sâmbătă, 13 octombrie 2012

PENTRU TOTDEAUNA de Popa Ines Vanda



Lași semne peste tot pe unde treci,
Stângace gesturi de iubiri cernute,
Ștergi altă zi din calendar și pleci
Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

Ne cuibărim dorințele-n tăceri
Și frângem așteptarea-n neputințe,
Doi robi nevindecați de remușcări,
Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

Alerg spre anotimpul de cleștar,
Sunt prizoniera vinei fără vină,
Cânt un refren ce știu că e-n zadar
Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

Ești temnicierul propriei chemări,
Te-ascunzi în carapace de genune
Și tragi obloane peste lungi visări,
Sculptându-mă în stele fără nume.

Ai să mă chemi în fiecare zi,
Am să-ți răspund în fiecare noapte,
De-n astă viață nu ne vom mai fi
Ne vom iubi și dincolo de moarte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu