Acesta e aerul... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu-i întâmplare să te naşti în Ardeal,

Cu mâinile arse, bătucite de muncă
Tata îşi ară amurgul pe Deal,
Plugul lui taie brazdă adâncă...

Plânşi ochii mamii stau să-l petreacă,
Copchilul prin ierburi aleargă flămând,
Nu se mai satură, Doamne, de joacă!
Un fluier se-aude în ceruri plângând...
.................................................................
Ochii tăi, scumpii, de ce se tot miră,
Aici totul miroase a Dumnezeu,
Acesta e aerul pe care-l respiră
Clipă de clipă, numele meu...

 

Nicoară Nicolae-Horia

N-ai cum să ascunzi iubirea de Carmen Zaniciuc

Poți să îngropi morții adânc

În speranța că nu-i vei putea auzi,
Dar când furtuna se va opri
Și inima ta va asculta adierea uitării,
Îți vor striga cu glasul pământului:
Nu-i timp
Nici de putere,
Nici de nume.
Vor răsări toate din tine,
Vor crește grădini;
Nu vei putea să le mai ascunzi.
Doar tu
Te vei topi.

ÎNTREBARE SIMPLĂ de Irina Nedelciu

O întrebare simplă îmi umblă în tăcere

Prin gândurile-n umbră ce-mi stau doar în durere.

Îmi răscoleşte viaţa şi-mi ia... şi din putere,

Lăsându-mi dimineaţa într-un oftat cu fiere.

Ciorchine mii de lacrimi îmi obosesc privirea

Şi sufletul îmi plânge amarnic despărţirea.

Cum să raspund iubirii, când negrul e ca fumul ?

Cum să fim noi un suflet, cand eu... sunt numai unul ?

O întrebare simplă, ce nu-i găsesc răspuns

În gândurile-mi plânse căzute în apus

Şi merg... ca o nălucă, pustie şi năucă

Pe drumul fără iarbă, prin seceta din luncă.

Irina Nedelciu la 16 iunie 2012

Dragoste - floare târzie de Renate Müller

pe-o creangă încă vie 

ţi-ai desfăcut
petalele albe la soare 

de unde-ai venit

doar un drum
lung şi pustiu trece 
pe lângă locul în care 
sunt înrădăcinat…

eu pom uscat

Renate Müller 16.06.2012

OPTIMISM DE PESIMIST de Boris Ioachim

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbeşti

Şi glume şi basme senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,

Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.

Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin…

În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.

Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg…
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!

cel arzător de Ovidiu Oana-pârâu

cu cele şase aripi ale sale

acoperindu-şi faţa şi zburând

pe-a cerului senin înaltă cale

un serafim mi se arată-n gând

purta în mână bobul de cărbune

şi jar de gura mea a apropiat

iar eu uimit de-o astfel de minune

mă simt făr`de păcate şi curat

sunt mai aproape de dumnezeire

cu crezul înfocat, clocotitor

scăpat mă simt acum de la pieire

şi viaţa o privesc încrezător

a desfiinţat prin asta serafimul

obstacolul tenebrelor din mine

şi simt cum mă cuprinde-acum sublimul

luminii izvorâte de la Tine.

Ovidiu Oana-pârâu la 16 iunie 2012

MAI AM ATATA TIMP de Mihail Rujoiu

Mai am atata timp,cat pot a te privi

Si in minte sa-mi amintesc de tine,
Tu floarea vietii mele,mereu vei inflori,
Sub blanda mea privire si in stelele divine.

Mai am atata timp,cat pot sa prind in palme
La nesfarsire,umbrele trecutului din noi 
Si sa aprind in inimile noastre goale,
Surasul cerului albastru,gonit de norii goi .

Mai am atata timp,cat pot citi ceva 
In ochii tai vii,ca intr-o carte ,
Un orologiu bate,in clipele ce trec,
Eu ma gandesc neincetat la moarte

Mai am atata timp,cat pot a te visa 
Cum prin lumini ma cauti iar,
Eu fug in noaptea grea care se zbate,
Tu plangi si alergi ca un copil hoinar.

Din cartea ;Din fum de tigara....

08-11-1995

Teluric de Cristina Maroiu

Imi voi face ordine

in sertarul cu idei subrezite,
ca sa prind locul liber
in convoiul catre mantuire.

Unul cate unul, 
renunt la membrele
ce nu-mi vor mai fi de folos.
(oricum voi invata sa zbor!)

Am fumat plamanii,
mi-am ars inima
iar sufletul de rasina
imprastie spre ceruri
ulcioare de fum…

Port pe brate, 
ca pe-o nasalie, 
povara acestei fapturi 
telurice,
inchistata in colivia
unor patimi desarte, 
cu nostalgia cenusei
scrijelita
pana la os!

Cristina Maroiu
16.06.2012

Identitate de Gl Turnbull

Numele meu e o temnita secreta

In care jeleste cel pe care din inertie l-am ferecat.
Nu contenesc sa ridic zidul in jurul meu
Si in vreme ce zi si noapte pun piatra peste piatra,
Bezna se aseaza peste sufletul meu 
Iar pentru un moment, 
In adancul ei se pierde adevarata mea fiinta.

Miroase-a flori de tei de Eminescu... de Nicoara Nicolae-Horia

Ce aer, Doamne, îmi luminã gândul,

Dorul de El e-atâta de fierbinte!
Nu e târziu pânã mai sunt miresme,
De flori, de adevãr şi de cuvinte.

Da, EMINESCU n-a ştiut sã moarã,
El, Cel de Sus şi cel de jos- Mihai!
Se-aude duhul lui cum trece iarã
Pe sub teii cu miros de rai…

Acum e înger şi-i atât de-aproape-
El este viu cu trupul lui de vinã,
Nu-i scrijelaţi lumina de sub pleoape,
Lãsaţi-l, dar, în pacea lui deplinã!

Câte mirese încã mai adunã
Numele-i rãmas de-a pururi- Mire
Şi Oda, cea în metru antic, sunã
Cum clopotul în cer de mãnãstire.

Ce Aer, Doamne, îmi luminã gândul,
În vara din aducerile-aminte,
Nu e târziu pânã mai sunt miresme
De tei, de adevãr şi de cuvinte…

 

Nicoară Nicolae-Horia