PRIVEȘTE! - de Oană Stefan Valentin

Aleargă la izvor dimineață
La o aripă distanță de întuneric
Umple căușul palmelor cu apă
Și citește-ți limpezirea în ea
Are forma unei inimi curate
Prinsă între două timpuri reci.

Nu mă crezi?
Privește!

LACRIMA - de Irina Nedelciu

Îmi cântă lacrima în ochi
Şi gându-mi se striveşte-n palmă
Stau în frisoane cu deochi
Şi inima pierdută-n vară.

Un tica-tica foarte slab
Îmi gâdilă o venă fină
E dorul meu suav şi dalb
Ce mă mângâie fără vină.

Privesc în murmur, cerul drag
Ce în roşaţă stă a plânge
Şi simt iubirea în drumeag,
Cum mă cuprinde şi mă strânge.

Pierdute-mi par acele clipe
Când despleteam iubirea-n doi
Şi-n descifrate gesturi tandre
Cădeam crucificaţi în ploi.

O viată... în eternitate
Mi-aş fi dorit să fim doar noi
Dar gându-mi bate prea departe
Şi lacrima îmi cade-n foi.

Născuţi în verde pântec… de Adrian Gelu Radu

Din lumina dimineţii dansăm în cer, 
născuţi pentru a zbura ca şi stelele,
tot spre soare peste norul grănicer,
cu gând curat dar şi ridicate braţele...

Ne-am născut din frunză şi pământ,
gemeni în pântecul de verde mamă,
liberi în cuget şi în gândul ne-nfrânt,
de bună voie aducem iubirii vamă...

Iubirea ne este oxigenul a-l respira,
şi viaţa este ce ar trebui să preţuim,
fertilele esenţe-n descânt a-i înşira,
binecuvântare vlăstarelor să dăruim…

Viaţa este poate o zi ceva mai lungă,
a iubi nu poate fi o bucată de regret,
ne-am născut o singură inimă stângă,
a împleti clipe bătăi într-un lung şiret…

primesc gândurile tale - de Belean Maria

în pagini
înzăpezit va fi drumul de lungi așteptări
spinteci duioase pânze precum Iona
dar fiecare cu nada sa
fiecare cu cercul său albastru
în care fluturi se zbat în lanțuri de nuanţe
atârn cerul ca pe o eșarfă albă
de catargul unei nădejdi
să mă simţi parte din umbra ta

respir

gândurile prind culoare
culoarea fluturilor
peste palmele sărate ale clipelor
las ţipătul sărutul să picteze
colţurile abrupte ale sufletului

este și acesta
un fel de a iubi
trecător

Rugă pentru ploi... Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul - de Nicoară Nicolae-Horia

Să ne rugăm, iubito, pentru ploi,
De seceta de-acum suntem de vină,
Adună, Doamne, norii peste noi
Să plouă-n viața noastră cu lumină.

Se tânguiesc și strugurii în vii,
Pe câmpuri lanurile sunt înfrânte
Și cerul a căzut în ciocârlii,
Nici nu mai știu, sărmanele, să cânte.

Să ne rugăm ca doi copii cuminți,
Cu mâinile în dor îngemănate
Și lacrimile noastre sunt fierbinți,
Cuvintele din inimă, sărate;

Nici vântul nu adie peste munți,
Câmpia stă-n genunchi ca o copilă,
Părinte-al nostru, știu că ne asculți,
Îndură-te de noi și fie-ți milă...

Cât de ciudată-i viața... de Nicoară Nicolae-Horia

Cât e viața asta de ciudată!
Bătrânii se întorc smeriți în prunci,
Tânăr dacă aș mai fi vreodată
Și frumos precum eram pe-atunci,

Te-aș purta pe brațe ziua întreagă,
Toată noaptea, până către zori
Și însetat de-a pururea de dragă
Să te sorb ca roua de pe flori,

Să-ți adun miresmele cu grijă
Și lumina învinsă din priviri;
Timpul stă în coastă ca o schijă,
Toate pe pământ sunt amintiri

Și în graba noastră spre târziu
Ziua de azi o amânăm pe mâine,
Până omul în cuvânt e viu
Uită din tăcere ce rămâne,

Uită bucuria s-o împartă
Și dragostea cu cei flămânzi pe cale-,
Cât de ciudată-i viața și deșartă
Singur în ungherul clipei sale...

Adrian Paunescu - Poetul - de Emil Marian

As sta, asa cu fata-n sus,
Lovit piezis de vreme
Si-ncet ca un izvor supus
Ti-as murmura poeme.

Si patul de sub sira mea,
Podeaua care-l tine,
Cu timpul s-ar darapana
Si-n casa-ar fi ruine

Si peste molcomul prapad
Peste privirea-mi oarba
Cu gura începând sa vad
Eu, napadit de iarba,

Din somnul ca un trist magnet
Ce stie doar sa cheme,
Ti-as mai încredinta încet
Mistere si poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chiparoasa,
Lovit de pietre dureros
Si maruntit de-o coasa.

Ar face gura si-ar sopti
Despre ce e si nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Si daca varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiti si osul,

Eu, tainic, blând si tutelar,
Calcând taceri postume,
Din toti peretii dati cu var
M-as reîntoarce-n lume,

Catre o casa, unde-acum
Si moartea mai asteapta,
Pâna sa-nceapa tristul drum
De dincolo de soapta.

Sa-ti spun ca înca nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te stiu
Pe viata si pe moarte.

As sta aici, pe-acest prundis
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar piezis,
Sa-mbatrânesc de tine.

Sa-mi suga oasele-n pamânt
De parca oase-as plânge,
Sa fiu doar calcar si cuvânt
Si-un ultim strop de sânge.

‎* * * de Boris Ioachim

Dincolo de orice prezent sunt amintirile….
Ele nu mint niciodată – aşa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legați de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Aşa cum pasărea legată-i de cer
Aşa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greşit prima oară – nicicum nu vom şti;
Ne trecem prin lume – fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naştem purtând strămoşeşti stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea şi ura
Şi aceleaşi nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor –
Şi moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile…
Ne ard până lutul ne astupă privirile.

Atunci, îmbătrânind - de Costel Suditu

Rog un copac să-mi dea din cuvintele sale,
Vântului ca plată că-i dă printre ramuri răcoare;
Să-mi dea , din frunze câteva ascuţişuiri,
Să încrustez liniştit,
Pe prundişuri
De ani oropsiţi,
Paşi, paşi plângători de culoare,
Paţi rătăciţi
Căutând păşitu-n izvoare;
Să încrustez cu tăişul lor
Peste inimă, cuvântul mor,
Să ştie lumea ce mă vede
Şi tot ce-n ochiul meu se pierde,
Că sunt doar om,
Ca toţi, doar oase, carne şi cu sânge;
Doar om
Ce-n focuri, se va frige
Şi-n apă se va înneca,
A nu mai vrea şi aştepta
Să fiu perfect;
Oricum, mă plec
În faţa celor ce mă vor,
Perfect în universul lor,
Dar calc umbrind dezamăgiri,
Ce sunt normale pentru firi,
Ca zborul păsării, aripei,
Şi spun:
Cât de perfect îi este stirpei,
Aşa s-aştepte fiecare
A fi-nsoţit,
Că nici n-apuci să vezi trăind
De cât atunci, îmbătrânind,
Pe cineva, când moare.