în oraşul acesta se moare încet
ştiu obiceiul locului am murit de câteva ori pe aici
stinge felinarul aprinde candela
răscumpără nişte păcate
nu ştiu dacă ai bunuri de împărţit
(m-ai împărţit pe mine odată
la o slujbă de pomenire a iubirilor dezgropate
după şapte ani
eram mai bună decât orice bun al tău
meritam împărţirea
nu pot să uit cum câinii adulmecau oasele albite
şi corbii ciuguleau orbitele
te priveam de sus cum plângeai
văitându-te precum bocitoarea aia profesionistă
de la municipal
plângeam şi eu de ciudă
încă mai credeam în lacrimile tale
după şapte ani de mormânt
furioasă că nici atunci
nu ai putut plânge bărbătește și solemn)
aveam o candelă pe undeva
mirosea a ulei rânced
nu mi se părea deloc sfântă
(dar ce mai e sfânt pe lumea asta?)
o păstram pentru morți și învieri
de tot felul
e luni e întuneric si nici nu-i șapte încă
bisericile nu se deschid decât duminica
(precum shopurile în timpuri odioase)
şi uneori sâmbăta după cinci
"când facem curăţenie printre sfinţi"
murim în fiecare zi
oamenii au predilecție să moară
când le este lumea mai dragă
murim zilnic ce te miri?
mâine la şapte
începe numărătoarea
vom muri pe invers
apoi ne vom naşte probabil cam pe la aceeaşi oră
lasă bocitul
de la naştere
nu scăpăm niciunul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu