Mi-am curăţat ochii, într-un vas de argint,
În care apa curată a vălurit trecutul meu
... în acea tipsie am văzut argintii...
Care m-au vândut.
Am împreunat mâinile a rugăciune
În jurul arborelui ce mi-a devenit cruce.
Aşa mi-au cântat cocoşii...
Vreme de trei zile.
Am gustat iar şi iar din fructul interzis
Şarpele îmi spusese cum să o cuceresc pe Eva
Blana fratelui meu pe care l-am ucis...
Mi-a strigat sânge... şi sânge a curs.
Nu am mai refăcut drumul Egiptului,
Pentru că am înţeles cum pot schimba tot.
Mi-am pierdut începutul.
... Doar trăind invers...
Am să ajung, din urmă libertatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu