Sonet LXXIV - de Ovidiu Oana-pârâu

(e prea mult sânge ...)

E prea mult sânge-n fiecare rană,
Băltind pe tăietura nefăcută
Iar lutul, în genunchi, îşi urlă-n strană
Prin nefirescul ei, durerea mută.
E-nchisă poarta pentru ea în ceruri!
Sărman acest potop flămând de plângeri.
Nimic nu poate fi ca-n alte ieri-uri
Oricât îi implorăm pe draci, ori îngeri.
Cand El a spus: - "Ziditu-te-am ca mine!"
A pus şi apa vie arămie.
Vărsând-o, n-are cum să-ţi fie bine
Decât ca jertfă dată pentru glie.

Te vindeci greu şi vrei să fii ferice;
Un ciob de lut e tot o cicatrice ...

*** de Lia Neamt

Merg rătăcit în propria mea prezenţă
încolăcindu-mă pe urme rămase
printre mugurii pleoapelor născătoare
de seninătatea ascunsă în ceaţă.
Merg căutând în umbra sentimentelor
lepădarea de blestemele aprinse
de nişte tainici nimicuri pentru nimeni
care inundă fără rost focul iubirii.
Merg sădind prin sămânţa rugăciunii
răsăritul care ne să întoarcă
mângâierea clipelor îngheţate
de nedorinţa botezată dorinţă.
Merg rătăcit în propria mea prezenţă
împins de amintirile din istorii
cu rezonanţa unui poem în cântec
şi nu am taine în propria mea absenţă.

MOTANUL MITICĂ... de Catalin Codru

Ticăloasă-ţi e privirea, când te-atingi uşor de toate,
Pas uşor, mişcare moale, umbre lungi pe-ntregul spate.

Doar să prinzi şi tu ceva... sau să furi, dintre bucate...
Căci de somn te-ai săturat, gheare-înfipte arc de spate.

Să îngâni încet ceva... să ai glasul tânguit,
Cu ochi mari şi rugători... ca un suflet chinuit.
Ai simţit că e vreun rost, de cerşeală şi-ai venit,
Că doar nu, oi fi tu prost, să lipseşti de la gătit.

Când miroase-a bunăstare şi-a atâtea lucruri fine...
Cum să pleci la vânătoare... sau la lupte cu feline.
Spre cuptorul care-i cald... doar acolo-ţi este bine,
Te strecori mai faci un salt... seara asta-ncepe bine...

amnezic de Nuța Istrate Gangan

de când te ştiu am murit de o sută de ori
de când mă ştii ai înviat a o suta-una oară
tu mori în fiecare noapte iubindu-mă

dar te trezeşti în fiecare dimineaţă neştiind cine sunt

mă iubeşti cu pasiune crepusculară
şi mă uiţi cu nebunia unui solstițiu schilodit
într-un fel de parkinson sentimental
te privesc şi încerc să mă regăsesc
în circumvoluţiunile creierului tău
o secundă din mine trebuie să fi rămas acolo

mă infiltrez printre bătăile inimii tale căutându-mi chipul
ating amprentele mele pe trupul tau
mă simt curgând molcom
în sângele tău, mă regasesc în fiecare particulă
parfumul meu a rămas impregnat pe pielea ta

(vreau sa știu unde greșesc
cum să înclin balanța
dupa ce legi nescrise sa mă ghidez

eu de ce imi aduc aminte?)

tu ridici din umeri trist și nepunticios
treci cu privirea peste tâmpla şi deznădejdea mea
ochii tăi zâmbesc nevinovați și amnezici

și pentru că amintirile îţi sunt inexistente

tu mă porţi prin uitări

Alcor... de Leonid Iacob

Pluteam prin mări de paradis  

şi te-am zărit cu ochi de dor,  

erai mireasma unui vis  

şi te-am strigat cu glasu-mi stins  

Alcor! Alcor!  

Lumina ta se cobora  

ca pasărea albastră-n zbor:  

era chemarea mea şi-a ta  

un cântec veşnic rotitor  

Alcor...Alcor!  

De mână te-am luat atunci  

şi te-am purtat cu pas uşor  

prin flori ce-au înflorit în lunci  

te-am legănat şoptind cu dor:  

Alcor...Alcor.  

Tot trec duminici rând pe rând  

şi-n iarna mea te strig cu dor  

să-mi vii la margine de gând  

tu, steaua mea cu nume blând:  

Alcor...Alcor.  

Te chem din aspre depărtări  

să faci popas l-al meu izvor  

şi-apoi cu tine înspre zări  

voi fi iar magul călător,  

ispita unei noi chemări  

Alcor...Alcor…  

Tu... de Iurie Osoianu

Tu, maică ce-ai plecat demult 
Tu , taică de curând trecut 
Mi-e dor de voi cu dor durut 

Nebun ca galbenul din lut...

Tu, soro ce nu te-am avut
Tu, frate mort ce te-ai născut
Mi-e dor de glasul vostru mut
De strigătul din ochi, tăcut ...

Tu, viac - oftat de Demiurg
Tu, lume - lacrime ce curg
Mi-e dor mereu cu dor nespus
De toți cei drepți, de toți cei duși...

Maria sunt… de Nicoara Nicolae-Horia

Era frumoasă ca o Sărbătoare,
Trecând pe drumul dintre Rai şi iad
Din ochii ei ningeau cireşii floare-

„De mine să ai grijă să nu cad...”

Ea îi mustra privirea lui fierbinte,
„De ce te uiţi cu-atâta Dor la mine?
Maria sunt şi nu-mi adu aminte
De şarpele ce-n urma noastră vine!”

E mult de-atunci şi totuşi câteodată
Dinspre Grădină mi se face foame
Şi-aud un glas dojenitor de Tată-
„De faţa mea de ce te-ascunzi, Adame?”

Singurătatea diapazonului de Elena Valeria Ciura

Instinctele ne spun
Tot ce nu stim despre noi-
Trăim în doi,

Ce negat-am amândoi!

Verdele în gri ascuns,
Sub eternul ,,nu”, m-a dus
Într-o vale-a nimănui
Singur,singur , cui să spui?

Cum să temperez uitarea
Când ea se vrea unic sol
În diapazon se-ntrece
Cu un ,, la,, de bariton?

„La ”, dar unde să mai caut?
Are rost să mai aştept?
În culorile cernite
Orice sunet e funest...

8 septembrie,2012

Nu ştiu... de Costel Suditu

Vulturul acesta cu ochi de om!
Omul acesta cu aripi de vulture!
Cum să pot vedea zburând fără acei ochi?

Ca şi capul meu ce n-ar mai
Vrea să fie capul meu;
Ca şi cum trupul meu nu-mi mai este;
Cum să pot fi
Dacă nu-mi sunt?
Până acum m-am descoperit
Doar mâna cu care scriu;
Nu ştiu,
Nu ştiu dacă ar mai fi ceva.

Magia toamnei de Irina Nedelciu

Privesc cum toamna delirantă

Şi-aşterne vraja insolent,

Pe haina verii, înciudată,

Blocând-o-n timpul desuet.

Apoi cum săvârşeşte artă

C-un colorit fermecător,

Magie fină, nealterată

De putregai sau de vreun nor.

Şi simt, cum sufletu-mi se umple

De cea lumină de decor

Şi parcă-ncet, încet se rupe,

De tristul negru-n care mor.

Înaripat, îmi zboară iute

Ca o fantomă, ca un vis,

Să vadă multe, să mă-ncânte,

Cu acel pastel de nedescris.

Cu inima prinsă în fire

Simt un curent neaşteptat,

Sunt plină toată de iubire

Şi-n cântec cad în tremurat.

Manipulând... cu inocenţă

Condeiul fin, suav răsfăţ,

Valsez ca frunza cea desprinsă

Prin rânduri, din micuţu-mi colţ.