mâine la șapte - de Nuța Istrate Gangan

în oraşul acesta se moare încet
ştiu obiceiul locului am murit de câteva ori pe aici
stinge felinarul aprinde candela
răscumpără nişte păcate
nu ştiu dacă ai bunuri de împărţit

(m-ai împărţit pe mine odată
la o slujbă de pomenire a iubirilor dezgropate
după şapte ani
eram mai bună decât orice bun al tău
meritam împărţirea

nu pot să uit cum câinii adulmecau oasele albite
şi corbii ciuguleau orbitele
te priveam de sus cum plângeai
văitându-te precum bocitoarea aia profesionistă
de la municipal

plângeam şi eu de ciudă
încă mai credeam în lacrimile tale
după şapte ani de mormânt
furioasă că nici atunci
nu ai putut plânge bărbătește și solemn)

aveam o candelă pe undeva
mirosea a ulei rânced
nu mi se părea deloc sfântă
(dar ce mai e sfânt pe lumea asta?)
o păstram pentru morți și învieri
de tot felul

e luni e întuneric si nici nu-i șapte încă
bisericile nu se deschid decât duminica
(precum shopurile în timpuri odioase)
şi uneori sâmbăta după cinci
"când facem curăţenie printre sfinţi"

murim în fiecare zi
oamenii au predilecție să moară
când le este lumea mai dragă
murim zilnic ce te miri?
mâine la şapte
începe numărătoarea
vom muri pe invers
apoi ne vom naşte probabil cam pe la aceeaşi oră

lasă bocitul
de la naştere
nu scăpăm niciunul

Veşti triste - de Zavoianu Vali

De poţi, ascunde moartea undeva
Într-un ungher de lacrimă o-ncuie
Am de vorbit cu îngerii ceva
Şi nu mai vreau în gând să mi se suie.

Destul îmi ia cu sila oameni dragi
Destul îşi lasă umbra peste şoapte
Te rog perdeaua stelelor să tragi
Că or să vină îngerii la noapte.

Vreau să-mi spun dorul îngerilor toţi
Şi-apoi să-mi plâng în linişte durerea
Te rog, ascunde moartea dacă poţi
Să mai aud de ea nu am puterea.

Eu cred în îngeri şi mai cred că ei
Vin pe pământ şi nu-s plecaţi departe
Te rog nu-mi da veşti triste, dacă vrei
Să nu mai ştiu nimic de nici o moarte.

Ţi-aş spune… de Dani Ela

Ţi-as spune despre cântec
că m-alintă,
ţi-aş spune despre vorbe
că sunt aspre
şi razele de soare în oglindă
se joaca în privirile-ţi albastre.
Ţi-aş spune că m-am rătăcit de tine
azi într-un gând,mâine în altul;
că altă clipă astazi ţine
în palme timpul
ce curge frământând neantul.
Ţi-aş spune c-am rămas cu mâna-ntinsă
ca-ntr-o pierdută,veşnică chemare,
sărmană flacără nestinsă,
uitată pe un ţărm,în depărtare.

Spălarea picioarelor... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iisus spălând picioarele
Ucenicilor Săi,
El,
Domnul şi Învăţătorul
Lor-
Fiul Dumnezeului
Celui
Prea Înalt!
Noi,
Frate al meu,
De pământ
Si de Dor,
Noi,
Unul altuia
Niciodată
Nu le-am spălat!...

Aleg Iubirea - de Danaela Daliela

Iubirea de a mă dărui şi de a dărui. Toate exerciţiile de/prin iubire, de până acum, au fost mici scântei. Le-am adunat în mine. Le-am...şi ascuns bine, bine, uneori. Ştiu, toţi credem în acele clipe că ...e unica. E la fel ca şi desluşirile Căii pe care să mergem: Este calea ascetică şi Calea Iubirii în doi. De când omenrea. Nu le-am inventat noi acum. Fiecare cum alege (oare? Mai am nelămurir aici, dar voi pune întrebări şi... voi aştepta răspuns.Sigur îl voi primi).
Zilele trecute, eram în faţa săvârşirii unui ritual. De angajare, aparent io fiind stăpâna. Deveneam conducătoarea unui regat necunoscut. Bănuit. Nu... l-am încheiat. Mâna a rămas suspendată într-un netimp... de unde,voi relua poate, gestul .Sacru , de data aceasta. Pentru că este un Simbol de Forţă şi de dăruire. Nu vreau să fiu asemeni îngerului frânt, purtat pe umărul stâng de atâta amar devreme. Devenind aripă înspre nevăzute înfăptuiri.
.... Eeeei! Acu ce să zic?! A meritat durerea! Adică, am şi meritat-o.
Există o iubire unică?! Există! Cea pe care nu ţi-e teamă să o dărui atunci când ea este cât un mugure. Nerăbdările şi suferinţele există. No! La mine au fost un uriaş univers, în care aproape nu mai încăpea nimic. S-au eliberat, trecând peste voia mea pentru că le durea. Şi ...durerile au dureri. Greu de explicat, dar sigur aşa este.

