Revarsă crugul cu largheţe
Fuioare reci de cer lichid…E-un timp pustiu, plin de tristeţe,
Şi-amarul toamnei-i vesel ghid.
Atâta râu de lacrimi varsă
Văzduhul hohotind de plâns!
Veninul lumii se revarsă
Din pâcla unde dens s-a strâns.
Copacii plâng cu frunze moarte
Şi flori bolnave-n hohot plâng…
Cu dărnicie toamna-mparte
Tristeţi ce-n suflete se strâng.
Pe chipuri, semenii mei poartă
Blazaţi, posaci şi prea livizi
Amara lor, banală, soartă –
Parcă şi ei devin lichizi.
Noroi cleios sub paşi chifteşte
Şi paşi greoi pe drumuri trec
Iar râu-n clocot hohoteşte –
Doar ciorile cu drag petrec.
Căci peste pajişti şi ogoare
Stăpâne-s ciorile deplin –
Natura-ntreagă parcă moare
Cu geamăt greu şi trist suspin.
Revarsă cerul ca o mare
Fuioare reci de plâns amar…
O, Doamne, razele-ţi de soare
O clipă scoate-le, măcar.
Căci lumea Ta şi-aşa-i amară
Şi mult prea plină de suspin…
Tristeţea toamnei mă doboară
Şi mă îneacă-n greu venin…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu