Cât e viața asta de ciudată!
Bătrânii se întorc smeriți în prunci,
Tânăr dacă aș mai fi vreodată
Și frumos precum eram pe-atunci,
Te-aș purta pe brațe ziua întreagă,
Toată noaptea, până către zori
Și însetat de-a pururea de dragă
Să te sorb ca roua de pe flori,
Să-ți adun miresmele cu grijă
Și lumina învinsă din priviri;
Timpul stă în coastă ca o schijă,
Toate pe pământ sunt amintiri
Și în graba noastră spre târziu
Ziua de azi o amânăm pe mâine,
Până omul în cuvânt e viu
Uită din tăcere ce rămâne,
Uită bucuria s-o împartă
Și dragostea cu cei flămânzi pe cale-,
Cât de ciudată-i viața și deșartă
Singur în ungherul clipei sale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu