tare dor mi-a fost de tine frunză - de Belean Maria

îmi era dor de acea clipă în care grijile dorm
iar pe tine te puteam mângâia
îți puteam modela orice haină
să-ți potrivesc sentimentele
culorile
șoaptele
fără frica pierderii vreunui mal
erai copacul crescut în odaia cu aer condiționat
nu știai
sau nu vroiai să atingi seceta aprigă de afară
durerea-i crudă

Doamne
ce dor mi-a fost de tine
încrezătoare deschid ușa
verdele îmi trezește foamea
adulmec petecile nervurilor albastre
adulmec gustul de căpșună
mângâi somnul versurilor
zâmbetul se alungește nerușinat până în călcâi
mulțumirea își face patul în apele sufletului

între rădăcini de dor
te prind de mâna sidefie
caldă
îți surprind privirea mulțumită

ziua de azi
copac în înfrunzire
are surâs

it's complicated - de Nuța Istrate Gangan

cel mai greu îmi va fi astăzi
cei patru pereţi
odată ai noştri
astăzi mă strâng în chingi de oţel

pe peretele ăsta mi-ai lăsat
tabloul acela hidos
cu un clovn rânjind

celălalt perete
încă mai păstrează
urmele lăsate de fotografia noastră

şi dincoace
ah...
urma palmelor tale
amprenta trupului meu
lumânări aprinse
Jack Daniels
şi picioarele mele
strânse în jurul mijlocului tău

amintirile mă ard
îmi înteţesc perfid durerile
umblă prin mine
cu precizia chirurgului
care face operaţie pe cord deschis

nu am ştiut să spun
nu pleca
nu am alergat după tine
am rămas să adun
cioburile paharului aruncat în perete

am plâns cu furie
am plâns cu jale
apoi am uitat să mai plâng
cu palmele însângerate
am început să îţi mângâi în neştire
urmele pe pereţi
într-un târziu am adormit
în patul nostru
sedată de tristeţe
de mirosul tău acolo încă
şi de Jack Daniels

mâine însă
am să chem zugravul
îmi voi bandaja rănile
îmi voi scutura cenuşa din priviri
voi îmbrăca rochia aceea roşie
pe care îţi plăcea atât de mult s-o dezbraci
şi am să mă rujez
bloody red

voi păşi pe 6 centimetri
cu grijă să nu-mi tresalt
durerile şi sânii
şi voi răspunde cu nepăsare
când cineva mă vă întreabă de tine

În toamnă... de Cătălin Codru

În toamna murim, ducem vântul în spate,
În toamna ne ducem, în tomna cădem,
Trăim până-n toamna, rodim, până-n toamna,
Iubim tot ce-I toamna căci toamna suntem.

De n-am fi noi toamna... ce viaţa am duce?
Să fii repetent... până-n toamna de viaţă...
Ţi-ai strânge din muguri... ţi-ai plânge din frunză?
Ai arde în vara... şi-n toamna... n-ai fii.

În toamna e aur crescut drept din frunze,
În toamna-I aramă... strigată în zbor,
În toamna mea-i cântec... plâns de meduze,
În toamna să mor... să devin zburător...

TOAMNĂ ZDRENȚE de ȘTEFAN OANĂ

Hainele străzilor târzii
miros rânced, a septembrie.
ca un déjà vu de ploaie
cu blana zbârlit ruginie.

Atât de frumoasă a fost
toamna iubirii noastre
încât s-a casatorit toată strada…
acum se divorțează.

Mi-e umedă ziua și scurtă
plină de picuri gri cald
înfășurată cu frunze moi
zbătute, cocleli muribunde.

Uff… iar s-a înfundat scurgerea
mă pun pe treabă și descopăr
resturi de vară putrezite
ce-mi obturează iarna.

