Alături – şi cu
ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.
Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.
Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi
Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul…
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,
Decât bogaţii care, prosteşte-şi etalează,
Luxul ce-i înconjoară – şi-n generoşi pozează…
Căci toată dărnicia, pomenile ce fac –
Făcute sunt din furturi – din buzunar sărac.
Ce tristă-ncrengătură e-n lumea asta laşă!
Între cei plini de trudă şi cei ce se îngraşă,
Din munca-nrobitoare a-acelora cinstiţi…
Dar, oare-n lutul veşnic, care-s mai fericiţi?
Acei ce lasă-n urmă nemeritate-averi –
Sau cei ce pleacă-n ţărnă şi scapă de poveri?
Acei ce sărăcia o poartă-n piept – o schijă
Sau cei ce pentru-avere, tot tremură de grijă?
Eu cred că-ntre beţivul, de-o ţuică rău-dorit
Şi cel ce, peste noapte, uşor s-a-mbogăţit,
La Domnul se va duce beţivul fericit –
Pentru că-n astă lume, trăit-a chinuit.
Căci viciul său îi vine din neputinţe adânci
Deşi, poate, c-odată, el a muncit pe brânci…
Dar tot a mers pe loc – şi atunci când a văzut
Că trage-n jug zadarnic – în patimă-a căzut.
O, voi bogaţii lumii, din rapturi înălţaţi,
Cu voi în iad eu fi-voi – să văd cum vă scăldaţi
În chinuri fără seamăn, fără-a putea scăpa –
De a vedea sărmanii în raiuri cum vor sta.
Şi asta mă va face de-a-ntregul fericit –
Chiar dacă asta-nseamnă şi eu să fiu muncit
Alături – şi cu voi… dar dacă acesta-i preţul –
O să-l plătesc de-a pururi – ca să v-arăt dispreţul…
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.
Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.
Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi
Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul…
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,
Decât bogaţii care, prosteşte-şi etalează,
Luxul ce-i înconjoară – şi-n generoşi pozează…
Căci toată dărnicia, pomenile ce fac –
Făcute sunt din furturi – din buzunar sărac.
Ce tristă-ncrengătură e-n lumea asta laşă!
Între cei plini de trudă şi cei ce se îngraşă,
Din munca-nrobitoare a-acelora cinstiţi…
Dar, oare-n lutul veşnic, care-s mai fericiţi?
Acei ce lasă-n urmă nemeritate-averi –
Sau cei ce pleacă-n ţărnă şi scapă de poveri?
Acei ce sărăcia o poartă-n piept – o schijă
Sau cei ce pentru-avere, tot tremură de grijă?
Eu cred că-ntre beţivul, de-o ţuică rău-dorit
Şi cel ce, peste noapte, uşor s-a-mbogăţit,
La Domnul se va duce beţivul fericit –
Pentru că-n astă lume, trăit-a chinuit.
Căci viciul său îi vine din neputinţe adânci
Deşi, poate, c-odată, el a muncit pe brânci…
Dar tot a mers pe loc – şi atunci când a văzut
Că trage-n jug zadarnic – în patimă-a căzut.
O, voi bogaţii lumii, din rapturi înălţaţi,
Cu voi în iad eu fi-voi – să văd cum vă scăldaţi
În chinuri fără seamăn, fără-a putea scăpa –
De a vedea sărmanii în raiuri cum vor sta.
Şi asta mă va face de-a-ntregul fericit –
Chiar dacă asta-nseamnă şi eu să fiu muncit
Alături – şi cu voi… dar dacă acesta-i preţul –
O să-l plătesc de-a pururi – ca să v-arăt dispreţul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu