A îmblânzi de Veronica Simona Mereuta

sună a mângâiere repetată,

până vei fi uitat de sălbăticia ta binecrescută,
cu gustul dulce amărui de libertate.

nu aştepta să mă mai reculeg,
precum buruienile ce le-ai săpat cu atâta grijă
...o singură dată am văzut un animal mândru în lesă,
şi nu ştiu de ce,l-am asemănat unui urs

poate ca era nu îndestul de alb,
nu îndeajuns de blând să fie pe plac oricui,
nu îndreptat ci drept ( aşa cum sunt doar brazii din păduri)
nu înadins ci elementar de acelaşi,
cu colţii rânjind şi cu ochii umezi

când am să închid ochii,doar doi bănuţi să păstrezi,
e o dambla păgână pe care mi-o ţin,
în loc de lacrimă,în loc de iertare a păcatelor,
doar aşa,să credeţi că mi-am găsit liniştea,
dincolo de furtuni(..pe care neştire le iubeam)
dincolo de valurile neînnotate,
dincolo de munţii ce nu-i ştie vreo hartă

...doar acolo unde firescul
poate fi singurul aşternut si cer al
libertăţii de a fi!

11.07.2012
Vero