TE VAD de Mihail Rujoiu

Te vad trista si abatuta,
Cu parul strans intr-un coc,
La gat margele de lacrimi 
Si fata rosie ca de foc.

Trupul se unduie usor,
Aplecat un pic in fata,
Te strecori incet si anevoios,
Totul in jur e doar ceata.

Imbracata de sus pana jos 
Intr-un voal de matase,
Cu privirea inca mai cauti,
Printre amintirile frumoase.

Si totusi tristetea te apasa,
Pasii sunt tot mai adanci
Si durerea din sufletul tau,
Pe veci vrei s-o alungi.

Te simt mai rece ca niciodata,
Esti ca un sloi de gheata,
As vrea sa te topesti
Si sa reinvii la viata.

Caci tu ai stat prea mult
Trista si abatuta 
Si printre atatea ganduri negre,
Ai devenit durerii sluga.

Si crezi ca tu poti duce,
In suflet grea povara,
Dar intr-o zi ea te va dobori
Si vei ajunge doar o umbra goala.

Trezeste-te cat inca nu este prea tarziu,
Ia viata de la capat si lupta
Si vei vedea cat ai pierdut,
Cat ai stat trista si abatuta.

Si mergi cu zambetul pe buze
Si atunci ceata o vei risipi
Si dupa atata amara tristete,
Soarele raze calde iti va darui.

Din cartea ;Din fum de tigara...

CÂNTECUL SINGURĂTĂŢII de Boris Ioachim

Doamne, nu-i uşor ca să fii singur!

Dar în viaţa asta, ce-i uşor?
Şi fiindcă mă simt atât de singur –
Singur, ca un câine, o să mor.

Câţi prieteni am pierdut aiurea!
N-am ştiut defel ca să-i păstrez
Cu-ngâmfare mi-am purtat durerea,
Şi am rămas pustiu şi fără miez.

Doamne, ce urât e să fii singur!
Dar, în viaţă, ce nu e urât?
Şi fiindcă-s urât şi-atât de singur –
Ca pe-un ştreang urâtu-l port de gât


M-am hrănit cu planuri amânate
Că iubesc, am spus cu prea spor…
Şi fiindcă mă dor iubiri uitate –
Singur, ca un câine, o să mor.

Doamne, cât de trist e să fii singur!
Dar ce-i viaţa, dacă nu tristeţe?
Şi fiindcă sunt trist şi atât de singur –
Ceas de ceas tristeţea-mi dă bineţe.

Doamne, ce scârbos e să fii singur!
Dar, în viaţă, ce nu e scârbos?
Şi fiindcă-s scârbit şi atât de singur –
Scârba m-a pătruns până la os.

Doamne ce amar e să fii singur!
Dar ce-i dulce, oare, în astă viaţă?
Şi fiindcă-s amar şi mult prea singur
Zilnic, doar amarul mi-e dulceaţă.

Hei, ce plicticos e să fii singur!
Peste tot, în jur, doar plictiseală…
Plină de plictis îmi e viaţa –
Iar de fapte mari – nici pomeneală!

Doamne, cât de greu e să fii singur!
Dar în turmă parcă-i mai uşor?!
Şi fiindcă-am voit ca să fiu singur –
Singur, ca un câine, o să mor…

Internet love story de Emil Marian

Povestea lor e din eter

Şi are sare şi piper.

Nimic nu este desuet,

E fascinantul...Internet!

De dragoste e-a mea poveste

Şi sigur ultima nu este.

Cu doi indrăgostiţi sadea

Şi iat-acum ce va urma.

Era purie şi cam grasă,

O credea suplă şi frumoasă.

Tasta la litere de zor,

Făcînd cu ea un viitor.

El mai trecut, dar nu bătrîn,

Croia baloane de săpun.

Şi-o-mbrobodea ca un nemernic,

Spunînd că-i tînăr şi atletic.

Ea la destăinuiri trecu

Şi un sărut îi şi dădu,

Că moşul meu simţi pe dat’.

Că gata e de un păcat.

Şi se porni şi el să spună,

Cîte în stele şi în lună.

Încît se miră el acum,

Cît a putut fi de nebun.

Ea poze lui i-a arătat,

De-a rămas nenea crăcănat.

Căci era tînără, nurlie,

Iar el pe lîngă năsălie.

De un’ să ştie bietul moş

Care părea a fi cocoş,

Că juna mîndră, tinerică,

Va fi curînd o bătrînică.

Aşa că moşu-mbîrligat,

Se puse iute pe visat.

Si fără multă şovăială,

Propuse fetei invoială.

Să se-ntîlneasca-ntîia dat’,

Să se cunoască pe-nserat.

Să fie-n parc la ora şapte

Cînd ziua se transformă-n noapte.

Cu invoiala cetluită,

De pupături acoperită,

S-au hotărît să se cunoască,

La liber, fără nici o mască.

Şi de comun acord au zis,

Ca pe-un carton numele scris,

Parafă şi chiar gir să fie

Să se cunoască dintr-o mie.

Zis şi facut dar, pe la şapte,

Cînd ziua se-ngîna în noapte,

Cu pas domol şi mai agale,

Porniră-ncet pe a lor cale.

Deodată visul se destramă

Şi simt aşa fior de teamă,

Cand la distanţă se zăresc

Şi-ale lor nume îşi vorbesc.

De-aicea dragă cititor,

Rămîi fără povestitor.

Sfîrşitul tu ai să-l alegi,

Am semănat, dar tu culegi.

Poţi să îi pui ca să se bată,

Duşmani să fie viaţa toată.

Sau să îi faci să se cunoască

Şi poate chiar să se iubească.

Gânduri încercuite de Renate Müller

S-ar fi găsit un drum pentru noi,

o casă, o apă, o punte.

În noaptea accea au căzut toate din vis,
din neglijenţă într-o năpastă.

Dar din speranţele-n comă s-a trezit 
doar neputinţa, care umblă în cârje.

Renate Müller 24.06.2012

Sfat de Costel Suditu

Ne aşezăm la rând, ne etalăm prostia,

Ca nişte imbecili ne bucurăm când prindem
O bucăţică mică din ce putem să vindem;

Ne bucurăm când jalnici, suntem consideraţi
În legănat obscen, breloc la pântec mândru,
Şi râdem fără-a şti de ochiul sorţii sumbru;

Ne umilim zâmbind, ne ploconim plângînd,
Ne este traista goală, umplută cu păcate
Că nu-ndreptăm coloana din pâclă a ne scoate;

Ne tot văităm, ne plângem îngenuncheaţi de milă;
E-n faţă adevărul, realitatea doare,
Rămâi milogul sorţii, te minţi în continuare;

Este plăcută clipa când toţi te mint şi-alintă
Ca pe-o bucată mare şi roz de carne friptă,
Pe care bale curg sfârşind înfulecată;

Nu ploconi de fel şi nu minţi tu cată.

‎* * * de Iurie Osoianu

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul 

când el curgea în infinit , alene 
eu zi de zi în brațe la moș ene 
Îi dăruiam jumatea mea de viață , pur și simplu 

că-așa îmi e sortit de la-nceputuri 
pentru orice pe lume mi se iau tributuri 
și pentru orice zâmbet am la rest un plâns 
și pentru orice zi-o noapte a tot nins 
și pentru orice floare mi se dau zăpezi 
și pentru orice vis-un întuneric în amiezi 
și pentru fostele și actualele iubiri 
sunt ciugulit de inocențe de delir 
și pentru tot ce las în urma mea 
nimic și nici odată n"oi ierta 
chiar dacă timpul meu se va opri 
chiar dacă tu la fel mă vei iubi... 

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul 
când el curgea în infinit , alene 
dar oare ce va fi dacă moș ene 
Îmi va restitui jumatea mea de viață , pur și simplu?

Să nu mai scriu de Carmen Zaniciuc

Să-mi astup urechile

Să-mi închid ochii
Să n-am cuvânt
Să nu mai simt
Să nu te știu
Să nu respir
Să-mi amăgesc inima că mai am un singur vers
Pe care-l păstrez pentru final
Și nu m-ar crede
M-ar scrie ca pe-un răstignit
În iubire.

NU MI-A LIPSIT NIMIC... de Patricia Serbanescu

nu mi-a lipsit nimic din tot ce îmi doream

şi ce-aş fi vrut mai mult, aceea... nu aveam,
ai fost fără pereche, ascuns în necuprins...
pe steaua cea rotundă... erai rugul aprins... 

sub raza lunii-n noapte îmi aprindeai amorul
te contopeai cu umbrele, să ne mai treacă dorul...
ca un balsam mi te-aşezai pe răni ce sângerau
stingând doruri rebele, ce sufletu-mi ardeau.

pe cerul gri al vieţii, mi-ai dăruit chemare
mult ajutor ai dat… în cazne omeneşti,
ajuta-mă de pe pământ, să fug în mare!...
de nu mai vrei amor… să preţuieşti.

tot ce-a rămas în viaţă mă strânge, răul doare,
iar viitorul e doar... resemnare
nimic nu e necunoscut şi nu-i o întâmplare,
atunci când fac în viaţa mea... schimbare.

voi căuta mereu, răzbind prin clipe grele
să întâlnesc iubirea... eternităţii mele,
în altă viaţă e posibil să pot s-o nimeresc
să-nvăţ doar pe pământ, cu ea, să vieţuiesc.

Eşti utopia… de Radu Adrian Gelu

Eşti utopia vieţii mele şi basmul

sufletului pereche, eşti dulceaţa
veşnic euforică, aparent perfectă,
ce-şi arde iubirea în suave flăcări…

Ca tine, nu m-a iubit chiar nimeni,
pasiunea e puterea ce te conduce,
totul e ca nou început , ce pare a fi,
aerul proaspăt ce din vis, trezeşte…

Profundă, din noul mugur înflorită,
pasiunea-ţi aprinsă ne arde iubirea,
sfârâind pe rugul fericirii-n vâlvătaie,
detonând dulcea explozie-n dorinţă…

Cu un cuvânt, o mângâiere, un sărut,
stropii de foc în plăcere ne pătrund
pe nisip de mătase ce ne sunt şoaptele,
cu ecouri în vârtejuri de galaxii azurii…

ÎN CARE VIAŢA? de Ines Popa

Priveşte iubite spre cerul cu stele 

Tandreţea din ochi îţi surâde stângaci, 
Din lacrimi de dor ţi-am făcut iar mărgele, 
Mi-e dor cu iubire din nou să mă-mbraci.

De ochii te mint şi îţi spun că nu-mi pasă, 
În mine trăieşti şi în versul meu frânt 
Urci treptele serii şi-n zărea umbroasă 
Ce-am fost, ce rămâne, doar vise în vânt. 

Străine sunt toate ,mi-e arderea pustie, 
Secundele ucise-n refren parcă tac, 
Departe de tine doar noaptea mai ştie, 
Ce-oprelişti,nelinişti mă trec în alt veac. 

Mi-e iarăşi imposibil şi chiar de m-am ascuns 
În nefireşti deşerturi de clipe fără tine, 
Mă-ntorc în nepătrunsul tău timp şi-aştept răspuns 
În care viaţa cerul ne va uni-n destine?

INES POPA