duminică, 24 iunie 2012
Văz-duhul dintre noi nu e târziu... de Nicoara Nicolae-Horia
E-aşa de cald aici şi-atât de bine,
Văz-duhul dintre
noi nu e târziu
Văz-duhul dintre
noi nu e târziu
sâmbătă, 23 iunie 2012
Vaza de Ene Adrian Daniel
Sunt o vază
smălţuită,
De flori, adesea,
hulită,
Că vin rupte-n trupul meu,
Tot oftează, le e greu.
Seva seacă, lin se scurge,
Florile încep a plânge,
Se amestecă cu apă,
Moartea-n ele vine, sapă.
Sunt ciobită într-o parte,
Le dau speranţe deşarte.
Vine miros de pământ,
Mă roagă cu jurământ.
Să le dau iarăşi lumină,
Seva dulce să-si revină,
Nu vor tinere să moară
Chiar în miez de primăvară.
– Îţi vom da zeci de petale
Pentru gestul dumitale,
Te rugăm, fă o magie,
Du-ne iarăşi pe câmpie!
– Vă iubesc mult, vă respect,
Din păcate sunt obiect!
N-am putere să dau viaţă,
Veţi păli de dimineaţă!
Roua ce-o iubeau visează,
În buchet se-mbrăţişează,
Mie-mi zic jelind tăcut,
Bucăţică rea de lut.
Că vin rupte-n trupul meu,
Tot oftează, le e greu.
Seva seacă, lin se scurge,
Florile încep a plânge,
Se amestecă cu apă,
Moartea-n ele vine, sapă.
Sunt ciobită într-o parte,
Le dau speranţe deşarte.
Vine miros de pământ,
Mă roagă cu jurământ.
Să le dau iarăşi lumină,
Seva dulce să-si revină,
Nu vor tinere să moară
Chiar în miez de primăvară.
– Îţi vom da zeci de petale
Pentru gestul dumitale,
Te rugăm, fă o magie,
Du-ne iarăşi pe câmpie!
– Vă iubesc mult, vă respect,
Din păcate sunt obiect!
N-am putere să dau viaţă,
Veţi păli de dimineaţă!
Roua ce-o iubeau visează,
În buchet se-mbrăţişează,
Mie-mi zic jelind tăcut,
Bucăţică rea de lut.
Bucată cu bucată de Veronica Simona Mereuta
dărâm zidul dintre
mine şi eu,
fără majuscule!
Nu mă cred Domn sau Zeu,deşi n-ar trebui să cer ajutor,
aşa cum blasfemia e o mănuşă aruncată cui şi cum n-ar fi,
de povestit...
despre pom,despre omul care sunt,
sădesc aiurea dram de libertate,
fără gând să culeg,
doar să văd odată acel răsărit pentru care
m-am născut!
Nu iubesc ...la general,
pe generic trec mereu data expirării,
sunt limite de bun simţ(..a nu se citi limitări!),
o poveste o visez de câte ori am nevoie,
fără oi enumerate să-mi adorm
...visarea!
Aşteaptă mult şi bine,
codul sau cheia inimii mele,
chiar e ceva ce nu ştiu
dacă e esenţial de esenţă,
de păstrat în recipient,
aşa ca exponatele din laboratorul de biologie..
Viul se citeşte mai mult decât l-ai scrie,
cu litere umezite în formol,
şi-l pierzi în durerea ce ţi-o asumi abia după
valuri,şi nori,şi stele,şi
...colţul acela de curcubeu,
care-i al tău abia după ce
Tu...ai fost!
22.06.2012
Vero
Nu mă cred Domn sau Zeu,deşi n-ar trebui să cer ajutor,
aşa cum blasfemia e o mănuşă aruncată cui şi cum n-ar fi,
de povestit...
despre pom,despre omul care sunt,
sădesc aiurea dram de libertate,
fără gând să culeg,
doar să văd odată acel răsărit pentru care
m-am născut!
Nu iubesc ...la general,
pe generic trec mereu data expirării,
sunt limite de bun simţ(..a nu se citi limitări!),
o poveste o visez de câte ori am nevoie,
fără oi enumerate să-mi adorm
...visarea!
Aşteaptă mult şi bine,
codul sau cheia inimii mele,
chiar e ceva ce nu ştiu
dacă e esenţial de esenţă,
de păstrat în recipient,
aşa ca exponatele din laboratorul de biologie..
Viul se citeşte mai mult decât l-ai scrie,
cu litere umezite în formol,
şi-l pierzi în durerea ce ţi-o asumi abia după
valuri,şi nori,şi stele,şi
...colţul acela de curcubeu,
care-i al tău abia după ce
Tu...ai fost!
22.06.2012
Vero
Se trezeşte-o nouă zi de Renate Müller
Se trezeşte-o nouă
zi
cu zoriori
înzmeuraţi
ce din senin se nasc
din roze şi din crini
Se trezeşte-o nouă zi
desculţă-n câmp de rouă
se lasă-n ierburi fluierând
într-un flaut de-argint
Se trezeşte-o nouă zi
prinde-n degete duioase
flori să facă o cunună
ce o pune peste lume
Renate Müller
ce din senin se nasc
din roze şi din crini
Se trezeşte-o nouă zi
desculţă-n câmp de rouă
se lasă-n ierburi fluierând
într-un flaut de-argint
Se trezeşte-o nouă zi
prinde-n degete duioase
flori să facă o cunună
ce o pune peste lume
Renate Müller
vineri, 22 iunie 2012
MAMA de Mihail Rujoiu
De nimeni nu imi
este dor
Decat de mama mea ,
Caci sufletul ei cald si bun
Mereu ma alinta.
Si ma privea in ochi mereu,
Cu dragoste de mama buna
Si vorbe dulci ea imi spunea
Sfaturi de zana buna.
E mama mea si o iubesc
Si sufletul il simt aproape,
Caci nimeni pe acest pamant,
De ea nu ma desparte.
Ma invata tot ce e bun,
Sa lupt,sa invat si sa iubesc
Si tot ce misca pe pamant
Eu ca sa ocrotesc.
Ca ea nu e nimeni pe pamant
Si nu cred ca exista oare,
O floare mai gingasa cum e ea
Fiinta atat de atragatoare.
Din cartea ;Din fum de tigara...
06-V-1991
Caci sufletul ei cald si bun
Mereu ma alinta.
Si ma privea in ochi mereu,
Cu dragoste de mama buna
Si vorbe dulci ea imi spunea
Sfaturi de zana buna.
E mama mea si o iubesc
Si sufletul il simt aproape,
Caci nimeni pe acest pamant,
De ea nu ma desparte.
Ma invata tot ce e bun,
Sa lupt,sa invat si sa iubesc
Si tot ce misca pe pamant
Eu ca sa ocrotesc.
Ca ea nu e nimeni pe pamant
Si nu cred ca exista oare,
O floare mai gingasa cum e ea
Fiinta atat de atragatoare.
Din cartea ;Din fum de tigara...
ACUM de Irina Nedelciu
Îndrept privirea-n altă parte
Tu nu-mi mai eşti nici muz, nici
şoapte.
Am obosit s-aştept în noapte
Un 'te iubesc' băgat în poate.
Acum, că totul s-a sfârşit,
În ochi s-a stins un asfinţit,
Dar... mi-a rămas un răsărit
Şi-o poftă mare de iubit.
Şi pot din nou să cercetez...
Cu-al meu smarald în univers
Fără să plâng sau să oftez,
Cu slova-mi simplă în cel vers.
Iar dorul ce m-a tot lovit
Cu amintiri despre nimic,
S-a dus în drumul rostuit
Bătut în gânduri, pic cu pic.
De azi m-am lecuit de tine,
Am rupt brăţara ce mă ţine.
Acum sunt liberă să zbor
Către iubire... fără nor.
Irina
Nedelciu la 21 iunie 2012
Mă chemă vântul... de Costel Suditu
Mă cheamă vântul,
mă strigă-n el cuvântul
Ce l-am lăsat a-mi face viaţa un păcat;
Căci am jurat.
Mă cheamă vânturile toate c-au fost lăsate,
Şi am uitat cele ce sfinţii au cătat
De respectat.
Mă şuieră în suflet vântul, mă ia pământul
Că nu sunt om să am un pom;
Să-i ascult cântul.
Ce l-am lăsat a-mi face viaţa un păcat;
Căci am jurat.
Mă cheamă vânturile toate c-au fost lăsate,
Şi am uitat cele ce sfinţii au cătat
De respectat.
Mă şuieră în suflet vântul, mă ia pământul
Că nu sunt om să am un pom;
Să-i ascult cântul.
Floare de plâns de Costel Suditu
Spintecă în
continuu.
Spintecatul ăsta....
Gheară avară!
Cleşte hrăpăreţ ce taie lăstarii!
Şi nenăscuţi...
Nu mai lasă nimic.
Întunericul adună
Pe căi îmbâcsite cu mucegai
Numai dureri;
Rod al florii negre;
Otravă plânsului dalb.
Gheară avară!
Cleşte hrăpăreţ ce taie lăstarii!
Şi nenăscuţi...
Nu mai lasă nimic.
Întunericul adună
Pe căi îmbâcsite cu mucegai
Numai dureri;
Rod al florii negre;
Otravă plânsului dalb.
Aparenţe de Veronica Simona Mereuta
păstrate cu o grijă
bolnavă de lumină,
alcătuire de
umbre,mai alese decât grâul de neghina întunecată,
a-i afla nepătrunsul ar însemna o rană în plus,
pe care doar tu ştii că n-o mai poţi duce, recicla,
precum mâlul ce-l sălăşuieşti cu umilinţa păcătosului,
în adânc de nufăr.
Nu mă privi,chiar dacă ţi se face dor amarnic,
sunt încă dependentă de blândeţe,
naivul ochilor mei suferă de răcoarea aerului pierdut,
de muntele amânat întru urcuş,
chiar apropierea...doare!
Poţi crede,
dincolo de cuvinte-rastălmăcire,
că dragostea nu e un chist,
un bibelou lipit de o etajeră prăfuită,
la bunul plac al clipei potrivite...?!
E un zbor,
altceva ar fi de prisos,
lumina chiar se opreşte din goana-i nebună de ţel,
pentru a învăţa că una sunt,
drumul şi calea,
atunci când arborii ascund soarele,
sau îl păstrează pentru o altă viaţă
...A TA!
21.02.2012
Vero
a-i afla nepătrunsul ar însemna o rană în plus,
pe care doar tu ştii că n-o mai poţi duce, recicla,
precum mâlul ce-l sălăşuieşti cu umilinţa păcătosului,
în adânc de nufăr.
Nu mă privi,chiar dacă ţi se face dor amarnic,
sunt încă dependentă de blândeţe,
naivul ochilor mei suferă de răcoarea aerului pierdut,
de muntele amânat întru urcuş,
chiar apropierea...doare!
Poţi crede,
dincolo de cuvinte-rastălmăcire,
că dragostea nu e un chist,
un bibelou lipit de o etajeră prăfuită,
la bunul plac al clipei potrivite...?!
E un zbor,
altceva ar fi de prisos,
lumina chiar se opreşte din goana-i nebună de ţel,
pentru a învăţa că una sunt,
drumul şi calea,
atunci când arborii ascund soarele,
sau îl păstrează pentru o altă viaţă
...A TA!
21.02.2012
Vero
Un rai lumesc de Ovidiu Oana-pârâu
Era tot parcul un palat,
Luxurianţe
tropicale,
Ce
străjuiau într-un regat
De
pajişti cu sclipiri florale.
Podelele-s
de iarbă verde
Având
intarsii de culoare,
Prin care
drumurile-şi pierde
Poporul
de vieţuitoare.
Cu truda
lor, împărăţia,
Furnicile
o fac prosperă,
Iar
florile cresc bogăţia
Aromelor
din atmosferă.
Coloane-s
trunchiuri viguroase
Ce
sprijină ca bolţi, frunzişuri
Din care
curg armonioase,
Triluri
pe large luminişuri.
Pereţi de
iederi se ridică,
Jur-împrejur,
vântul să ţină
Din
răsuflarea-i care strică,
Orânduiala
lor divină.
Decorul ?
Tufele de roze,
Ici-colo-n
cale presărate,
În rând
cu mândre tuberoze
Şi
panseluţele pictate.
Curteni,
un stol de zburătoare
Ce
rătăceşte prin tufiş,
Iar clown
e o ciocănitoare,
Ce
strică-al scoarţei înveliş.
E sfetnic
corbul cel sfătos
Care
veghează scrutător,
Pe jeţul
lui din chiparos,
La pacea-ntregului
popor.
Ca
orologiu au un cuc,
Atent le
dă la toţi de veste
Din
cuibul pripăşit în nuc,
Că
linişte-n cetate este.
Acesui
rai odihnitor
Ce n-are
prinţ sau împărat,
Doar
soarele strălucitor
Îi face
traiul mai bogat.
El, cu
alaiul lui de nori,
Aduce
seve şi lumină
Pentru
supuşii iubitori
Şi poartă numele: grădină.
Ovidiu
Oana-pârâu la 20 iunie
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)