ȚIE! de Stefan Oana Valentin

Căreia îi datorez

împăcarea de sub pleoape
depărtarea, de aproape
perna moale de sub gând
cârja, ferm, înfiptă-n vânt
pasul sigur spre pământ
mușchiul verde dintre ape
crud, când urlu, mărul vechi
nopți de zi fără perechi
mângâierea făr' de mână
descântec de zână bună
sărutarea, stea în frunte
înspre jos, cărarea-n munte
tu, ce taci cu zgomot sfânt
din prea liniști, naști cuvânt
faci din apă rug de focuri
crengi troznind prefaci în muguri
din blestem clădești noroc
buze reci le înfierbânți
din normal, ieșit din minți
zborul îl transformi, din mers
miere glasul tău, un vers
frunte prea neaplecată
păcat dulce fără pată
unic cer în univers
palmă împerechiată-n sus
răsărit fără apus

Ție
Sfânt ulei
Neuns.

13 06 2012
ȘTEFAN OANĂ

Tu cine esti de Mihail Rujoiu

A cazut o stea 

La tine in par 
Si sa transformat 
In floare de mar 

Parul a fost cuprins 
De parfumul ei 
Blanda ti-e privirea 
Ochii doua flori de tei 

Trupul tau firav 
Dar atat de viu 
Sa te pot atinge 
Eu inca nu stiu 

Esti lumina calda 
Prinsa de culori 
Atent studiata 
Aproape de zori 

Te vad prima oara 
Esti atat de pura 
Ai atita zambet 
Magica faptura 

Cand cuprinzi in brate 
Tu topesti pe loc 
Cu dragoste multa 
Si cu al tau foc .

Si apoi dispari 
Si eu iau de jos
Floarea de mar 
Dar cu ce folos 

Apoi si ea zboara 
Se transforma intr-o stea 
Si atunci ma-ntreb 
Oare ,cine era ea!

DIN CARTEA ;LACRIMI SI FLORI 
MIHAIL RUJOIU

15-06 2012

Străin de noi de Carmen Zaniciuc

Imaginea mi-e casă,

Cât timp ochii mei nu se mișcă.
Nu suflu praful
Dar sclipirea se agită 
În spatele oglinzilor ciobite,
Ca și cum aș fi rămas gol,
Fără pământ în care să mă așez;
Rătăcit de urmele lăsate în reflexia mea,
Cad într-un abis.
Nu pot să cuprind Universul,
Deși îl port
Și chiar de mi te-ai arăta,
Toate punctele ar tinde spre iubire;
Ne-ar lăsa la fel de singuri 
Într-o ecuație
Cu alceleași necunoscute.

LUI EMINESCU de Olga Alexandra Diaconu

Vălul Mayei peste tine

coborât -a lunga noapte,
dar te-aud atât de clar
dintre mii şi mii de şoapte

Nu credeam să-nvăţ ca tine
a muri de-atâtea ori
o, şi Nesus mă aprinde
din tălpi până-n subsuori!

Mantia ta-nvăluit-a
trupurile noastre toate,
printre valuri mai răsare
cine poate să înoate

Şi-aş putea să stau şi eu
într-un colţ privind în mine
ochi divin, neînceput,
dacă l-aş simţi cum vine 

Nici un punct nu se mai mişcă,
nici pe ape, nici în aer,
Duhul Sfânt a aţipit,
lâna e netoarsă-n caier

Şi-aş putea să nu mă tem,
oricum, vremea tot ar trece
şi-aş putea să nu mai sper -
cât zici unu, ai zis zece

Ce e rău şi ce e bine
să mă-ntreb, să mă socot?
Dar sunt rele mult prea multe,
a-nţelege nu mai pot

Pururi tânăr de-aş rămâne
tot nu pot să mă mai mir
că la început de lume
am primit chiar Sfântul Mir

Şi privind adânc în mine
să încerc să mă cunosc?
Dar tot altul mă gândeşte,
ştie totul pe de rost

Aud şi acum cum sună
buciumul pe deal cu jale,
lacrima mea rătăcită
stele-o scapără în cale

Cumpăna de la fântână
e un lung suspin acum,
apele născând plâng naţii
de la dac pân΄ la român

Zeii daci cântă şi-acuma 
prin talazurile mării,
cântă-a dacilor cădere,
rătăciţi în zarea zării

Nu mai trece ca o sfântă
luna pe al nostru cer -
fruntea ei e-ngândurată
de când naţiile pier

Kamadeva, zeul indic,
dac-ar vrea să se pogoare -
cu o floare otrăvită
în săgeată, ne doboare

Să cunoască toată lumea 
rugăciunea unui dac: 
nu-n genunchi şi nu iertare
Ne dăm duhul cum copacul,
ne dăm duhul în picioare

Vom cunoaşte, în sfârşit, 
acea dulce nepăsare
propriul rug când ne topeşte,
dar vom re-nvia ca Phoenix
într-o altă înserare
Şi duşmanii-nmărmuriţi
vor vedea cum se iveşte
dintre cerurile rare
un luceafăr rătăcit,
cum s-o arunca în mare

Dând orizont nemărginit 
singurătăţii mării
pe noi nouă redându-ne
din negura uitării.

STROPUL DE SOARE de Irina Nedelciu

Un picur strălucit de soare

Mi-a-mbrăţişat privirea fin şi-mi pare

Că verdele-mi din ochi dispare

În fericire şi candoare.

