Piei, fugi... dute! - de Costel Suditu

Piei satană
Cu ochi negri, părul blond,
Şi cu voce diafană!
Ai născut în mine rod
Dintr-o poamă;


Ce-ţi făcui,
De ce priveşti
Către mine când grăieşti?
Altul nu-i?
Eu sunt cărunt
Pe la tâmple,
Şi-s cam rece, cum vezi, crunt
Toate văd să se întâmple;
Piei din faţa mea,
Fugi, dute!

Caută-ţi un prinţ sadea,
Si trăieşte clipe slute
Ce cu mine n-ai avea;

Cel moletec păr de aur
Lung şi zulufat ce-ţi creşte,
Luaţi-lar un meşter faur
Facă lâna din poveste;
Acei ochi, săgeţi privire
Ce aprinde uneltire
Între inimă şi fire,
Cerul luaţi-i-ar ca stele
Ori ca două raze fine,
Printre ele;

Zâmbetul... ah, şi ce buze!
Multor clipe mi-ar fi muze,
Dar nu pot,
Că nici nu vreau
Pe un zâmbet să mă dau,
Şi-un sărut să mă topească;
Nu mai voi în lumea voastră!

Piei răspuns dorinţei mele
Prea târziu,
Ai lăsat de mult sechele
Pentru cât o să mai fiu,
Lasă-mă cu rostul vieţii
Ce-am descoperit oftând,
Când, cu fulgul dimineţii
Îngerul zbura cântând
Soarta mea, singurătatea,
Soră nopţii îmbătate
Cu suspin, şi greutatea
Dragostilor îndurate.