IUBESC GEOMETRIC de Stefan Oana Valentin

forma de măr pârguit
roșu sprințer, viermuit
galben când e întuneric

pe partea de asfințit.

coapsele dulci încrucișate
sub rotund, plinul de sân
picioarele toate, înșurubate
în grămada caldă de fân.

forma de inimă-n mers
dintre-ale tale albe cărări
mijlocul, dulcele tors
de cântate eterne chemări.

iubesc dulceagă aroma
de piele atât de fierbinte
ce se închină la forma
de moale și roză

rană de minte.

04 09 2012
ȘTEFAN OANĂ

ÎN GEANA TOAMNEI - de Irina Nedelciu

Încet, ca o boare, trecut-a şi vara
Cu serile lungi şi flori printre nuci,
Aud cum în trist îmi cântă vioara
Şi plec tremurând pe drumul spre lunci.

M-adie un suflu de toamnă, amară
Şi sufletu-mi plânge în paşii mei trişti,
Privesc către boltă cu inima-n gheară
Şi lacrima-mi cântă pe obrajii încinşi.

S-a stins înc-un vis, adus astă vară.
Cenuşă de fluturi, cu asta am rămas?
Mă strânge iubirea, în toamna bizară
Şi-un tot fantomatic îmi joacă-n balans.

Şi trista pădure, îmi râde şi-mi spune,
Că marea-ţi iubire, o şoaptă-a rămas.
Ascunsă în şagă, prin vară... şi-mi vine
S-arunc în adâncuri... amarnicul glas.

De-ai şti ce iubire îmi joacă prin vine,
În valsul iubirii te-ai pierde un ceas!
Te-aş strânge în braţe şi-n şoapte sublime
Ţi-aş spune că-n suflet, doar tu mi-ai rămas.

Da-s gânduri nebune, căzute prin umbre
În geana-nserării, prin foşnet de haz.
Ce-mi lasă-n tăcere, doar doruri şi fiere
Şi lacrimi amare căzând pe obraz.

PEISAJ DE TOAMNĂ - de Boris Ioachim

Revarsă crugul cu largheţe

Fuioare reci de cer lichid…
E-un timp pustiu, plin de tristeţe,
Şi-amarul toamnei-i vesel ghid.

Atâta râu de lacrimi varsă
Văzduhul hohotind de plâns!
Veninul lumii se revarsă
Din pâcla unde dens s-a strâns.

Copacii plâng cu frunze moarte
Şi flori bolnave-n hohot plâng…
Cu dărnicie toamna-mparte
Tristeţi ce-n suflete se strâng.

Pe chipuri, semenii mei poartă
Blazaţi, posaci şi prea livizi
Amara lor, banală, soartă –
Parcă şi ei devin lichizi.

Noroi cleios sub paşi chifteşte
Şi paşi greoi pe drumuri trec
Iar râu-n clocot hohoteşte –
Doar ciorile cu drag petrec.

Căci peste pajişti şi ogoare
Stăpâne-s ciorile deplin –
Natura-ntreagă parcă moare
Cu geamăt greu şi trist suspin.

Revarsă cerul ca o mare
Fuioare reci de plâns amar…
O, Doamne, razele-ţi de soare
O clipă scoate-le, măcar.

Căci lumea Ta şi-aşa-i amară
Şi mult prea plină de suspin…
Tristeţea toamnei mă doboară
Şi mă îneacă-n greu venin…

Când tata s-a hotărât să moară - de Boris Ioachim

Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,
Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit -
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.

Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher, dar mucalit -
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.

La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare :
„Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...”
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
„De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...”

Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.

Sub bolta împietrită stă tata, fără glas...
Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol ...
La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas -
Cu el se stinge-o lume – sub veac nepăsător.

S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit...
O stranie durere m-a împietrit în seară;
Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit –
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară...

Începutul pierdut - de Cătălin Codru

Mi-am curăţat ochii, într-un vas de argint,
În care apa curată a vălurit trecutul meu
... în acea tipsie am văzut argintii...
Care m-au vândut.
Am împreunat mâinile a rugăciune
În jurul arborelui ce mi-a devenit cruce.
Aşa mi-au cântat cocoşii...
Vreme de trei zile.
Am gustat iar şi iar din fructul interzis
Şarpele îmi spusese cum să o cuceresc pe Eva
Blana fratelui meu pe care l-am ucis...
Mi-a strigat sânge... şi sânge a curs.
Nu am mai refăcut drumul Egiptului,
Pentru că am înţeles cum pot schimba tot.
Mi-am pierdut începutul.
... Doar trăind invers...
Am să ajung, din urmă libertatea.

