Mirea Roxana Mihaela - Ai vrea...

Mi-e frică să privesc în sus, 
Ştiu că privim aceiaşi lună
Şi mă strapunge-un dor nepus,
Nu suntem acum împreună.

Şi te uiţi prin ochii lunii,
Să-mi mai zăreşti privirea rece,
De nervi îţi strângi acuma pumnii,
Nu poţi opri timpul ce trece...

Vrei doar acum să îl opreşti,
Să-mi mai priveşti o dată chipul,
Să strigi, s-aud că mă iubeşti,
Apoi să treacă, ai vrea, timpul.

Să mă întorc la tine iar,
Să-ţi spun că totul va fi bine,
Să crezi c-a fost doar un coşmar,
Să nu mai pleci de lângă mine!

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 07.03.12)

Radu Adrian Gelu - De ai şti...

De-ai şti ce simt când blând m-atingi 
cu azuria-ţi privire şi inima-mi încingi,
ai auzi tu acea plânsă, arzândă făclie,
mistuindu-se ceară-n a iubirii abaţie...

De-ai şti şi aşteptarea sărutului mit,
dulceaţă râvnită-n dorul scormonit,
petală-n mângâiere de roză căpşună,
ai da sărutarea arvună-n astă furtună...

De-ai şti zâmbetul sufletului ce plânge,
cântându-ţi lin aşteptarea a deplânge,
dăruind meleaguri de poveşti cu zâne,
ai păşi-n speranţa cu inima-mi a rămâne...

De-ai şti că dragostea-mi tot-n zi creşte,
picurând dimineaţă-n dimineaţă poveste,
cald şoptită duioasei priviri-ţi de jună
ai împleti doru-ţi cu doru-mi-n cunună...

Octavian Petrescu - Mama

Va trece timpul neoprit

În zborul său spre nemurire,
Şi multe lacrimi din adânc
Se vor topi întru iubire,
Dar nu va fi nimic mai pur
Din vechea lume ce mă cheamă,
Decât să fiu din nou copil
Şi să te strâng în braţe, mamă!

Când răscolit de-ntruchipări
Ale furtunilor vieţii,
Ca nişte vase-n depărtări
Simt cum trec anii tinereţii,
Să mă întorc la început,
Să mai zâmbesc încă o dată,
Că lumea e un vis frumos
Care nu moare niciodată.

Îţi mulţumesc, măicuţa mea,
Că te gândeşti cu drag la mine
Şi-mi dăruieşti iubirea ta
Să-mi fie cald, să-mi fie bine!
Mă strângi în braţe şi îmi spui
Cuvinte dulci, de-ncurajare,
Iar lacrima din ochii mei
O ştergi cu zâmbetele tale.

Deşi departe sunt acum,
Deşi oceanul ne desparte,
Te simt, măicuţa mea, aici,
În inima ce-n mine bate
De dorul Ţării, dorul tău,
De dorul tinereţii mele,
Ce-a-nmărmurit pe chipul meu,
Sub lacrimi tainice şi grele.

Prin tine sunt mai bun în lume,
Iubesc mai mult şi-mi este dor,
Tu eşti izvorul, eşti lumina
Prin care sunt nemuritor;
Doar cu o vorbă-mi dai putere,
Vorba de lapte din trecut,
Şi dacă pic în lupta vieţii,
Mă ridic iar, ca nou-născut.

De n-ai fi tu, măicuţă dragă,
Aş pierde multe idealuri,
Furtuna sufletului veşted
Ar ridica la ceruri valuri,
Să vadă Dumnezeu din ceruri
Chinul zbătându-se spre tine,
Şi cu puterea Lui divină
Să te aducă iar la mine.

(Octavian)

Mirea Roxana Mihaela - Disperare...

Mă doare mintea ta bolnavă
Şi văd cu ochii-ntunecaţi,
Cum cauţi singura epavă
Şi ochii mei adevăraţi

Şi cauţi singura epavă,
Ce scufundată e acum
În marea plină de otravă,
A mai rămas din ea dor scrum.

Cu disperare strigi în tine
Şi-ncepi bucăţile s-aduni
Alergi prin valurile fine
Refaci frumoase viziuni...

Nu te împaci cu despărţirea
Ai vrea să mă recucereşti
Nu-ţi ajunge doar amintirea
Dintotdeauna mă iubeşti

Şi te hrăneşti cu gândul care
Îţi spune că te mai iubesc
Doar gândul îţi e alinare
La timpul când o să-ţi zâmbesc.

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 07.03.12)

Mara Gabriela - Minte-ma....

Mai minte-ma...cum o faceai
In nopti de-amor, rupte din rai...
Cand adormeam, pe-un colt de nor,
La pieptul tau cuprins de dor.

Minte-ma iar...cum o faceai
Cand, rupti de lume, imi plangeai
Dorul de mine. Ce perfect
Actor ai fost...intr-un duet!

Minte-ma, hai, ca-ti este dor
De pasii nostri...in decor
Pe scena unde se juca
`Minunea mea...si Mara ta`.

Irina Nedelciu - Asa

Precum o geană-nchid tristeţea
În golul mare, pustiit
Îmi las în zbor doar frumuseţea
Să-mbrace visul adormit.

Îmi voi lăsa în drum durerea
Înfăşurată într-un ilic,
Să nu mă prindă iar cu vrerea
De a-mi aminti de tine-un pic.

Mă voi deschide către Soare
Precum o floare-n bobocit
Şi voi cânta doar în vioare
Privind la stele-n asfinţit.

