Adrian Paunescu - Poetul - de Emil Marian

As sta, asa cu fata-n sus,
Lovit piezis de vreme
Si-ncet ca un izvor supus
Ti-as murmura poeme.

Si patul de sub sira mea,
Podeaua care-l tine,
Cu timpul s-ar darapana
Si-n casa-ar fi ruine

Si peste molcomul prapad
Peste privirea-mi oarba
Cu gura începând sa vad
Eu, napadit de iarba,

Din somnul ca un trist magnet
Ce stie doar sa cheme,
Ti-as mai încredinta încet
Mistere si poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chiparoasa,
Lovit de pietre dureros
Si maruntit de-o coasa.

Ar face gura si-ar sopti
Despre ce e si nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Si daca varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiti si osul,

Eu, tainic, blând si tutelar,
Calcând taceri postume,
Din toti peretii dati cu var
M-as reîntoarce-n lume,

Catre o casa, unde-acum
Si moartea mai asteapta,
Pâna sa-nceapa tristul drum
De dincolo de soapta.

Sa-ti spun ca înca nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te stiu
Pe viata si pe moarte.

As sta aici, pe-acest prundis
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar piezis,
Sa-mbatrânesc de tine.

Sa-mi suga oasele-n pamânt
De parca oase-as plânge,
Sa fiu doar calcar si cuvânt
Si-un ultim strop de sânge.

‎* * * de Boris Ioachim

Dincolo de orice prezent sunt amintirile….
Ele nu mint niciodată – aşa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legați de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Aşa cum pasărea legată-i de cer
Aşa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greşit prima oară – nicicum nu vom şti;
Ne trecem prin lume – fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naştem purtând strămoşeşti stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea şi ura
Şi aceleaşi nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor –
Şi moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile…
Ne ard până lutul ne astupă privirile.

Atunci, îmbătrânind - de Costel Suditu

Rog un copac să-mi dea din cuvintele sale,
Vântului ca plată că-i dă printre ramuri răcoare;
Să-mi dea , din frunze câteva ascuţişuiri,
Să încrustez liniştit,
Pe prundişuri
De ani oropsiţi,
Paşi, paşi plângători de culoare,
Paţi rătăciţi
Căutând păşitu-n izvoare;
Să încrustez cu tăişul lor
Peste inimă, cuvântul mor,
Să ştie lumea ce mă vede
Şi tot ce-n ochiul meu se pierde,
Că sunt doar om,
Ca toţi, doar oase, carne şi cu sânge;
Doar om
Ce-n focuri, se va frige
Şi-n apă se va înneca,
A nu mai vrea şi aştepta
Să fiu perfect;
Oricum, mă plec
În faţa celor ce mă vor,
Perfect în universul lor,
Dar calc umbrind dezamăgiri,
Ce sunt normale pentru firi,
Ca zborul păsării, aripei,
Şi spun:
Cât de perfect îi este stirpei,
Aşa s-aştepte fiecare
A fi-nsoţit,
Că nici n-apuci să vezi trăind
De cât atunci, îmbătrânind,
Pe cineva, când moare.

Învinsul - de Zăvoianu Vali

s-a scurs în grabă timpul şi alb i-a nins pe tâmplă
şi visul de iubire de suflet i s-a prins
se-ntamplă că trec anii, cum veşnic se întâmplă
el s-a luptat cu visul şi a ieşit învins.

s-a despletit uitarea şi-n păru-i de rugină
şi-a prins trecute doruri şi flori de amintiri
acum la bătrâneţe nimic nu-l mai alină
doar visul mai e martor trecutei lui iubiri.

pe buze are gustul cuvintelor nespuse
şi-n palme mângâierea seninului din ea
îl răscolesc adesea dorinţele apuse
ar vrea să o revadă, s-o ţină-n braţe-ar vrea.

de s-ar întoarce timpul, ar vrea s-o mai iubească
şi să o scalde-n zâmbet ca ploile din cer
dar timpul nu se-ntoarce, e legea lui firească
rămâne numai visul, doar el nu-i efemer.

s-a scurs în grabă timpul şi-n alb l-a nins tristeţea
iubirea-n amintire azi îi zâmbeşte stins
trec anii peste toate şi vine bătrâneţea
el s-a luptat cu timpul şi a ieşit învins.

Acum - de Lăcrămioara Lacrima

Acum, sa ma privesti as vrea
Gene usor, tu sa-ti apleci
Apoi, soptind…” frumoasa mea “
Sa ma desprinzi din lumi prea reci
In valul dragostei, noi sa traim,
Sub bolta cea-nsetata
Cand norii vor veni sa ne uimim
Cum apa pura ne imbata,
Si fara a ne scufunda
Purtati spre mal de suflet
Gurita mea sa fie a ta
Cand ne vom transforma in cantec,
Ce susura in lin izvor
Curgand in ritmul inimii
La piept sa ma-ncalzesti cu dor
O taina scrisa-ntre minuni
Apoi, farame de visari
Punandu-le-mpreuna
Precum frumoasele-ntamplari
Acum…reale sa devina…
In sirag dulce-mpletit
Cu iubire si dorinta
Esti atata de iubit
Draga mi-este a ta fiinta…

Acum, as vrea sa ma atingi
In tine sa m-ascund
Si orice temere sa-mi stingi
In mangaierea-ti sa m-aprind
Tanjind limanul dragostei
Odihna magica-n simtiri
Doar ea sa ne inlatuie
In visul unei fericiri,
Se tese seara plutitoare
O alta zi se tot destrama
In noaptea cea mult ganditoare
S-aud faptura-ti cum ma cheama,
Tremurator sa mi te-apropii
Zambind curat ca un copil
Sa crestem asa cum copiii
Si sa-nvatam a ne iubi,
Nimic sa nu ne mai desparta
Nici orizonturi, zari senine,
Noi sa intram pe aceeasi poarta
A viselor in nemurire
Acum cand dragostea ne urmareste
Si nu putem da inapoi
Pe aceste pamant suntem ferestre
Ce oglindesc iubirea vesnica in doi…

Acum as vrea ca niciodata…s-apari sfios in calea mea…sa uit c-am fost inlacrimata…doar asteptand sosirea ta…

NEDUMERIRE - de INES POPA

De ce mă chemi în vise înfrânte de opreliști
Și mă dezmierzi cu lacrimi de lucurici zglobii,
M-alinți cu praf de stele și-mi torni din nou neliniști
Și-nșeli trișând destinul cu scurte bucurii?

În vara mea târzie te furișezi zadarnic,
Tu nu-nțelegi că timpul nicicând nu dormitează,
Ți-am fost altar de îngeri în visul tău zburdalnic,
Popas sub tălpi pierdute de suflet ce vibrează.

De ce speranțe false brodezi în nopți proscrise
Iar nesupuse doruri le chemi din resemnări,
Și nechemat în noapte revii din clipe stinse,
Forțând destine scrise-n clepsidre de tăceri?

Am spart demult ghiocul captivelor regrete,
Deși mai stau la pândă iscoadele perfide,
M-am vaccinat de vise ,punând pe dor pecete,
Nu mai plătesc tributul ursitei aguride.

Aș vrea să schimb amurgul în vindecări divine
Și să mă-mbrac în giulgiul eliberării sfinte,
Să pot s-amân răspunsul chemării clandestine,
În lanțuri să leg vise, norocul de destine.

Răzvratita... - lui Irina ... de Getuţa Fata Dragă

Răzvrătită eşti, femeie
Fugi mereu, te-nchizi în tine
Din desişuri, rupi crâmpeie
Şi din gând, slove de bine
Înger eşti, ori eşti eteie ?
TU, femeie răzvrătită
În pădurea-ţi desfrunzită,
Stai în umbră, la izvor
Şi cânţi, jalnicul tău dor.
Rupe-ţi vraja ce te leagă,
Pleacă, fugi în lumea largă
Lasă-n urmă, jalnic dor
Îţi trimit un ajutor,
Inimii să-ţi dea, proaspăt fior.

Răzvrătită eşti, femeie
Te închizi, te-ascunzi de lume
Aduni cioburi, ce scânteie
Vechi iubiri de prin albume
Prăfuite-n rafturi reci
Şi te ţin legată-n veci.

E o lumină aprinsa, este o mână caldă
Doi ochi ce caută o inima tandră
Trist şi fecund mi-e gândul şi pasul,
Tu ai fost cu mine, mi-ai cunoscut glasul
Clipa fericirii, e aproape de noi
Totul a fost o toamnă, o toamnă în doi,
Ochii sunt luceferi, aripi vibratoare
Caută cu saţii, prima îmbrăţişare
Mâinile se ating şi inima-mi bate
Dar eu te doresc în ăst'miez de noapte
Fainic tu pleci, cu mâinile amândouă
Lăsându-mă pe mine în noaptea cu rouă
Vreau să te intorci, dar calea ţi-e dreaptă
Nu mai privesc în urmă, că ştiu ce m-asteaptă
Dar gândul tău e lacrimă şi dorul e nebun.
Simt că mă întorc din nou, la fel, pe acelaşi drum
Trist şi pustiu îţi mai aud chemarea...
Bat pas de defilare, parcă-ţi aud suflarea,
Mă zvârcolesc în somn, deodată sar din pat,
Şi atunci îmi dau seama...,ca -
''TOTUŞI N-AM VISAT''

Fără tine... de Nicoară Nicolae-Horia

Fără tine noaptea nu-i întreagă,
Fără tine ziua mea la fel,
Fără tine mâna mi-e beteagă
Şi nu scrie linişte defel.

Fără tine roua de pe flori
Nu e bucurie ci sudoare,
Mă trezesc din somn ciocănitori,
Aerul rănit din piept mă doare,

Drumul arde pe sub paşii mei,
Gândul amiroase-a puşcărie,
Fără tine nu mai am idei,
Fără tine clipa e târzie.

M-am visat azi-noapte că plecai,
Înspre unde n-am să ştiu vreodată,
Ca un tropot ne îmblânzit de cai,
Poezia mea adevărată..