NEINTELES de Mihail Rujoiu

Cand sunt neinteles
Si peste tot respins,
Devin tot mai posac,
Ca un vulcan care sa stins. 

Si m-ati abandonat
Ca pe o haina patata,
Pe care praful s-a asternut,
Intr-o liniste ciudata. 

M-ati ascuns intr-un album,
Cu paginile arse de ceara,
De la o lumanare ce incet 
Sa inecat,intr-o lumina amara.

Si nu pot intelege,
De ce ma ocoliti?
In umbra va ascundeti,
De dragoste sunteti lipsiti.

Si tot mai rar va vad,
Totul un imens negru nor 
Si ati plecat cu totii 
Si m-ati lasat sa mor.

Si pe la colturi stati 
Si ma priviti cu sila,
Cum eu sufar si plang 
Si nu va este pic de mila. 

Si din durere am sa-mi revin
Si va voi arata si eu,
Cum este sa nu fi bagat in seama 
Si veti vedea cat e de greu.

Sa fiti pe veci ignorati
Si sufletul sa va doara,
In ochii mei sunteti acum,
Trupuri goale de ceara.

Voi nu stiti sa alinati 
Durerea grea si suferinta,
Acum toti ati disparut,
Caci va mustra constiinta.

De duşi... de Costel Suditu

Se zbat

Dezrăpuse în orizontul chiorului;
Şi-au făcut culcuş într-un
An al pierzaniei,
Şi muşcă cu boturile lor
De urşi
Îmbibate cu sânge şi colţi
De-a roata sufletului;
Se aud chemări dinspre morţi;
Dulceaţa cântecului
De duşi, de duşi, de duşi...

în seara aceasta de Maria Belean

de marți 

e tot mai învăluitoare 
infinitatea înfloririi 
îi îmbrac haina largă 
largă 
ca inima să aibă loc să crească 
nebună
bună 
rezemată de dulcele petalelor 
desculță 
despletită 
urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări 
renunț la trup 
precum își pierde muntele duritatea 
până la flori să fii numai tu 
peste urmele ultimelor respirații 
de parcă m-aș hrăni din tăcerea lor 
ating cu palma floare după floare 
ochii se vindecă 
pentru încă un an 
un unu 
un dor 

*
până nu demult 
nu vedeam mâinile intinse a florilor
îmi trimiteai săruturi să-mi hrănească somnul 
parte de izvor 
țărână 
odaia avea culoarea laptelui 
bunica supraveghea în liniște 
din tabloul vechi 
de unde cobora doar când rătăceam cărarea trasată de ea 
voit 
sau nu 

*
fericirea clipei 
o petrec prin zale ce strâng restul zilelor 
acele zile de peste an 
în care sunt mică
mică 
și doar amintirea florilor albe 
scoate urmele sărutului ascuns bine în tulpini 
mi-o așază pe frunte 
și cheamă toți fluturii 
să-mi cânte 
până izvoarele își pierd rădăcina 
din ochi 
am început să văd cu degetele 
prin oglinda florilor

Testament de Boris Ioachim

Aici mi-e dat ca să mă sting,

- Sub veac nătâng şi nespălat -
Unde tristeţi adânci mă ning –
În dulce şi banalu-mi sat.

Aici am fost puşti şi golan
Şi prima dată am iubit…
Şi am vrut mereu să fiu ţăran –
Dar pe deplin n-am reuşit.

Eu mi-am iubit vecinii toţi –
Ei – nu ştiu dacă m-au iubit…
Azi, când cu toţii sunt cam morţi -
De acest gând mă simt golit.

Pe uliţele-acestui sat
Am alergat şi-am ţopăit…
Şi cu colindul am umblat -
Şi am fost copil nefericit.

Poveşti am învăţat s-ascult
Şi vânt şi păsări să-nţeleg…
Din satu-mi n-am plecat prea mult –
Dar am visat Pământu-ntreg.

Şi-o să vă las, ţăranii mei,
Tot versu-mi – ce n-a râs vreodat’
Şi trupu-mi, sub salcâmi sau tei,
Voi, să mi-l duceţi la-ngropat.

În cimitirul pripăşit
Pe coasta de la deal de sat,
Voi să mă duceţi liniştit –
Râzând de moarte, înfundat.

Din trupul meu, vor da izvod,
Salcâmi, scaieţi sau, poate, flori…
Şi-n toamne mi-or cânta prohod
Cernite şi bătrâne ciori.

Şi-n lutul vostru îngropat –
Acas’ o să mă simt mereu…
Pân’ ce veleat, după veleat,
Va pierde locu-n care-s eu.

…Aici mi-e dat ca să mă sting,
În locu-de-unde au zburat
Spre cer, tristeţile-mi ce ning -
Şi-or ninge veşnic al meu sat…

A îmblânzi de Veronica Simona Mereuta

sună a mângâiere repetată,

până vei fi uitat de sălbăticia ta binecrescută,
cu gustul dulce amărui de libertate.

nu aştepta să mă mai reculeg,
precum buruienile ce le-ai săpat cu atâta grijă
...o singură dată am văzut un animal mândru în lesă,
şi nu ştiu de ce,l-am asemănat unui urs

poate ca era nu îndestul de alb,
nu îndeajuns de blând să fie pe plac oricui,
nu îndreptat ci drept ( aşa cum sunt doar brazii din păduri)
nu înadins ci elementar de acelaşi,
cu colţii rânjind şi cu ochii umezi

când am să închid ochii,doar doi bănuţi să păstrezi,
e o dambla păgână pe care mi-o ţin,
în loc de lacrimă,în loc de iertare a păcatelor,
doar aşa,să credeţi că mi-am găsit liniştea,
dincolo de furtuni(..pe care neştire le iubeam)
dincolo de valurile neînnotate,
dincolo de munţii ce nu-i ştie vreo hartă

...doar acolo unde firescul
poate fi singurul aşternut si cer al
libertăţii de a fi!

11.07.2012
Vero

Evenimente triste… de Boris Ioachim

Evenimente triste, mai zilnic se petrec…

Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul…
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

Decât bogaţii care, prosteşte-şi etalează,
Luxul ce-i înconjoară – şi-n generoşi pozează…
Căci toată dărnicia, pomenile ce fac –
Făcute sunt din furturi – din buzunar sărac.

Ce tristă-ncrengătură e-n lumea asta laşă!
Între cei plini de trudă şi cei ce se îngraşă,
Din munca-nrobitoare a-acelora cinstiţi…
Dar, oare-n lutul veşnic, care-s mai fericiţi?

Acei ce lasă-n urmă nemeritate-averi –
Sau cei ce pleacă-n ţărnă şi scapă de poveri?
Acei ce sărăcia o poartă-n piept – o schijă
Sau cei ce pentru-avere, tot tremură de grijă?

Eu cred că-ntre beţivul, de-o ţuică rău-dorit
Şi cel ce, peste noapte, uşor s-a-mbogăţit,
La Domnul se va duce beţivul fericit –
Pentru că-n astă lume, trăit-a chinuit.

Căci viciul său îi vine din neputinţe adânci
Deşi, poate, c-odată, el a muncit pe brânci…
Dar tot a mers pe loc – şi atunci când a văzut
Că trage-n jug zadarnic – în patimă-a căzut.

O, voi bogaţii lumii, din rapturi înălţaţi,
Cu voi în iad eu fi-voi – să văd cum vă scăldaţi
În chinuri fără seamăn, fără-a putea scăpa –
De a vedea sărmanii în raiuri cum vor sta.

Şi asta mă va face de-a-ntregul fericit –
Chiar dacă asta-nseamnă şi eu să fiu muncit
Alături – şi cu voi… dar dacă acesta-i preţul –
O să-l plătesc de-a pururi – ca să v-arăt dispreţul…

Și îngerii... de Nicoara Nicolae-Horia

Și îngerii din ceruri uneori

Mai cad și ei lovindu-se de nori,
Mai cad și ei cu dorul de pământ
Din veșnicia lor în care sunt...

Pe când coboară unii, alții suie,
Nimenea nu e bătut în cuie,
Mereu e cineva în locul meu-,
Etern e Unul Singur, Dumnezeu...

10 Iulie 2012

CHIN, DUIOS… de Patricia Serbanescu

senin e cerul… vântu-i cald

imense valuri bat vapoare,
mi-e inima un veştejit smarald
iar gândurile-mi sunt fugare

privesc străfundul ce-i podea
încununat cu algele marine
mă uit la cer, spre steaua mea
ce mult aş vrea-o lângă mine…

din mare, contemplez lumina
e-ntr-un şuvoi şi-i cadenţată,
ascult o muzică… divină
sunt sollo… plaja-i măturată…

şi am un chin duios şi blând
ca marea ce-şi întinde boarea,
parcă aş fi copil… plăpând
din ochi…îmi curge întristarea

ochii-s uitaţi pe luna nouă
aştern o rugă din ăst vis,
îmi cad mulţi picuri, iară plouă
căci ce-a fost dar…tot am promis…

să plouă-n hohote, cu doruri
caci am ajuns lângă hotar,
să fiu impinsă Sus…în goluri
poate-oi scăpa, de domul funerar.

Socoteşte-n tine… de Boris Ioachim

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:

Ura sau iubirea, cine-ţi ţine parte?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce alegi din viaţă, ce alegi din moarte?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Ce ţi-e mai aproape, bezna sau lumina?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce alegi din două: ceru-nalt sau tina?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Vorba sau tăcerea, care-i mai de preţ?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce să fii în viaţă: cal sau călăreţ?

Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Care ţi-e menirea, lupta sau căderea?
Socoteşte-n tine, socoteşte bine.
Ce te stăpâneşte, veninul sau mierea?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Cum ţi-alegi cărarea: largă sau îngustă?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Viaţa cum să-ţi fie: searbădă, augustă?

Socoteşte bine, socoteşte-n tine,
Cum să fugi de toate, cum să calci spre moarte;
Socoteşte-n tine, socoteşte bine –
Şi-ţi vei lua răsplata: sfânta libertate.

Dar… de-o întrebare, nu îţi este dor?! -
Cum va fi să fie-n lumea umbrelor?...

Cuvintele nu dorm... de Nicoara Nicolae-Horia

Cuvintele nu dorm, ele veghează

Ca sufletul din trupul unui gând,
De-i seară, dimineață ori amiază
De adevărul lor mă simt flămând.

Cuvintele nu dorm și n-ai ce face,
Oricât le-ai legăna pe brațe moi,
Eu ți le spun, tu lasă-mi-le-n pace,
Vom adormi spre ziuă amândoi.

Din poezia mea neterminată
Cuvintele nu dorm, de veghe sunt,
Mai obosesc și ele câteodată
De răutatea lumii pe pământ...

 

11 Iulie 2012