Mă voi plimba cu Carul Mare
În Universul nesfârşit,
Iar Luna-mi va sădi în cale
Lumini de stele-n odihnit

Aşa îmi voi străbate viaţa
Căntând în şoapte, dând fiori
Să-aduc mereu doar primăvara
În sufletele triste-n zori.

Iar când voi întâlni eu ceaţa
La finele ce va veni,
Prietenii îmi vor plânge faţa
Şi cântecul pierdut din vii.

7 martie 2012 la 14:58

Zavoianu Vali - Motiv

Iubesc vinul cum iubesc femeia,
Ce de iubire-ţi lasă gust pe buze,
Şi mă îmbăt în câte-o zi, de-aceea,
Ca să mai simt furnicaturi confuze.

Iubesc vinul cum îi iubesc gura,
Dintr-un strop aş bea şi aş mai cere,
Că-i sărutul gurii ei ca mura,
Dulce şi mă-mbată de placere.

Şi când dor mi-e să-mi înec amarul,
Mă ascund departe într-un birt,
Să beau vinul dulce cu paharul,
Şi să uit de tot ce am iubit.

Irina Nedelciu - Copila si astrul

Încătuşat în bolta înstelată
Un astru suspina
Privind copila cea din poartă
Iubirea-i fremăta.


Privea la ea înflăcărat
Şi altfel strălucea
Iar fata într-un murmurat
Frumos îi mai zâmbea.

Se aprindea frumosul astru
De zâmbetul ce-i da
Şi ca o stea picta măiestru
O floare-n mică peruzea.

Cu încântare şi iubire
Copila-aplauda
Şi-n sunetele-i cristaline
Suav îi mai cânta.

Vedea cum astrul străluceşte
Şi-n raze o-mbraca
Aşa-i spunea el c-o iubeşte,
Copila tremura.

Iubirea tot se adâncea
În sufletele lor
Iar inima le suspina
Topindu-se de dor.

Durerea astrului creştea
De dorul neîmplinit
Spre Creator el s-a pornit
Să-l roage-n infinit.

În lacrimi strălucind pe boltă
Povestea-i înşira
Suflare-i de prea multă trombă
Încet se liniştea.

Ca un parinte, Creatorul
Pe astru-l asculta
Vedea suspinul , vedea dorul
Şi-ncet el se gandea

Privind cum lacrimile cad
Din ochiul astrului cel drag
Copila-n slavă se rugă
Şi în suspine cuvântă

-Te rog, o, Creator milos
Mi-l lasă frumuşel în jos
Să ne iubim , să proslăvim
Minunea harului divin !

Ai milă de iubirea noastră
De lacrimile ce ne cad în plasă
De inimile mult prea triste
Şi sufletele în restrişte.

Noi ne iubim şi-avem credinţă
Şi te slăvim în pocăinţă
Ne-ajută, Creator milos
Iubirea s-o simţim fructuos.

I-ascultă ruga Creatorul
Copilei care duce dorul
Acelui astru minunat
Ce o iubeşte ne-ncetat.

Şi-n cuget stă, apoi zâmbeşte
Şi ruga le îndeplineşte
Dar nu aşa cum ea voieşte
Ca muritori , el ,nu doreşte.

Privindu-i sufletul curat
Pe fată o ridică-ndat’
Către înaltul înstelat
Într-un avânt necuvântat.

Şi-n jurul astrului frumos
Ea i se aşeza duios
Înfăşurându-l în inel
Etern să fie doar cu el.

Irina Nedelciu - Ce ma fac ?

Îmi spun mereu, că-i nebunie
Ce mi se-ntâmplă tocmai mie...
Auzi... la vârstă-naintată
Să iubesc iar, precum o fată.


Sunt enervată, supărată,
Mă fâstâcesc, ori sunt şocată
Sunt semne mari de întrebare
Unde să fug, să am scăpare ?

Închid portiţe, telefoane,
Bolborosesc, mă ţin de şale
Dar.. toate, toate sunt fasoane
Ca de femeie , dar... mă doare.


Trântesc, bufnesc, îmi râd, şoptesc
Cu toate astea... Te iubesc !
Ce pot acum eu să mai fac
Să scot acest cuvânt din cap ?

Dar, de gândesc... Că-s gânditoare !
Cuvântul de mi-l scot din cap
Rămâne-n inimă... ce-mi fac ?
Îi dau iubire.. îi fac pe plac...

19 februarie 2012
Irina Nedelciu - Ce ma fac ?

Irina Nedelciu - Ultima noapte

Privirea-ţi îngheţată mă lasă-nfrigurată
În noaptea cea târzie şi Luna e şocată.
Fărâme mititele de gheaţă, mă îmbracă
Când văd că umbra-ţi pleacă şi cad înfricoşată.

Îmi plânge bolta-n stele, cu lacrimi mititele
Un praf firav se lasă plutind în vânt, e ceaţă.
În voalurile ude mă-nfăşură ca-n unde,
Îmi simt durerea-n oase şi-n piep numai anghiose.

În tremurul durerii, prin venele puterii
Pătrunde ca o hoaţă, victorioasa gheaţă.
Îngheaţă roşul sânge şi râde, ei nu-i pasă
Că viaţa-mi cea frumoasă s-a stins, cazând în transă.

Întunecimea nopţii, m-apasă, mă doboară
Şi-ntr-o mirare surdă încă te strig, să-mi râdă,
Frumosul chip al tău ce stă departe-n hău,
În drumul de răscruce, să-ntoarcă, îi e greu.