Minuni elementare - de Cristina Maroiu

Să nu pleci niciodată din inima mea,
dragoste de viaţă!
Eu te respir în fiecare minut,
înveşmântată în sentimente colorate…
Azi am găsit pe stradă
un trifoi cu patru foi,
dar mi-am spus
că nu am nevoie de semne
pentru a mă simţi norocoasă.

Îmi sunt de-ajuns minunile elementare:
braţul lui, pe care mă odihnesc
ca în leagănul de acasă;
ochii pereche,
ce ni se îngână în poeme fără glas!
Nopţile de jar
şi zilele, când număr orele
până să-i sar la piept…
Îmbrăţişarea de familie,
copilul nostru cu privirea mirată,
unindu-şi degeţelele
în formă de inimă rotundă,
cuvintele magice: “pe vecie”…

Mama…pe care o iubesc astăzi
mai mult decât oricând,
şi căreia îi mulţumesc
că m-a învăţat
Tatăl nostru şi Sfânta Cruce!
Că mi-a dat viaţă,
ca să dau viaţă!
Mărul roşu, parfumat,
din care muşc
porţii lacome de toamnă…

Am noroc: sunt aici,
în formă de om,
trăiesc minunea de a fi
şi de a visa, cu ochii deschişi
către soare!
Iar acestea sunt, dragii mei,
minunile elementare!

Tăcere în oglindă - de Constantinescu Elena Iuliana

Oglinda .
Îmi privesc gândurile
Și răsfoiesc cu degete tremu
rânde
Filă cu filă din tot ce a fost până acum în cartea vieții;
Cine mai știe să citească?
Rând cu rând,
Și nu pe toate de odată!
Or fi ele toate?
S-o fi pierdut pe undeva anonime?
S-au de teamă că nu le ascultă nimeni stau ascunse?
Tăcerea.
Când privirea mea vorbește
Și gândurile mă privesc cu neîncredere
De undeva din mintea mea,
Un mănunchi de fiori coboară-n galop
Și mă roagă a-mi lasa inima mângâiată
De flăcările lor vii;
Nu am putere să spun nimic
În mine ard cele multe
Pe care le las să mă cuprindă
Din focul ce mistuie privirea;
Tăcere profundă.

În lumea asta - de Cătălin Codru

În lumea asta aparent banală,
Noi ne trăim în alte vieţi,
Avem din haine o purtare prea formală,
Dormim mimând frumoase dimineţi.

Cu universul îngustat de azi pe mâine,
Ne-mprumutăm cuvinte care dor,
N-avem trăiri, odihne şi nici tihne,
Şi nu ne dor speranţele când mor.

Mărşăluim în viaţa altor doi,
Cum am crezut că trebuie trăit,
Ne corectăm cadenţa noastră-n noi...
Şi viaţa netrăită... în murit.

De m-aş trezi şi-aş spune... uite mor,
Mi-ai trage-o palma însetată să-mi revin,
Poate-aş putea s-ajung nemuritor,
Încep să strig, dar tac... mai mor, încă puţin.

Şi-n ochii mei nefericiţi mă sting,
Zâmbind forţat ca pentru-a vieţii poză,
Groparii mei de mine se ating...
Şi mă conving, că viaţa mea e roză.

Pierduţi în întunericul nocturn,
Zidim în jurul nostru... gard închis,
Hrăniţi cu semizei precum Saturn,
Ne scriem testamente, cum alţii ne-au prescris,

În lumea asta aparent banală,
Ne facem griji pentru nimicuri existente,
Căci am uitat... că viaţa ideală,
E-un personaj ce n-are semnalmente.

De cealaltă parte a cortinei - de Zavoianu Vali

Te-mbraci în straie colorate
Şi cu răbdare ţi-ai pictat pe faţă
Un zâmbet ce în veci nu se mai scoate
... Şi te transformă-n ochii lumii în paiaţă.

Prin bluza largă, descheiată jumatate
Cine mai vede printre nasturi roşii
Că ai o inimă ce pentru oameni bate...
Toţi râd şi nu îţi văd decât galoşii.

Cu pensule-ai întins sub ochi culoare
Ce albă,lucie ascunde doar tristeţe
Cine mai vede printre giumbuşlucuri oare
A ta privire plânsă şi a ta nobleţe.

Pe-o scena îmbrăcată-n superficialitate
Te-mpiedici provocând mulţimii hazul
În spatele cortinei însă cruda realitate
Nu râsul îţi provoacă, ci necazul.

Ciudat destin, s-alegi aşa un sacrificiu
Să treci în straie colorate,trist, prin viaţă
Şi-o lume-ntreagă făcând haz de-al tău supliciu
Să nu-nţeleagă cine e de fapt paiaţă.

Deschide ochii... - de Nicoară Nicolae-Horia

Cu ochii-nchişi asculţi însingurată
Poemul meu ce mângâie şi doare,
Ce freamăt te cuprinde dintr-o dată
Din creştet până-n tălpile stelare!

