Văz-duhul dintre noi nu e târziu... de Nicoara Nicolae-Horia

E-aşa de cald aici şi-atât de bine,

Văz-duhul dintre noi nu e târziu
Şi cât de mult se-aseamănă cu tine
Poezia mea pe care-o scriu!

Cu jind se uită îngerii înapoi 
Şi cu invidie ne-omenească,
Un curcubeu de dincolo de noi
Învaţă ploile cum să iubească...

Nici nu mai ştiu ce anotimp e-afară,
Nici nu mai vreau cu vremea să fac târg,
În ochii tăi e-o alduită vară
Şi lanurile toate dau în pârg...

de Nicoara Nicolae Horia.

Vaza de Ene Adrian Daniel

Sunt o vază smălţuită,

De flori, adesea, hulită,
Că vin rupte-n trupul meu,
Tot oftează, le e greu.

Seva seacă, lin se scurge,
Florile încep a plânge,
Se amestecă cu apă,
Moartea-n ele vine, sapă.

Sunt ciobită într-o parte,
Le dau speranţe deşarte.
Vine miros de pământ,
Mă roagă cu jurământ.

Să le dau iarăşi lumină,
Seva dulce să-si revină,
Nu vor tinere să moară
Chiar în miez de primăvară.

– Îţi vom da zeci de petale
Pentru gestul dumitale,
Te rugăm, fă o magie,
Du-ne iarăşi pe câmpie!

– Vă iubesc mult, vă respect,
Din păcate sunt obiect!
N-am putere să dau viaţă,
Veţi păli de dimineaţă!

Roua ce-o iubeau visează,
În buchet se-mbrăţişează,
Mie-mi zic jelind tăcut,
Bucăţică rea de lut.

Bucată cu bucată de Veronica Simona Mereuta

dărâm zidul dintre mine şi eu,

fără majuscule!
Nu mă cred Domn sau Zeu,deşi n-ar trebui să cer ajutor,
aşa cum blasfemia e o mănuşă aruncată cui şi cum n-ar fi,
de povestit...

despre pom,despre omul care sunt,
sădesc aiurea dram de libertate,
fără gând să culeg,
doar să văd odată acel răsărit pentru care 
m-am născut!

Nu iubesc ...la general,
pe generic trec mereu data expirării,
sunt limite de bun simţ(..a nu se citi limitări!),
o poveste o visez de câte ori am nevoie,
fără oi enumerate să-mi adorm
...visarea!

Aşteaptă mult şi bine,
codul sau cheia inimii mele,
chiar e ceva ce nu ştiu 
dacă e esenţial de esenţă,
de păstrat în recipient,
aşa ca exponatele din laboratorul de biologie..

Viul se citeşte mai mult decât l-ai scrie,
cu litere umezite în formol,
şi-l pierzi în durerea ce ţi-o asumi abia după
valuri,şi nori,şi stele,şi 
...colţul acela de curcubeu,
care-i al tău abia după ce 
Tu...ai fost!


22.06.2012
Vero

Se trezeşte-o nouă zi de Renate Müller

Se trezeşte-o nouă zi

cu zoriori înzmeuraţi
ce din senin se nasc 
din roze şi din crini

Se trezeşte-o nouă zi
desculţă-n câmp de rouă
se lasă-n ierburi fluierând
într-un flaut de-argint

Se trezeşte-o nouă zi
prinde-n degete duioase
flori să facă o cunună
ce o pune peste lume 

Renate Müller

MAMA de Mihail Rujoiu

De nimeni nu imi este dor 

Decat de mama mea ,
Caci sufletul ei cald si bun 
Mereu ma alinta.

Si ma privea in ochi mereu,
Cu dragoste de mama buna 
Si vorbe dulci ea imi spunea 
Sfaturi de zana buna.

E mama mea si o iubesc 
Si sufletul il simt aproape,
Caci nimeni pe acest pamant,
De ea nu ma desparte.

Ma invata tot ce e bun,
Sa lupt,sa invat si sa iubesc 
Si tot ce misca pe pamant 
Eu ca sa ocrotesc.

Ca ea nu e nimeni pe pamant
Si nu cred ca exista oare,
O floare mai gingasa cum e ea 
Fiinta atat de atragatoare.

Din cartea ;Din fum de tigara...

06-V-1991

ACUM de Irina Nedelciu

Îndrept privirea-n altă parte

Tu nu-mi mai eşti nici muz, nici şoapte.

Am obosit s-aştept în noapte

Un  'te iubesc' băgat în poate.

Acum, că totul s-a sfârşit,

În ochi s-a stins un asfinţit,

Dar... mi-a rămas un răsărit

Şi-o poftă mare de iubit.

Şi pot din nou să cercetez...

Cu-al meu smarald în univers

Fără să plâng sau să oftez,

Cu slova-mi simplă în cel vers.

Iar dorul ce m-a tot lovit

Cu amintiri despre nimic,

S-a dus în drumul rostuit

Bătut în gânduri, pic cu pic.

De azi m-am lecuit de tine,

Am rupt brăţara ce mă ţine.

Acum sunt liberă să zbor

Către iubire... fără nor.

Irina Nedelciu la 21 iunie 2012

Mă chemă vântul... de Costel Suditu

Mă cheamă vântul, mă strigă-n el cuvântul
Ce l-am lăsat a-mi face viaţa un păcat;
Căci am jurat.

Mă cheamă vânturile toate c-au fost lăsate,
Şi am uitat cele ce sfinţii au cătat
De respectat.

Mă şuieră în suflet vântul, mă ia pământul
Că nu sunt om să am un pom;
Să-i ascult cântul.

Floare de plâns de Costel Suditu

Spintecă în continuu.

Spintecatul ăsta....
Gheară avară!
Cleşte hrăpăreţ ce taie lăstarii!
Şi nenăscuţi...
Nu mai lasă nimic.
Întunericul adună
Pe căi îmbâcsite cu mucegai
Numai dureri;
Rod al florii negre;
Otravă plânsului dalb.

Aparenţe de Veronica Simona Mereuta

păstrate cu o grijă bolnavă de lumină,

alcătuire de umbre,mai alese decât grâul de neghina întunecată,
a-i afla nepătrunsul ar însemna o rană în plus,
pe care doar tu ştii că n-o mai poţi duce, recicla,
precum mâlul ce-l sălăşuieşti cu umilinţa păcătosului,
în adânc de nufăr.

Nu mă privi,chiar dacă ţi se face dor amarnic,
sunt încă dependentă de blândeţe,
naivul ochilor mei suferă de răcoarea aerului pierdut,
de muntele amânat întru urcuş,
chiar apropierea...doare!

Poţi crede,
dincolo de cuvinte-rastălmăcire,
că dragostea nu e un chist,
un bibelou lipit de o etajeră prăfuită,
la bunul plac al clipei potrivite...?!

E un zbor,
altceva ar fi de prisos,
lumina chiar se opreşte din goana-i nebună de ţel,
pentru a învăţa că una sunt,
drumul şi calea,
atunci când arborii ascund soarele,
sau îl păstrează pentru o altă viaţă


...A TA!

21.02.2012
Vero

Un rai lumesc de Ovidiu Oana-pârâu

Era tot parcul un palat,

Luxurianţe tropicale,

Ce străjuiau într-un regat

De pajişti cu sclipiri florale.

Podelele-s de iarbă verde

Având intarsii de culoare,

Prin care drumurile-şi pierde

Poporul de vieţuitoare.

Cu truda lor, împărăţia,

Furnicile o fac prosperă,

Iar florile cresc bogăţia

Aromelor din atmosferă.

Coloane-s trunchiuri viguroase

Ce sprijină ca bolţi, frunzişuri

Din care curg armonioase,

Triluri pe large luminişuri.

Pereţi de iederi se ridică,

Jur-împrejur, vântul să ţină

Din răsuflarea-i care strică,

Orânduiala lor divină.

Decorul ? Tufele de roze,

Ici-colo-n cale presărate,

În rând cu mândre tuberoze

Şi panseluţele pictate.

Curteni, un stol de zburătoare

Ce rătăceşte prin tufiş,

Iar clown e o ciocănitoare,

Ce strică-al scoarţei înveliş.

E sfetnic corbul cel sfătos

Care veghează scrutător,

Pe jeţul lui din chiparos,

La pacea-ntregului popor.

Ca orologiu au un cuc,

Atent le dă la toţi de veste

Din cuibul pripăşit în nuc,

Că linişte-n cetate este.

Acesui rai odihnitor

Ce n-are prinţ sau împărat,

Doar soarele strălucitor

Îi face traiul mai bogat.

El, cu alaiul lui de nori,

Aduce seve şi lumină

Pentru supuşii iubitori

Şi poartă numele: grădină.

Ovidiu Oana-pârâu la 20 iunie