SĂRUT MÂNA MAMĂ - de Dori Lederer

De îndoieli și de-ntrebări purtată
Din lumea din afară înspre mine,
Mă-ntorc acum, eu, fiica cea ingrată
Să-ți cer iertare pentru ce-ai închis în tine.

Copil fiind doream o îmbrățișare
Și-n toate nopțile, cu tine să adorm,
Dar am aflat, când am crescut mai mare,
Că mama nu era decât un om.

Înaltă, slabă, ca o lumânare,
Noi ți-am fi vrut lumina toată-n casă,
Te-ai fi-mpărțit mai mult, la fiecare,
Însă, o pâine trebuia pe masă.

Poate destinul tău a fost despot
Iar astăzi, știu că nu ți-a fost ușor,
Căci, mamă, nu mi te-amintesc purtând capot
Ci numai straie de alergător.

Deși zâmbeai atât de rar și trist,
Tu, vieții nu îi aduceai insulte,
Țineai acolo, tot, în tine-nchis,
Necăutând pe nimeni să te-asculte.

Purtându-ți ca pe vină o neputință
De-a nu avea mai mult de două mâini,
Tu ți-ai înăbușit orice dorință
Și n-ai cerut nici coaja unei pâini.

Ne tot priveai pe rând cum ne luam zborul
Sperând că poate ne va fi mai bine,
Cu nici o lacrimă nu ne-ai legat piciorul
Și ne-am tot dus, fără să știm ce e în tine.

Astăzi, precum un fiu risipitor
Privesc spre poza ta, nepusă-n ramă,
Văd ochii tăi, purtând atâta dor...
Și nu-ți pot spune decât, sărut mâna, mamă.

Duminica din casă... de Nicoară Nicolae-Horia

Un veac de griji pe tâmple mă apasă

Şi sufletul recită printre lei,
Mi-a intrat duminica în casă-

Ce dor mi-a fost de îmbrăţişarea ei!

Era atâta secetă-n cuvânt
Şi gura de tăceri îmi era arsă!
Ca o răcoare tânără de vânt
Mi-a intrat duminica în casă.

Acum când scriu, neliniștea mă ceartă
Şi Rugăciunea arde pe altare-
Cine vrea de ea să mă despartă,
Dumnezeul ei să-i dea iertare!...

Fragmente din somnul de poveste al unui vis - de Ella Franc

În Cartea Toamnei am adormit la pagina numărul 20 …

Scufiţa Roşie a adunat în coşul de nuiele albastre
baloane de săpun din preaplinul anilor secunde
poarta din lemn de suflet a cetăţii timpului
s-a deschis în ochii rotunjiţi de lumina celor trei licurici străjeri
urletul lupului aţipi sub clinchetul stelelor
rămase din vară în colţul d
in partea de apus a grădinii cu meri
soarele se aşeză pe umărul drept sub aripile îngerului-umbră
respirând aerul alb al liniştii ce adia Cuprinsul
vârtejul din vreascuri roz de gânduri, tulpini verzi de lacrimi,
petale aurii de cântec, aripi vesele de fluturi, rotocoale albastre de nori,
a blocat acul busolei vânătorului în dreptul punctului cardinal
al răsăritului unor zori cu ploi din flori de argint
…
nopţile triste ale corbilor au alunecat în hăul dimineţii de dincolo de Sfârşit

În Cartea Toamnei m-am trezit la pagina numărul 22 …
copilul curcubeu socotea pe degetele mâinii drepte diferenţa
dintre secundele albe şi păsările albe ce tiveau cerul arămiu de septembrie

în oglinda timpului priveau baloane albastre, mingi roşii, speranţe verzi …
- Bună dimineaţa, vis!

Toamna - de Constantinescu Elena Iuliana

E toamnă,
Se scutură ultimii stropi de lumină
În aroma gutuilor;
E multă bogăție,
Grădinile sunt dulci,
Copacii par de miere
Și fețele lor se întorc spre pământ;
E toamna cea bogată,
Când totul a prins culoare și farmec.
Iar viața toamnei pare o vâlvătaie de aur
Înecată de culori,
Şi miresme puternice,
Ce deșteaptă întreaga suflare din monotonia verii;
E toamna cea frumoasă..
Care în noaptea clară,
Își poartă veșmintele cu fală,
Făcând să strălucească stelele
Aprinse pe o pală de aer;
Toamna își poartă paleta de culori
Dând strălucire,
Și-i place toamnei să se joace,
Să picteze,
Și asortează cerul
Cu nuanţa arămie a ochilor ei;
În joaca ei cu vântul și ploaia
E ca și cum ar stropi cerul cu puțină cerneală,
Ca apoi să se ascundă în alte colțuri ale lumii;
Jocul ei curând luând sfârșit,
Ea va pleca în lumea largă
Lăsând să o dorim până la anul.

