duminică, 17 iunie 2012
Acesta e aerul... de Nicoara Nicolae-Horia
Nu-i întâmplare să te naşti în Ardeal,
Cu mâinile arse, bătucite de muncă
Nicoară
Nicolae-Horia
Cu mâinile arse, bătucite de muncă
Nicoară
Nicolae-Horia
N-ai cum să ascunzi iubirea de Carmen Zaniciuc
Poți să îngropi
morții adânc
În speranța că nu-i
vei putea auzi,
Dar când furtuna se va opri
Și inima ta va asculta adierea uitării,
Îți vor striga cu glasul pământului:
Nu-i timp
Nici de putere,
Nici de nume.
Vor răsări toate din tine,
Vor crește grădini;
Nu vei putea să le mai ascunzi.
Doar tu
Te vei topi.
Dar când furtuna se va opri
Și inima ta va asculta adierea uitării,
Îți vor striga cu glasul pământului:
Nu-i timp
Nici de putere,
Nici de nume.
Vor răsări toate din tine,
Vor crește grădini;
Nu vei putea să le mai ascunzi.
Doar tu
Te vei topi.
ÎNTREBARE SIMPLĂ de Irina Nedelciu
O întrebare simplă îmi umblă în
tăcere
Prin gândurile-n umbră ce-mi stau
doar în durere.
Îmi răscoleşte viaţa şi-mi ia... şi
din putere,
Lăsându-mi dimineaţa într-un oftat
cu fiere.
Ciorchine mii de lacrimi îmi obosesc
privirea
Şi sufletul îmi plânge amarnic
despărţirea.
Cum să raspund iubirii, când negrul
e ca fumul ?
Cum să fim noi un suflet, cand eu...
sunt numai unul ?
O întrebare simplă, ce nu-i găsesc
răspuns
În gândurile-mi plânse căzute în
apus
Şi merg... ca o nălucă, pustie şi
năucă
Pe drumul fără iarbă, prin seceta din luncă.
Irina
Nedelciu la 16 iunie 2012
Dragoste - floare târzie de Renate Müller
pe-o creangă încă
vie
ţi-ai desfăcut
petalele albe la soare
de unde-ai venit
doar un drum
lung şi pustiu trece
pe lângă locul în care
sunt înrădăcinat…
eu pom uscat
Renate Müller 16.06.2012
petalele albe la soare
de unde-ai venit
doar un drum
lung şi pustiu trece
pe lângă locul în care
sunt înrădăcinat…
eu pom uscat
Renate Müller 16.06.2012
OPTIMISM DE PESIMIST de Boris Ioachim
Să fii printre
oameni, să râzi, să vorbeşti
Şi glume şi basme
senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.
Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.
Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,
Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.
Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin…
În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.
Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg…
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.
Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.
Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,
Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.
Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin…
În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.
Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg…
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!
cel arzător de Ovidiu Oana-pârâu
cu cele şase aripi ale sale
acoperindu-şi faţa şi zburând
pe-a cerului senin înaltă cale
un serafim mi se arată-n gând
purta în mână bobul de cărbune
şi jar de gura mea a apropiat
iar eu uimit de-o astfel de minune
mă simt făr`de păcate şi curat
sunt mai aproape de dumnezeire
cu crezul înfocat, clocotitor
scăpat mă simt acum de la pieire
şi viaţa o privesc încrezător
a desfiinţat prin asta serafimul
obstacolul tenebrelor din mine
şi simt cum mă cuprinde-acum sublimul
luminii
izvorâte de la Tine.
Ovidiu Oana-pârâu la
16 iunie 2012
MAI AM ATATA TIMP de Mihail Rujoiu
Mai am atata
timp,cat pot a te privi
Si in minte sa-mi
amintesc de tine,
Tu floarea vietii mele,mereu vei inflori,
Sub blanda mea privire si in stelele divine.
Mai am atata timp,cat pot sa prind in palme
La nesfarsire,umbrele trecutului din noi
Si sa aprind in inimile noastre goale,
Surasul cerului albastru,gonit de norii goi .
