OU DE GLEZNĂ de Stefan Oana Valentin

Dacă mă va săruta,

îmi vor crește gleznele
spre zbor neîmpiedicat 
sau brațele-mi vor deveni
imitație de pene
din lemn de plumb?
privesc uimit, tăcut, nemișcat
încheietura de deasupra
de călcâiul vulnerabil
să simt sărutul vorbind
despre lacrimi dulci
și scut de săgeți,
înflorind din mobilitatea fugii
liniște albă de veșnicie.
apoi mi-am amintit, speriat, de umeri
curios de reacția mâinilor.
erau acolo, cuminți
mângâind oul de aripi
din glezne...

09 04 2012
Ștefan Oană

LA VOIA ’NTÂMPLĂRII... de Patricia Serbanescu

Nu răsfoiesc dulci amintiri, trecutul este dus,

crâmpei e timpul ce-a rămas şi voi ajunge Sus...
Te-aştept să vii iubitule, de eşti a mea sortire
sublim e totul între noi, uniţi suntem în fire.

Colind tot universul, ating văzduhul lin,
m-adie-acea răcoare, parfum suav de crin,
Cuprinsă-n steaua mea cu spirit îngeresc
sting chinuitul dor, râvnind plaiul ceresc.

Cu lacrimile adunate în ochi umbriţi de păcate
aştern vălul înserării cernând paşii cugetării,
Noaptea învie mândra lună, dorurile mi le-adună
voi dormi aici în stei, pe un pat... din flori de tei.

O scânteie mă alină, în loc fără de lumină
fără rug şi fără aştrii, că-mi vin ochii tăi albaştri
Duhul vrea eliberat... cade zbor pe înserat,
amorul l-oi presăra, de-om ‘nopta pe steaua mea.

Timp s-aşterne în sortire, într-o sfânt-ademenire
grabă au clipele noastre ce-s cuprinse-n veşnicie,
Întinderea e vastă, grădini înmiresmate
dar numai împreună ne-om bucura de toate.

Regatul cerului pe nor, primeşte-un duh rătăcitor
popas făcea în umbra mea şi trupul său, mă încălzea...
Amor sublim şi cânt divin, în braţul care m-atingea
cu unduiri năuce, mătasea ierbii vrând s-o culce...

Şoapte multe, foc în spuze, mierea-i scursă de pe buze
dragostea în miezul verii, e-nfăşată-n umbra serii,
Luna se-nalţă şi dispare, singura stea este într-un nor,
mă las la voia întâmplării, când voi pleca c-un ultim zbor.

DOAR O NĂLUCĂ de Ines Popa

E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare 

În asediate ore și-n timpul efemer, 
Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare 
Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher. 

Fuiorul amintirii își trage răsuflarea, 
Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd, 
Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea, 
Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd. 

Tu răscolești adâncul oftatelor risipe, 
Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață, 
Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe 
Și zămislit de mine din petece de viață. 

Mă cauți într-o baladă de toamne aromate, 
Când pașii noștrii încă dansau același vals, 
Dar lacrimile ploii au șters acea cetate, 
De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals. 

Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă, 
Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă , 
Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă 
Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă. 

Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite, 
Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 
Din romanțate gânduri ,angelice ispite, 
Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

Ines Popa 

Bată-te norocu'... de Nicoara Nicolae-Horia

„Bată-te norocu' să te bată!”

Aşa îl salutau amicii săi,
Dar într-o dimineaţă blestemată
Îl întâlniră plin de vânătăi...

Doamne, ce-i cu tine, cum arăţi,
Cu faţa asta vitregă şi slută,
Ne-norocindu-l, ca în alte dăţi,
Îi spuseră acum un -”Doamne-ajută!”

Şi-un frate de al său de mai departe,
Un fel de ştie-tot cu-adevărat,
Spunea mereu: „sunt la curent cu toate!”
Şi într-o zi s-a... electrocutat...
...................................................

De-aceea eu vă spun- luaţi aminte,
De la-nceputul lor şi-n veşnicie
Să aveţi grijă când rostiţi cuvinte-
Cuvintele ucid şi pot să-nvie!

 Nicoara Nicolae Horia.

FĂ UN PAS... de Patricia Serbanescu

Fă un pas spre mine!…şi lasă-mă să intru in ascunzişurile tale...

Hai, obişnuieşte-te să vieţuieşti cu mine-n... tine!
Îţi aleargă gândurile ca ..iepurii...dă-mi un răgaz să-mi pot lăsa
o bucăţica din mine, să-ţi stea drept paravan de soare!
Este...că te simţi mai împlinit? Doar acum cred că ai să înţelegi!
Şi eu tânjesc să mă umplu cu tine...separarea nu-şi are rostul
Eu în cer...tu bâjbâind pe cărările acestui ţinut... sau invers...
Oare de ce noi umanii, nu mergem pe căi deja bătătorite de alţii? 
V-aţi întrebat? Ar fi fost drumuri deja ştiute, iar greşelile, nu s-ar mai fi repetat. 
Prind de capete curcubeul din inima ta, apoi trag marginile între punctele cardinale, să nasc un pod sfânt...
Prefer nordul, aşa mi-a arătat busola mereu...de vei voi, te primesc în mine, cum am mai făcut-o odată.... 
Împletind culorile, construiesc un pod care să unească sufletele de-apururi, prin văzduh...să se balanseze şi să arate lumii că se poate şi altfel...
Doar aşa putem circula în voie şi putem să ne umplem alunecând unul în altul... 
atunci când ne este dor...

