mai dă-mi din când în când de veste
să cred că totu-i ca-n trecut
când mori de vânt ţeseau poveste
cum alta nu era-n ţinut
era minunea despre raiul
tocmit sub poalele de deal
şi peste care curgea naiul
de turme strânse sub caval
mânate lin către izvoare
de apă limpede şi rece
unde se-adapă şi mioare
şi ciurda când spre casă trece
iar de vreun noaten o ia razna
îl strâng dulăii sub jujeu
şi peste tot se-ntinde hazna
ce-o rânduise Dumnezeu
când seara scapătă-n tărie
se strâng ciobanii lângă foc
cu gândul dus la vreo fetie
eu, numai eu nu am noroc
că-s rătăcit de suferinţa
de-a fi departe de la voi
mă mai alină doar dorinţa
s-aud în staul zvon de oi
iar de-oi sfârşi cum nu mi-e vrerea
măcar m-aduceţi înapoi
şi noaptea risipiţi tăcerea
cu ceteri, flaut sau oboi
...
şi-n zori când iar se scutură
ori ceţuri ori boboci de rouă
vă strângeţi lângă ciutură
şi rostuiţi poveste nouă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu