Vară pe deal... de Nicoară Nicolae-Horia

Cum stai ca o floare-n parfum,
Mirosul ce liber te împarte!
Uităm că e vară acum
Și frigul e încă departe...

Mi-e dor să aud cum detună
În iulie norii cu rost,
Seceta noastră nu-i bună
Și niciodată n-a fost!

Gura mea de tăcere e arsă,
Pe deal amiroase a fân
Și sângeră iarba sub coasă,
Alină-i durerea la sân.

Se pârguie rodul din floare,
Uităm că e vară acum,
Ne-așteaptă acolo sub zare
Brazdele grele de scrum..

Albastrul - de Constantinescu Elena Iuliana

Când soarele cerne
O rază albastră
Prin sita de ani,
Eu strig către tine;

Oh suflet albastru
Rupt dintr-o inimă sihastră,
Privind cum suspini
Îţi cer cu tristeţe, iubirea;
Pe-a noastră;

M-am oprit o clipită
Privind azurul din tine;
M-am trezit suspinând fără puls,
Mi –ai furat-o chiar tu, cum bine ştii;

Într-o lume a cerului
Născută am fost trăind
Zarea albastră din mine
Cucerindu-mă,

Ca o lumină stelară, plăpândă
Ce mi-a adus soarele
Răsărit dintr-o floare albastră
Prin toate petalele;

Asemenea petale fiind,
Mi-ai fost razele frânte;
Am trait şi am murit albastru,

Cu gândul la tine.

Bate vantul… de Lăcămioara Lacrima

Bate vantul, bate, bate,
Dorul fiinta imi strabate
Imi patrunde-n inimioara
Si nu e intaia oara…
Frunze pe creanga se-nvart
De tine nu pot sa uit,
Copacei se tot apleaca
Asteptand ploaia sa treaca
Stropii ei uda-n nestire
Oare si-n a mea iubire?
Printre nori, soare nu e,
Nici vremea intr-o tacere.
Vantul canta in surdina
Picurii n-au nici o vina
In natura-i nepasare
Gandul meu e in visare
Vara parca a uitat
Rostul ce i-a fost lasat…
Plange cerul peste flori
Totu-i viu si temator
Mana inimii te cheama
De-o auzi s-o iei in seama
Pasarele nu zaresc
Vantul, ploaia, le gonesc…

Bate vantul si iar bate
Si prin fata…si prin spate
Lacrimi pure cristaline
Cad pe jos si prin gradina
Impletind prin apa ei
O durere a dragostei
Noaptea vine si coboara
Dorul refuza sa zboare
Vantul bate imprastiind
Norii vor fugi curand
Linistea se instaleaza
Mi-aud gandul cum viseaza
Stelele pe cer se-aduna
Greierasi canta sub luna,
Tristetea iar a apus
Cu vant, ploaie, ce s-au dus
Noaptea pare acum aprinsa
Nu renunt, nu sunt invinsa,
Si tresar intr-o amintire
Sufletului dand sclipire
Versuri scriu in armonie
Maine din nou o sa vie
Un nou vis, alta speranta,
Noua zi…iubire-n viata!

A patra dimensiune - de Zainiciuc Carmen

nu mă transforma
cuprinde-mă întru întreg
lasă-mă să văd
ce nu sunt
a patra dimensiune
e următorul pas
dintr-o lume
în care doi
ne spune la singular

Belean Maria

un căluț de mare

Visătorii - de Boris Ioachim

“Iată visătorul, veniţi să-l omorâm!”
Ieşire, 37, 19-20

Nu e loc în lumea asta crudă
Pentru îndrăgostiţi şi visători...
Lăcomia, cu nesaţ, asudă
La ce e frumos ca să fim chiori.

De nu poţi să fii meschin şi rece
Nu ai drept sub soare ca să şezi -
Vin “deştepţii” zilei să te-nece,
De n-accepţi lumina să ţi-o pierzi.

Între ei, lupi crânceni, te îndeamnă
Ca să urli, la fel cum fac ei,
Şi să-nveţi noroiul ce înseamnă
Şi să-ţi faci din diavoli dumnezei.

Unde banul şi puterea strâmbă
Sunt stăpâni şi legile le fac
De eşti visător, simţi cum se schimbă
Zumzetul lumini-n râs de drac.

Întunericul îl fac lumină
Şi duhoarea o numesc parfum
Iar minciunile frumos le-mbină
Cu iluzii, sub perdea de fum.

Îţi rămâne neatins doar visul
Deşi, tot mai greu, mai greu îl porţi
Te îneacă spaimele şi plânsul
Strămutându-te printre cei morţi.

Visători, nu mai speraţi nimica:
Pentru voi sub soare nu e loc -
Când domnesc minciunile şi frica
Şi lumina-i pusă sub obroc...

Profesorul - de Belelen Maria

cu rigla în mână conturează o hartă
a faptelor în neștiute
-se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice
mă desprind din visare și îmi adun gândurile
pe buza clepsidrei

viața începe din acest punct un perpetuum mobile
netezind anii mereu în aceeași direcție: India
Muntele Sfântului Semn
și întrebarea pe care să mi-o pun

sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieții
cum ar fi așezarea privirii tale de-a curmezișul drumului
scântei luminând dansul
fiori conturând imposibilul

acest joc poate duce la pierderea direcției care duce spre ființă

zbaterea este continuă
agonia smulge lumina clară din ochi

caut frânturi de înțelepciune
o dumirire din care să pot porni
pentru a dezlănțui răspunsul clipelor

pereții sunt din lut uscat
acoperișul nu mai răspunde vântului
în jur spinii din cactuși
arată începutul pământului arid

oglinda
știe apa liniștită a mlaștinii de alături

atrage tăcută miruind
în ochi de iris
petale

Suspină-mă... de Cătălin Ciorbă (Codru)

Un început de dor,
În calea neuitării,
Sărută-mă uşor,
Şi dă-i de ştire serii.

Că simt un dor nebun,
În vântul nestatornic,
Ce se preumblă-acum,
În jurul tău şăgalnic.

Copacii se-mpreună,
Deasupra lumii mele,
Şi-mi scutură din lună,
Culori din toate cele.

Îmbrăţişez miresme,
De curcubeu tomnatic,
Un greier face semne,
De cântec enigmatic.

Văd stele şi luna,
Pe cer cum se-mpreună,
Iar tu eşti numai una,
Şi porţi din flori cunună.

Minunea se-nfiripă,
Din stele mii şi mii,
Cu tine-i dulce clipa,
Aici să-mi stai, să-mi fii!

Odă sfârşitului - de Costel Suditu

Unde eşti tu Zeus
Să mă faci rug cu strâmbătura ta de fulger?!
Trimite Ulise din arcul tău singular
Spre inima mea
Trecă prin ea,
O săgeată legendară
Curată când intră,
Să iasă murdară,
Curăţa-m-ar de rău,
De venin şi obidă;
Trecutule, de vaierul tău,
Să scoată rosătura avidă;

Prometeu! O, Prometeu...
Eu nu am aruncat cu pietre,
Eram tăcut şi plângeam
Când toate în mine urlau la perete;
Plângeam şi muream şi muream...

Sfredeleşte glonţule drum sângelui
Altul de cât înspre inimă,
Rămână goală sinelui;
Degeaba fost-a plină...

Tu iubire, ai făcut ce-ai vrut
Şi n-ai vrut bine,
Am sufletul ce l-ai durut
Înverşunat în cupe pline,
Căci ham ai pus, căpăstru sorţii
Ce ţi-a fost pat şi somn şi soare,
Grăbind cu zâmbet paşii morţii
Spre lumea necuvântătoare.

Piei, fugi... dute! - de Costel Suditu

Piei satană
Cu ochi negri, părul blond,
Şi cu voce diafană!
Ai născut în mine rod
Dintr-o poamă;


Ce-ţi făcui,
De ce priveşti
Către mine când grăieşti?
Altul nu-i?
Eu sunt cărunt
Pe la tâmple,
Şi-s cam rece, cum vezi, crunt
Toate văd să se întâmple;
Piei din faţa mea,
Fugi, dute!

Caută-ţi un prinţ sadea,
Si trăieşte clipe slute
Ce cu mine n-ai avea;

Cel moletec păr de aur
Lung şi zulufat ce-ţi creşte,
Luaţi-lar un meşter faur
Facă lâna din poveste;
Acei ochi, săgeţi privire
Ce aprinde uneltire
Între inimă şi fire,
Cerul luaţi-i-ar ca stele
Ori ca două raze fine,
Printre ele;

Zâmbetul... ah, şi ce buze!
Multor clipe mi-ar fi muze,
Dar nu pot,
Că nici nu vreau
Pe un zâmbet să mă dau,
Şi-un sărut să mă topească;
Nu mai voi în lumea voastră!

Piei răspuns dorinţei mele
Prea târziu,
Ai lăsat de mult sechele
Pentru cât o să mai fiu,
Lasă-mă cu rostul vieţii
Ce-am descoperit oftând,
Când, cu fulgul dimineţii
Îngerul zbura cântând
Soarta mea, singurătatea,
Soră nopţii îmbătate
Cu suspin, şi greutatea
Dragostilor îndurate.

Am un talent - de Getuţa Fata Dragă

Am un talent şi vreau să cânt

Chiar de mi-e vârsta înaintată

Cu slova-mi simplă, să vă-ncânt

Cum n-am facut-o niciodată.

Am un talent şi vreau să cânt

Cum n-am făcut-o poate, niciodată

În poezia-mi simplă şi din gând

Eu cânt,cum n-am cântat vreodată.

Eu am talent şi vreau să scriu

Să mă citească lumea toată

Căci niciodată nu e prea târziu

Vă scriu din sufletu-mi de fată.

Eu scriu cu slove albe, cu-nţeles

În poezia-mi simplă, bunăoară

Şi n-o să-mi fac din ele interes

Că am talent şi nu mă fac abilitară.