Testament de Boris Ioachim

Aici mi-e dat ca să mă sting,

- Sub veac nătâng şi nespălat -
Unde tristeţi adânci mă ning –
În dulce şi banalu-mi sat.

Aici am fost puşti şi golan
Şi prima dată am iubit…
Şi am vrut mereu să fiu ţăran –
Dar pe deplin n-am reuşit.

Eu mi-am iubit vecinii toţi –
Ei – nu ştiu dacă m-au iubit…
Azi, când cu toţii sunt cam morţi -
De acest gând mă simt golit.

Pe uliţele-acestui sat
Am alergat şi-am ţopăit…
Şi cu colindul am umblat -
Şi am fost copil nefericit.

Poveşti am învăţat s-ascult
Şi vânt şi păsări să-nţeleg…
Din satu-mi n-am plecat prea mult –
Dar am visat Pământu-ntreg.

Şi-o să vă las, ţăranii mei,
Tot versu-mi – ce n-a râs vreodat’
Şi trupu-mi, sub salcâmi sau tei,
Voi, să mi-l duceţi la-ngropat.

În cimitirul pripăşit
Pe coasta de la deal de sat,
Voi să mă duceţi liniştit –
Râzând de moarte, înfundat.

Din trupul meu, vor da izvod,
Salcâmi, scaieţi sau, poate, flori…
Şi-n toamne mi-or cânta prohod
Cernite şi bătrâne ciori.

Şi-n lutul vostru îngropat –
Acas’ o să mă simt mereu…
Pân’ ce veleat, după veleat,
Va pierde locu-n care-s eu.

…Aici mi-e dat ca să mă sting,
În locu-de-unde au zburat
Spre cer, tristeţile-mi ce ning -
Şi-or ninge veşnic al meu sat…