Visătorii - de Boris Ioachim

“Iată visătorul, veniţi să-l omorâm!”
Ieşire, 37, 19-20

Nu e loc în lumea asta crudă
Pentru îndrăgostiţi şi visători...
Lăcomia, cu nesaţ, asudă
La ce e frumos ca să fim chiori.

De nu poţi să fii meschin şi rece
Nu ai drept sub soare ca să şezi -
Vin “deştepţii” zilei să te-nece,
De n-accepţi lumina să ţi-o pierzi.

Între ei, lupi crânceni, te îndeamnă
Ca să urli, la fel cum fac ei,
Şi să-nveţi noroiul ce înseamnă
Şi să-ţi faci din diavoli dumnezei.

Unde banul şi puterea strâmbă
Sunt stăpâni şi legile le fac
De eşti visător, simţi cum se schimbă
Zumzetul lumini-n râs de drac.

Întunericul îl fac lumină
Şi duhoarea o numesc parfum
Iar minciunile frumos le-mbină
Cu iluzii, sub perdea de fum.

Îţi rămâne neatins doar visul
Deşi, tot mai greu, mai greu îl porţi
Te îneacă spaimele şi plânsul
Strămutându-te printre cei morţi.

Visători, nu mai speraţi nimica:
Pentru voi sub soare nu e loc -
Când domnesc minciunile şi frica
Şi lumina-i pusă sub obroc...