Mai am atata timp,cat pot citi ceva
In ochii tai vii,ca intr-o carte ,
Un orologiu bate,in clipele ce trec,
Eu ma gandesc neincetat la moarte
Mai am atata timp,cat pot a te visa
Cum prin lumini ma cauti iar,
Eu fug in noaptea grea care se zbate,
Tu plangi si alergi ca un copil hoinar.
Din cartea ;Din fum de tigara....
08-11-1995Tu floarea vietii mele,mereu vei inflori,
Sub blanda mea privire si in stelele divine.
Mai am atata timp,cat pot sa prind in palme
La nesfarsire,umbrele trecutului din noi
Si sa aprind in inimile noastre goale,
Surasul cerului albastru,gonit de norii goi .
Mai am atata timp,cat pot citi ceva
In ochii tai vii,ca intr-o carte ,
Un orologiu bate,in clipele ce trec,
Eu ma gandesc neincetat la moarte
Mai am atata timp,cat pot a te visa
Cum prin lumini ma cauti iar,
Eu fug in noaptea grea care se zbate,
Tu plangi si alergi ca un copil hoinar.
Din cartea ;Din fum de tigara....
Teluric de Cristina Maroiu
Imi voi face ordine
in sertarul cu idei
subrezite,
ca sa prind locul liber
in convoiul catre mantuire.
Unul cate unul,
renunt la membrele
ce nu-mi vor mai fi de folos.
(oricum voi invata sa zbor!)
Am fumat plamanii,
mi-am ars inima
iar sufletul de rasina
imprastie spre ceruri
ulcioare de fum…
Port pe brate,
ca pe-o nasalie,
povara acestei fapturi
telurice,
inchistata in colivia
unor patimi desarte,
cu nostalgia cenusei
scrijelita
pana la os!
Cristina Maroiu
16.06.2012
ca sa prind locul liber
in convoiul catre mantuire.
Unul cate unul,
renunt la membrele
ce nu-mi vor mai fi de folos.
(oricum voi invata sa zbor!)
Am fumat plamanii,
mi-am ars inima
iar sufletul de rasina
imprastie spre ceruri
ulcioare de fum…
Port pe brate,
ca pe-o nasalie,
povara acestei fapturi
telurice,
inchistata in colivia
unor patimi desarte,
cu nostalgia cenusei
scrijelita
pana la os!
Cristina Maroiu
16.06.2012
Identitate de Gl Turnbull
Numele meu e o
temnita secreta
In care jeleste cel
pe care din inertie l-am ferecat.
Nu contenesc sa ridic zidul in jurul meu
Si in vreme ce zi si noapte pun piatra peste piatra,
Bezna se aseaza peste sufletul meu
Iar pentru un moment,
In adancul ei se pierde adevarata mea fiinta.
Nu contenesc sa ridic zidul in jurul meu
Si in vreme ce zi si noapte pun piatra peste piatra,
Bezna se aseaza peste sufletul meu
Iar pentru un moment,
In adancul ei se pierde adevarata mea fiinta.
sâmbătă, 16 iunie 2012
Miroase-a flori de tei de Eminescu... de Nicoara Nicolae-Horia
Ce aer,
Doamne, îmi luminã gândul,
Dorul de El e-atâta de fierbinte!
Nicoară
Nicolae-Horia
Dorul de El e-atâta de fierbinte!
Nu e târziu pânã mai sunt miresme,
De flori, de adevãr şi de cuvinte.
Da, EMINESCU n-a ştiut sã moarã,
El, Cel de Sus şi cel de jos- Mihai!
Se-aude duhul lui cum trece iarã
Pe sub teii cu miros de rai…
Acum e înger şi-i atât de-aproape-
El este viu cu trupul lui de vinã,
Nu-i scrijelaţi lumina de sub pleoape,
Lãsaţi-l, dar, în pacea lui deplinã!
Câte mirese încã mai adunã
Numele-i rãmas de-a pururi- Mire
Şi Oda, cea în metru antic, sunã
Cum clopotul în cer de mãnãstire.
Ce Aer, Doamne, îmi luminã gândul,
În vara din aducerile-aminte,
Nu e târziu pânã mai sunt miresme
De tei, de adevãr şi de cuvinte…
Nicoară
Nicolae-Horia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)