Şi stând aşa aproape şi departe
Cu sufletul-ce viscol de narcise!
Mâinile tale, păsări speriate
Frământă-n aripi zboruri necuprinse.

Eu tac de mult, tu încă mai asculţi
O muzică vecină cu oftatul,
Te vezi din nou copilă sus în Munţi,
Cu caii tăi albaştri, cu tot satul,

Un sat de iarbă şi de Poezie
Cum altul să găseşti nici nu mai poţi,
Acolo-i încă neamul viu de Moţi
Şi-acolo va rămâne în vecie.

Poemul meu abia te mai încape,
Din umbra clipei stau la pândă furi,
Deschide ochii, ştiu că nu te-nduri-
Vederea mea te mistuie sub pleoape…

DE VÂNZARE - de Dori Lederer

Vând toamnă cu miros de struguri copți,
Vând un Septembrie schimbat pe-o iarnă,
Vând țărmul meu și pescărușii toți,
Sub început de an să nu-mi adoarmă.

Vând pietrele din inima tăcută
Vând lacul străjuit de vise seci,
Vând tot și mă voi face nevăzută
Acelora cu ochii goi și reci.

Vând șoaptele din scene repetate
Și punctele ce sprijineau un "da"
Un" pur și simplu"-l dau pe nedreptate
Și-apoi, să văd, ce-mi mai puteți lua ?

Vând susur de ocean și vând nisipuri
Vând nopțile în care eu am Fost,
Vând lăzi de zestre adormite-n timpuri
Și casa cu povești fără de rost.

Vând înălțimi ce nu se pot atinge
Lângă prăpăstii ce te înfioară,
Vă dau și locul unde nu mai ninge,
Ca să vedeți cum este să te doară.

Vând locuri, vise, clipe și trăiri,
Vând tot ce s-ar putea fura prin lume
Pun lacăt pe valiza cu-amintiri
Și-o pierd pe strada fără nici un nume.

Rugăciune - de Elena Iuliana Constantinescu

În fața Ta, Doamne,mă plec și mă –nchin,
Cu multă iubire în viață
de Tine,
Când plânge materia sânge –n suspin
Cu lacrimi dorințelor Tale străine ;

Chemare ucisă de-aici de pe cruce,
Iubire în mine destulă ar fi, de m-ar duce,
Să-ți ridic de pe frunte coroana de spini
Și-apoi la picioare umilă să- nchin…

Retrage-mă Doamne, suferinței ce-o port
Și-nchide mormântul alături de trup
Cu sufletul, mort.

Primavara toamnei - de Emil Marian

Azi noapte m-am visat prin vii,
Printre aromele de struguri,
Te așteptam din nou să vii,
Să creștem ai iubirii muguri.

De dorul parfumatei guri,
Stele-am aprins în așteptare,
Înfometat de ai tăi nuri
Și de-a ta tandra sărutare.

În brațele-mi te-ai împletit,
Copila mea, iubită doamnă,
Dorinț-arzîndă de iubit,
Tu primavara mea din toamnă!

N-AŞ FI CREZUT... de Patricia Serbanescu

M-ajută ploaia fină şi cernută
Să-mi amintesc cum noi eram,
Sfidând iubirea ce rămase mută,
Căci n-am putut, să te mai am...

Credeam că toamna rece vine
Şi-n ultim ceas, vei fi cu mine!
Pendula însă s-a... stricat
Timpul sortit, s-a destrămat...

Din roata vieţii am desprins
Doar clipe, ce pe noi au nins
Şi visele ce-au stat făclii...
N-aş fi crezut că n-ai să vii...

Deşi bătea blâdul zefir
Tot încercam să te respir,
Erai al meu, cum am putut
Să fac efort... ca să te uit?

Vise se scurg în infinit
Şi-mi cată chipul hărăzit,
Trezit e sufletul meu slut
E-atat de sigur, te-am pierdut...

În ochii tăi mă vindecam
Mult te-am iubit, doar eu ştiam...
Cum să privesc astrii spre`nalt?
Pierdut-am văzul, celuilalt...

Pe sus aş vrea să mă strecor
Că pe pământ, nu pot să mor...
Amurg să văd, cu faţa ruginie
În trup să pot zbura,
Simţindu-mă… tot vie.

Batranul - de Stelian Maria

- Aceasta toamna vine prea devreme...
Mi-a spus batranul tot tragand din pipa.
S-a ridicat apoi patruns de lene
Si-a disparut facand din fum risipa.

Cand m-am intors in spate era ceata
Si galben-aramiu, si era rece,
Imi picurau castanele pe fata
Facand iar loc cocorilor sa plece.

Aceasta toamna a venit chiar toata
Si-am vrut sa-i spun batranului de geruri...
Dar ca si vara ce-a plecat odata
S-a dus si el cu fumul lui spre ceruri.