Uitat de aer... de Nicoara Nicolae-Horia

Eu ştiu că n-ai răbdare să m-asculţi
În braţele amiezii când te ţin,
Spre seară voi pleca departe-n Munţi,

În Umbra lor să m-odihnesc puţin.

Să nu mă cauţi, nici acolo nu-s!
Ecoul meu din dor în Dor te duce,
În Munţii mei, cei fără de Apus,
Aş vrea s-adorm odată sub o cruce.

Ţi-e sete, văd, privirea ta mă seacă,
Nu-i disperare-n ceea ce îţi scriu,
Vreau Aerul din jurul meu să tacă,
Uitat de el o vreme să mă ştiu.

Acolo-i Bunul veşnicit pe roată,
Duhul Lui mai sângeră în pâine,
De-o fi să nu mă mai trezesc vreodată
Nu-ţi pară rău, Poemul meu rămâne...

Din volumul în curs „Nu știu dacă sunt...”