat într-o iluzie rapace...

Se vaietă românul că cică e trădat
De când se ştie că-i şi el o naţiune
De domnitori, de regi, de preşedinţi de stat
De toată scârboşenia din lume

Se vaietă românul că -s ruşii vinovaţi
Bulgării, nemţii, ungurii, evreii
Şi după cea călcat în propriul rahat
Şi-l pune cu mândrie-n fruntea Ţării...

E numai vaiet de la Tisa pân-la Nistru
E numai jale şi nevoi şi săracii
Va spun cinstit -de-aşi fi eu Prim-ministru
Aşi împleti din voi frânghii peste frânghii

Şi v-aş impune să munciţi, creindu-vă condiţii
Din zori şi până-n negrele chindii
Dar ce să fac cu conştiinţa comunistă
Mai vie -n voi decât Hristoşii cei mai vii?!!

Alege ea aceea ce aveţi
Şi nu aveţi şi niciodată no să fie
Un om cinstit la cârma ţării româneşti
Când necistita-i conştiinţa României!!!

Şi -atîta-i tot ce am voit să spun
Ce -a încăput pe-un petec de hârtie
Visându-mă şi-n togă de tribun
Şi de călău al conştiintei României...

12 octombrie 2012
Moscova

Cu capul în nori de Veronica Simona Mereuta

şi picioarele adulmecând pământul
fiecărui pas scâncetul nou-născut
de-a se aşeza mai departe de primul

tulburătoare încercare de-a imprima prezentului
nu doar platfusul tălpii tale
ci amprenta,felul în care norii se pot oglindi
pământul ar clipi mai des păpădii
armura castelelor de nisip ar respira
a viitor de vâslă chemând bărcile pierdute malului

12.10.2012
Vero

PENTRU TOTDEAUNA de Popa Ines Vanda

Lași semne peste tot pe unde treci,

Stângace gesturi de iubiri cernute,
Ștergi altă zi din calendar și pleci
Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

Ne cuibărim dorințele-n tăceri
Și frângem așteptarea-n neputințe,
Doi robi nevindecați de remușcări,
Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

Alerg spre anotimpul de cleștar,
Sunt prizoniera vinei fără vină,
Cânt un refren ce știu că e-n zadar
Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

Ești temnicierul propriei chemări,
Te-ascunzi în carapace de genune
Și tragi obloane peste lungi visări,
Sculptându-mă în stele fără nume.

Ai să mă chemi în fiecare zi,
Am să-ți răspund în fiecare noapte,
De-n astă viață nu ne vom mai fi
Ne vom iubi și dincolo de moarte.

Poezia amintirii de Elena Valeria Ciura

Tu, amintire-
copac ramas în mâlul timpului,
ajungi un cântec

ascuns în desişul cuvintelor.

Şi-n taina sunetelor
îţi ascunzi ochii.

Sunetele se târăsc ca o umbră
după gândul meu.

Iar versul va fi o melodie
acoperită de tăcere...

doar doină de Ovidiu Oana-pârâu l

mai dă-mi din când în când de veste

să cred că totu-i ca-n trecut

când mori de vânt ţeseau poveste

cum alta nu era-n ţinut

era minunea despre raiul

tocmit sub poalele de deal

şi peste care curgea naiul

de turme strânse sub caval

mânate lin către izvoare

de apă limpede şi rece

unde se-adapă şi mioare

şi ciurda când spre casă trece

iar de vreun noaten o ia razna

îl strâng dulăii sub jujeu

şi peste tot se-ntinde hazna

ce-o rânduise Dumnezeu

când seara scapătă-n tărie

se strâng ciobanii lângă foc

cu gândul dus la vreo fetie

eu, numai eu nu am noroc

că-s rătăcit de suferinţa

de-a fi departe de la voi

mă mai alină doar dorinţa

s-aud în staul zvon de oi

iar de-oi sfârşi cum nu mi-e vrerea

măcar m-aduceţi înapoi

şi noaptea risipiţi tăcerea

cu ceteri, flaut sau oboi

...

şi-n zori când iar se scutură

ori ceţuri ori boboci de rouă

vă strângeţi lângă ciutură

şi rostuiţi poveste nouă

mâine la șapte - de Nuța Istrate Gangan

în oraşul acesta se moare încet
ştiu obiceiul locului am murit de câteva ori pe aici
stinge felinarul aprinde candela
răscumpără nişte păcate
nu ştiu dacă ai bunuri de împărţit

(m-ai împărţit pe mine odată
la o slujbă de pomenire a iubirilor dezgropate
după şapte ani
eram mai bună decât orice bun al tău
meritam împărţirea

nu pot să uit cum câinii adulmecau oasele albite
şi corbii ciuguleau orbitele
te priveam de sus cum plângeai
văitându-te precum bocitoarea aia profesionistă
de la municipal

plângeam şi eu de ciudă
încă mai credeam în lacrimile tale
după şapte ani de mormânt
furioasă că nici atunci
nu ai putut plânge bărbătește și solemn)

aveam o candelă pe undeva
mirosea a ulei rânced
nu mi se părea deloc sfântă
(dar ce mai e sfânt pe lumea asta?)
o păstram pentru morți și învieri
de tot felul

e luni e întuneric si nici nu-i șapte încă
bisericile nu se deschid decât duminica
(precum shopurile în timpuri odioase)
şi uneori sâmbăta după cinci
"când facem curăţenie printre sfinţi"

murim în fiecare zi
oamenii au predilecție să moară
când le este lumea mai dragă
murim zilnic ce te miri?
mâine la şapte
începe numărătoarea
vom muri pe invers
apoi ne vom naşte probabil cam pe la aceeaşi oră

lasă bocitul
de la naştere
nu scăpăm niciunul