Asediu de Veronica Simona Mereuta

În dimineaţa în care nu m-aş regăsi în ale mele,
pot să le spun,păreri,iluzii reminiscente de viaţă,
aş căuta înfrigurată drumul spre înafară,
de tot ce umple făr' de rost,aluviune de ploaie nefastă,
în eu,nenumit încă pe de-a-ntregul,de-al necunoscutului asediu.

Te caut,chiar dacă n-am habar ce fac,nu-mi e de trebuinţă
gândul şi deşertăciunea lui,doar parfumul acela de tei,
ştiai că înfloreşte şi mi-e dor să-l umplu în loc de amar,
să fac din el hotar de fortăreaţă morgană,
"a fi sau a nu fi" e un tărâm nu o boală?!

Dacă aş vrea să fiu fluture,nu mi-ar trebui aripi noi,
să mă ţină la dospit într-un cocon domol,
niciodată nu mi-au ieşit la iveală din prima dorinţele,
chiar de le-aveam înscrise în interiorul pleoapelor,
cititul cere timp,pe care îl câştigi cu greu...cinstit.

Dacă noaptea n-aş avea de numărat stele,sau oi,sau şeaua
de cal măiastru...somnul n-ar ajunge pe tărâmul dorului,
al depărtării rupte de lacrimă,acolo unde surâsul e ,pe de-a-ntregul zâmbet de soare,apoi clar de lună,
să mă adune din toate cele în care mă pierd de când am răsărit...

25.05.2012
Vero

Podoabă de Veronica Simona Mereuta

sau legământ de a "nu mă uita" lipită de fiecare fereastră,

atunci când plouă alean între flori şi dorinţe,
ar fi bine să am câte in nod,aşa cum doar pomul ştie a avea,
iar în fiecare primăvară să mă uimească un mugur,
ieşit ameţit de soare şi rouă

sau cingătoare de ursită multicoloră,
şi-aşa îţi dă c-o singură mână destinul de lucru,
am alte două, de urzit alandala vise,
mai mult către soare să-mi ardă focul,
şi-n noapte să fiu dorinţă.

sau ciorchine aşteptând fiecare toamnă altfel,
doar pentru a-i face în ciudă încrederii,
care părăseşte cea dintâi balul,cenuşăreasă risipind conduri,
doar ca să înveţe drumul înapoi,
acolo unde fericirea rămâne veşnic certă.

...nu mi-au plăcut niciodată alegerile,
pentru timpul ce trece n-am ...răgaz

26.05.2012
Vero

IUBIRE TERESTRĂ de Patricia Serbanesc

Ne naştem din iubire, pasiune şi vis

Ce stau cuibărite într-un suflet deschis,
Un suflet ce este plin, caritabil
Golit şi umplut într-un timp repetabil.

Iubim... şi orice probă-n viaţă doare
Iar cel ales, mereu va fi o încercare,
Timpul trăit, va ţine doar puţin în edificii
În rest... nemultumire, lacrimi, sacrificii.

Sunt lecţii încă neştiute, exersăm
Tot ce-am ales... experimentăm,
Poate-ar trebui-n final să le-nvăţăm,
Şi-n veci să nu le repetăm !

Tot ce-ntr-o viaţă dusă... am ales
Este bazat pe dragoste şi... interes
Iubire de cătăm, vom clădi fundamentul
Trăim eternitatea şi-Aici... este eventu.

Iubirea ne urcă pe nori, spre abis
Şi când ne coboară ne ucide un vis,
Ea ne trezeşte chiar dorul profund
Tot ea ne îngroapă, ne luăm iar avânt...

Ca o himeră dispare nălucă,
Chiar viaţa trăită mereu e pe ducă,
De n-ar fi iubirea născută din noi
Am fi nişte suflete... fără nevoi.

Noi suntem iubire ! din esenţă se-alege
O venii poate timpul s-o putem înţelege,
De om fi împreună, iubim... preţuim
Misiunea e-Aici! căci avem un destin...

OL DE STELE de Stefan Oana Valentin

Ai văzut cum învârtirea
naște pământul din roată
cu mâna asudată 
de gânduri?

Ai simțit cum cuvântul
sărută frunți înnorate
cu flori de cireș
în pârg?

Ai citit în riduri de buze
cum te chem mut
să-mi împletești
apusul?

Ai privit carul mare
întinsă în iarbă
uimită de calea
de lapte?

Dacă da, plămădește-mă
din lut cu miere
pe buzele-ți cireșe!

27 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

GENEZA PRONUNȚĂRII de Stefan Oana Valentin

Cai albi îmi tropăie prin gânduri

cuvinte repezi încercând s-ajungă
galopul lor, o toacă e, din scânduri
trist nechezat, ca o cântare lungă.

Vântul îmi țiuie prelung prin plete
tot gângurind, fără de înțeles, ceva
norii îmi povestesc acum de sete
plângând a soare aprig, undeva.

Marea foșnește verde printre stânci
în șoaptă, povești de mângâieri de ape
vântul adie caii spre ploile adânci
dornici cu noi cuvinte să se adape.

Pământul surd îmi urlă a hârtoape
împleticită-i rădăcina groasă din călcâie
căderea e acuma, atâta de aproape
pădurea cântă roșu, în flăcări de tămâie.

Înalță-te cuvânt, la stele și rămâi
ca un prezis de gânduri dragi și efemere
iubind frumos, te-am pronunțat dintâi
etern, cu limbă moartă te voi cere.

27 05 2012
ȘTEFAN OANĂ