Şi-ntr-un miraj nedefinit

Mă înălţa spre cel zenit

Unde iubirea m-aştepta

Mai luminoasă ca o stea.

În simfonia murmurată,

De sunetul suav de harpă

Mă legănam pierdută toată

Ca într-o vrajă minunată.

Ţesută-n fir de borangic

De dragul meu copil, un pic,

Ca semn de stimă şi iubire

Şi foarte mare preţuire.

El este stropul meu de soare

Ce îmi aduce-n picurare

În ochi-mi verzi, numai candoare

Şi-n inimă căldură mare.

E stropul ce suav mă-alină

Când o tristeţe vrea să vină,

Să-mi amurgească-n desfătare

Inima-mi mistuitoare.

El, picur diafan de soare

Eu, mamă simplă, iubitoare

Două lumini scânteietoare

Unite-n suflet şi-n vioare.

Irina Nedelciu la 15 iunie 2012

nebunul de Ovidiu Oana-pârâu

când scot de prin boccele câte-o carte

amestecând simboluri şi cuvinte

zâmbiţi sardonic, nu luaţi aminte

la gândul meu venit de prea departe

gândiţi că fără noimă vă rostesc

deşi sunt adevăruri transcendente

ascunse în priviri incandescente

ca prag între real şi nelumesc

eu sunt nebunul din lumini solare

şi mesager al vocii fără sunet

ce va schimba prin glasul său de tunet

frivolitatea voastră în candoare

mă trec prin timp urmând al zilei faur

atras de absolut şi insondabil

nătâng priviţi la mine şi probabil

n-aţi înţeles tăcerea mea de aur

Omagiu Luceafarului! de Nicolae Saratean

Tu maestru al poeziei

Ce cu drag ne-ai învăţat 
Să trăim întru iubire
să cinstim ce ne e dat

Ai plecat demult şi totuşi 
Scris e-n aur au rămas 
Ale tale versuri toate
Spiritul tău pus răvaş

Acum eşti doar un Luceafăr
Ce veghezi neîncetat 
Mireasă, îţi este luna însăşi
Stelele îţi sunt nuntaşi
Te-ai înălţat din asta lume
Tânără stea să te naşti

Universu-ntreg îţi cântă
Doina ta şi al tău dor
Din păduri îţi mai şopteşte
Chiar şi cel mai mic izvor
Clipoceşte pentru tine
Un poem de ,somn uşor 

Codrilor din tara-ntreaga
Le-ai adus tributul sfânt
Astăzi cântă pentru tine
Râul, ramul, pe al tău mormânt!

Noi întregul tău popor
Îţi cântăm din nou în cor
pentru darul lăsat lumii
Ne eşti Zeu, nemuritor

Presimtiri... de Gl Turnbull

Asculta-ma: sunt ploile de vara!

Iubeste-ma: esti vantul de afara!
Pazeste-ma: sunt tinta tuturor din jur!
Fii vegea mea iubite. Te conjur!

Nimeni nu stie despre noi nimic.
Nici eu nu stiu de unde mi-ai venit.
De-atata timp de cand tot sunt pe lume,
Daca eu strig te strig pe nume.

In ochi noi nu purtam sageti.
Tu esti atat de rece si de linistit.
Pe-al meu mormant o floare sa asezi
Si sa il plangi pe cel nezamislit.

Aud in viitor cum bate vantul
Si cum pluteste printre crengi usor
O frunza ce-mi acopera mormantul 
Si iti arata ca sunt un muritor.

război rece de ‎Nuța Istrate Gangan‎

ascultă ce-ţi spun

putem da lecţii ruşilor
despre cum trebuie purtat
un război rece

suntem strategi desăvârşiti
și avem arsenalele necesare
pentru a purta un război
rece si siberian
si de o suta de ani

insă, ca din orice alt război
vom ieşi amândoi învinşi
cetăţeni ai unei Antarctici îndepărtate
străduindu-ne din greu
să semnăm un tratat de pace
cu mâinile îngheţate.

Cautari… de Gabriela Dangu

te ning, iubito, pe cetini verzi de brad

ce-mi inconjoara trupul in tacerile de-o viata,
reci, fara de suflu, m-anin de tine
si ma topesc cand te simt....
esti aievea sau doar un vis in care am poposit
fara de voie?

imi esti, iubito, inghetata de dor,
iti simt verdele chircit de durere de mine,
cu lacrimi de fulger ma-mbratisezi tacuta,
fara de acuze de neiubire si nesoare, 
ma ierti de veacuri ca vin doar o data pe an,
cand insasi timpul a incremenit, fara de vlaga,
si a ramas sfarsindu-se in zambetul tau…

ma trece iarna spulberandu-mi clipele
pe care le credeam veacuri,
naruindu-ma, dezgolidu-mi temelia plina de pamant
si negru de atata neiubire
prin inima inca plina de tine si de gustul tau
de piersica dulce, prelinsa pe buzele-mi pline de dorinti
cu care te-am gustat pana la lacrimi
si-n care te pierdeai, surazand…

in nimicnicia in care un alt tu
m-a condamnat pe veci la neviata
inchis intr-o lume nevolnica, fara de visare de noi,
intre lumi paralele cu vremea pierduta in parul tau
si pe sanii-ti plini pe care-mi odihneam
gandurile ce imi treceau prin vene

Unde-mi esti iubito? 
De ce nu-mi vii in singurul anotimp al tau?

14 iunie 2012