Bună dimineața! de Elena Iuliana Constantinescu

De după lacul de tăceri
Din noaptea înstelată
Se ridică soarele,
Văpaie de lumină;
Grăbită să alerge
În luncă,
Dimineața,
Coboară sprintenă
Printre florile albastre
Lumină zâmbind,
Ce inundă lumea
Cu mireasma
Fragedă
A florilor multicolore
O bună dimineața;

tare dor mi-a fost de tine frunză - de Belean Maria

îmi era dor de acea clipă în care grijile dorm
iar pe tine te puteam mângâia
îți puteam modela orice haină
să-ți potrivesc sentimentele
culorile
șoaptele
fără frica pierderii vreunui mal
erai copacul crescut în odaia cu aer condiționat
nu știai
sau nu vroiai să atingi seceta aprigă de afară
durerea-i crudă

Doamne
ce dor mi-a fost de tine
încrezătoare deschid ușa
verdele îmi trezește foamea
adulmec petecile nervurilor albastre
adulmec gustul de căpșună
mângâi somnul versurilor
zâmbetul se alungește nerușinat până în călcâi
mulțumirea își face patul în apele sufletului

între rădăcini de dor
te prind de mâna sidefie
caldă
îți surprind privirea mulțumită

ziua de azi
copac în înfrunzire
are surâs

it's complicated - de Nuța Istrate Gangan

cel mai greu îmi va fi astăzi
cei patru pereţi
odată ai noştri
astăzi mă strâng în chingi de oţel

pe peretele ăsta mi-ai lăsat
tabloul acela hidos
cu un clovn rânjind

celălalt perete
încă mai păstrează
urmele lăsate de fotografia noastră

şi dincoace
ah...
urma palmelor tale
amprenta trupului meu
lumânări aprinse
Jack Daniels
şi picioarele mele
strânse în jurul mijlocului tău

amintirile mă ard
îmi înteţesc perfid durerile
umblă prin mine
cu precizia chirurgului
care face operaţie pe cord deschis

nu am ştiut să spun
nu pleca
nu am alergat după tine
am rămas să adun
cioburile paharului aruncat în perete

am plâns cu furie
am plâns cu jale
apoi am uitat să mai plâng
cu palmele însângerate
am început să îţi mângâi în neştire
urmele pe pereţi
într-un târziu am adormit
în patul nostru
sedată de tristeţe
de mirosul tău acolo încă
şi de Jack Daniels

mâine însă
am să chem zugravul
îmi voi bandaja rănile
îmi voi scutura cenuşa din priviri
voi îmbrăca rochia aceea roşie
pe care îţi plăcea atât de mult s-o dezbraci
şi am să mă rujez
bloody red

voi păşi pe 6 centimetri
cu grijă să nu-mi tresalt
durerile şi sânii
şi voi răspunde cu nepăsare
când cineva mă vă întreabă de tine

În toamnă... de Cătălin Codru

În toamna murim, ducem vântul în spate,
În toamna ne ducem, în tomna cădem,
Trăim până-n toamna, rodim, până-n toamna,
Iubim tot ce-I toamna căci toamna suntem.

De n-am fi noi toamna... ce viaţa am duce?
Să fii repetent... până-n toamna de viaţă...
Ţi-ai strânge din muguri... ţi-ai plânge din frunză?
Ai arde în vara... şi-n toamna... n-ai fii.

În toamna e aur crescut drept din frunze,
În toamna-I aramă... strigată în zbor,
În toamna mea-i cântec... plâns de meduze,
În toamna să mor... să devin zburător...

TOAMNĂ ZDRENȚE de ȘTEFAN OANĂ

Hainele străzilor târzii
miros rânced, a septembrie.
ca un déjà vu de ploaie
cu blana zbârlit ruginie.

Atât de frumoasă a fost
toamna iubirii noastre
încât s-a casatorit toată strada…
acum se divorțează.

Mi-e umedă ziua și scurtă
plină de picuri gri cald
înfășurată cu frunze moi
zbătute, cocleli muribunde.

Uff… iar s-a înfundat scurgerea
mă pun pe treabă și descopăr
resturi de vară putrezite
ce-mi obturează iarna.

Sufletul ticăie lânced
a anotimpuri…