Coșmar - de Emil Marian

Iar plouă lung și monoton,
În toamnă asta-i de bon ton,
Mai plouă chiar și apăsat,
Pentru iubiri ce-au fost ‘odat.

Iată apare un strigoi,
E-a mea iubire ne-ngropată,
Călare e pe nori de ploi
Și pare-a fi cam supărată.

Ea tună vorbe de furtună,
Din ochi fulgere se arată,
Și nu-i deloc zîna cea bună,
Ce am iubit-o altădată.

Mă uit la ea că e nervoasă,
Demult spuneam că e frumoasă,
O tot privesc cum despletită,
Aruncă vorba otrăvită.

Este cam pus-acum pe sfadă,
Iar cum în mînă are-o spadă,
Nu cred de loc c-o să greșesc,
Dacă acuma mă...trezesc!

SCRISOARE TATICULUI TĂU - de Oană Stefan Valentin

Tăticule de stea
Tăticule de floare
Acolo unde ești să stii
Că aici încă se moare.

Că mugurelul tău voios
E bine – a crescut – e tare
Acolo printre îngeri fii
Mândru, nevoie mare.

Să știi că-ți multumesc
Că ai existat aici
Și ai adus pe lume
Un înger bun și bland
Ce-a nimerit, întâmplător,
Sau nu, la mine.

Stai liniștit, am grijă
Și o s-o prețuiesc
Tăticule îți spun
Pe-a ta mândră regină
Eu tare o iubesc.

Așa că dormi adânc
Aici, noi te iubim
De îmi dai voie, TATĂ
Acum eu am să-ți spun.

AŞ VREA DIN NOU SĂ ZBOR - de Paty Serbanescu

Îmi simt apusul clătinat de soartă
O frunză vânturată, aş vrea Să o ridici,
Picată-n drum, călcată, sunt ca moartă,
Ia-mă la Tine, trezeşte-mă pocnind din bici!

Nu vreau decât o singură aripă
Să mă agăţ de toarta vreunui cer,
Zburând, sau paşi făcând fără risipă
Mă recunoşti, că nu sunt primul miel…

De voi ajunge-n pura libertate
Cu sufletu-nălţat, puternică ca Tine,
Dă-mi iar speranţa vie, în zboruri avântate
Promit să-nnot în vid, cât aripa mă ţine…

Când Tu m-ajuţi, nu pot ca să cerşesc
Căci îmi oferi din tot, ce-i mai uşor,
Ferindu-mă de spinii ce iară mă rănesc
Ajută-mă, să odihnesc pe-un nor!

Numai e mult s-ajung în poala Ta
Copil născut din cer şi din pământ,
Cu aripa întinsă, fruntea mi-atingi c-o stea
Afla-voi lângă Tine, cine am fost şi Sunt…

Iisus scrie... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iisus scrie cu degetul pe pământ,
Ce scrie acolo nimeni ştie,
Cuvintele noastre şi astăzi îl dor
Despre femeia prinsă în preacurvie...

Pârâţii ce suntem mereu şi mereu
Cu gândul mai greu decât vatra:
"Cine dintre voi este fără păcat
Să arunce cel dintâi cu piatra!"

Şi totuşi în palmele noastre purtăm
Bolovanul acela negru de vină,
Peste creştetul lui se aude căzând
Cine loveşte cu el în Lumină.

Mustrarea când vine, atunci e târziu
Şi braţele noastre obosite-s de trudă:
"Cine are ochi de văzut să vadă,
Cine are urechi de auzit să audă"!

Pe femeia aceea a iertat-o demult,
Ea este aici printre noi şi e vie-
Iisus scrie cu degetul pe pământ,
Ori pe sufletul meu, cine ştie...

Într-o zi - de Costel Suditu

Într-o zi, mă dusei
La mama ei;
Şi la tatăl ei, dar...
La mama ei!
Eram, cam aşa... la două zeci de ani
Şi prost;
Şi ce prost eram!...
Să mă duc la mama ei,
...Şi tatăl ei,
Când nu ştiam
Ce însemnează!
Dar m-am dus,
Într-o amiază
Şi străluceam;
Eram un tont venit la geam
Să mă fac om;
Credeam atunci
Că orice pom
Făcea doar nuci.
Doar nuci cu coaja groasă
Şi miezul dulce!
Şi de cât de prost am fost,
Mulţi ani, prea mulţi,
Tot nu vedeam că îmi aduce,
Cu mare rost,
Mărul mere,
Prunul prune,
Părul pere,
Că alunul cert, alune.
Dar într-o zi când
Am vrut să sparg o nucă măr,
Am văzut realitatea:
Rămăsese un cotor.
Fatalitatea!
De atunci,
Mă feresc cum pot de nuci;
Şi de pom cu frunza lui
Cum a altuia nici nu-i,
Şi de geamuri mă feresc,
Fiindcă împlinirea,
Mama ei!
Nu mai pot să strălucesc!
Mi-a ucis iubirea!
Mama ei!