Sufletul ticăie lânced
a anotimpuri…

Cuvântul - de Elena Iuliana Constantinescu

Cuvântul poate fi o soaptă,
O adiere sub frunzișul toamnei,
Cuvântul poate fi și versul
Dintr-un sonet ce-ți place;
În cântecul de leagăn e cuvântul,
Cu care adormeam odinioară;
Și tot în el e ura fără seamăn
A tot ce e urât și rău
Iar tonul grav cu care îl rostim
Cuvântul poate aduce alinarea
Cum, tot la fel, în cuiburi parasite
El poate picura încet uitarea;

Sfîrsit - de Emil Marian

Pe cerul vieții nori-noată,
Gînduri reci acuma plouă,
Din senini ce-au fost odată,
Ochii s-au umplut de rouă.

Veselia-i petrecută,
Nu e rîs, nici voie bună,
Lumea este mai tăcută,
Și mai rea, și mai nebună.

Soarele a dispărut.
L-au luat umbre dinspre munți.
Universul e tăcut,
Noi suntem tot mai cărunți.

Și-n această neputință,
Disperată și mizeră,
Tot mai este o dorință,
Și în Moarte omul speră.

Tot supărat ești... de Nicoară Nicolae-Horia

Tot supărat eşti, Iancule de-atunci,
Acelaşi Dor în zori ţi se destramă
Şi iarăşi vine vremea să te duci,
Ştie Cel de sus de ce te cheamă...

Cad stelele din Cerul tău polog,
Tăceri aprinse peste Munţii mei
Şi aşa îmi vine să te rog
Lângă tine-acolo să mă iei...

Eu ştiu că nu e timp şi nu e loc,
Nici tu nu ai hodină să te culci-
Geniu pustiu şi fără de noroc
Tot supărat eşti, Iancule de-atunci?...

Să ne rugăm - de Leonid IACOB

Să ne rugăm cu ochii plini de stele,
să ne rugăm tăcerilor din spaţii
când iernile se-abat cu albul rece
pe inimi şi pe vise în vibraţii.

Să ne rugăm la gheaţa ce inundă
tăcerea ce în noi a mai rămas,
la crivăţul ce pune promoroaca
pe-al înserării noastre ultim ceas.

Cu braţe-mpreunate-a rugăciune
să spunem iernii care a venit
că dorul încă-n suflete ne cerne
o primăvară fluturând zenit.

Şi îmbrăcaţi cu-odăjdiile firii
să fim iar preoţi pe al nostru-altar,
oficiind din pravila iubirii
acelaşi vechi şi tânăr ritual.

SĂRUTÂND CU PATIMĂ INFINITUL! de Oană Stefan Valentin

De la buric și mai în sus
infinitul se destramă
sub puerilul nostru fierbinte
în mii de infinituri mici și dulci
multicolore de curcubeu cu început
dar fără cădere spre cer
neînfipt în desțelenire.
probez ziua de mâine
cu ochii închiși
și îmi e clară.
apucă-mă de mână
și hai să curbăm lumina
spre inapoi!

nu mă alunga de Maria Belean

nu plâng 
privesc cu dor drumul ce urcă șerpuind 
cu zilele 

anii
nici aici nu mai sunt acasă
oriunde privesc
îți simt șuierul șoaptelor lungite până-n tălpile goale
de aceea ard
arderi care surprind un râs diabolic de tobe
un râs care desface în crisalide de gheață izvoare

de ce

nu mă alunga din vorbe
trădarea îmi udă fruntea
sânii
nu mă alunga din strigarea crinului
culoarea aerului e zbuciumată
scăldată într-o frumusețe lăuntrică
cenușie
aproape palpabilă

poate eu te-am alungat și nu-mi amintesc
poate ți-am cerut prea des să-mi spui că sunt frumoasă
am vrut doar în timpul meu să pășesc mai repede
dar am murit cu mult înaintea ta
am vrut doar binecuvântarea
să ne lipească atingerea peste frunte

ce-ai făcut
ai alungat semnul
acum vindecătorul urciorului întunecat
nu-l mai găsește

ce-ai făcut