PAŞI TÂRZII… de Patricia Serbanescu

Lumina mi se scurge
Spre ochii tăi albaştri
Din minte’ntunecarea
Se dispersează-n vad,
...Mereu, vreau să o caut
Pătrunsă printre aştri
Şi-amestecată-n slovă
Mă ţină… să nu cad…

Nu aş mai vrea nicicând
Să calci praguri străine,
La braţ cu a ta liră
Din sufletu-ţi pustiu,
Aş vrea să vii, iubite
Lipindu-te de mine…
Să îmi repeţi într-una
Că m-ai găsit… târziu.

MAI STAI CU MINE… de Patricia Serbanescu

mai stai doar cu mine
o noapte măcar,
mă simt mai bogată
c-o viaţă,
să-ţi mângâi tot trupul
chiar…fiind în zadar,
zidind clipa-n mine
când moartea mă-ngheaţă.

rănită în suflet
tot caut iertare,
cuvinte mă dor
sunt vârf de cutit,
otrava din vorbe
pândeşte-n cărare
sub pasul de om
naiv şi tocit…

în suflet nu-i loc
de tine, mă iartă !
aştept în tăcere s-alerg
printre sfinţi,
privind cum suspină
un petec de hartă
sub zâmbetul strâmb,
ce-l strecori printre dinţi…

IDEI RĂZLEŢE - de Patricia Serbanescu

In minte, doar ideile roiesc...
îngemănate, unele-nfloresc
iar altele, curând se ofilesc
nemaiputând de’acum să le opresc,
doar din iluzii, n-am să mai trăiesc...
chiar dacă uneori îmi cântă simfonii
încerc să-mi ies din mine,
să trec prin galaxii...

nimic din ce găsesc pe Sus
nu este pe pământ,
doar dragostea mă-mbie
cobor iar în cuvânt...
s-o torn în tine, să te primenesc
când prind să scriu în versuri
,,te iubesc,,
răspunsul se formează
pe buzele-mi amare
când viaţa doare, timpul se sfârşeşte
si chiar lumina printre nori păleşte,
nu poate fi mereu doar sărbătoare
doar tu iubire, esti înălţătoare.

golul - de Belean Maria

din mine-și îmbracă sutana
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără flori
frunze
pace

șuierul singurătății s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei

adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea

mirele meu
cu haină de pene
retrage-ți la marginea cărării
păsările deșirate-n culori gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi

golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla

tu când te luminezi

Identități de Elena Iuliana Constantinescu

Bule mici de aer suntem
Pe o apă învizibilă

Tu și eu.
Suntem noi,
Suntem ce-am fost,
Inconfundabile lumini
Într-o lume albastră,
Și viața noastră..
Un cristal,
Ce ne ferim să nu-l spargem;
Călătorim într-un tunel
Țesut de o mână invizibilă;
Dansăm
Pe o muzică nemaiauzită.
Noi,
Ciudate note ale identității;
Noi,
Vise suntem,
Culori sărace care ne-am născut
Pentru a fi fericiți
Și a trăi
Cu vise, tristețe, uitare...
Pe care le-am adunat într-un sac,
Un sac al identității
Mele,
A tale,
A noastre.

Elena Iuliana Constantinescu

Aştept... de Andreea Alexandra Coman

Aştept o nouă viaţă, o nouă dragoste
Unde tu şi eu ne reintalnim
Să povestim iubirea-n doi...

Cutreier toamna în amurg
Şi plâng, nu ştiu ce simt,
De unde vin, mă mint.

Aştept iubire, încotro te-ndrepţi?
Nu e firesc, nu-i omenesc
Căci tristă-i inima, o pătimesc.
Mă îndrept spre nicăieri
Ca un înger cu aripi frânte
Ce iubirea ia fost luată şi dorurile rupte.

Aştept iubire să simţim ce am simţit la început
Când m-ai vazut, când am îmbrăţişat iubirea-n doi.

( 23 Septembrie 2012- Andreea Coman)