Ce culoare au ochii tăi? - de Cristina Maroiu

-"Ce culoare au ochii tăi?"
am întrebat într-o zi iubirea
care-mi dădea târcoale
ca o albină în căutarea unei flori...
-"Ce culoare au ochii tăi?"
am întrebat într-o zi albina
care se trudea să-mi cearnă aur peste vise.
-"Ochii mei au culoarea nopţilor de mai
şi a vântului care le poartă şoaptele!
Ochii mei au culoarea dorului neostoit
şi a speranţelor nemuritoare..."

-"Dar cum? Vântul si dorurile nu au culoare, nebuno!"
am răspuns ironizând-o.
-"Eşti absolut nebună, ilogică şi imprevizibilă,
şi nu mă mai minţi, smintito, nu mă mai minţi!"
-"Taci!" îmi răspunse ea, atingându-mi buza superioară
-"Aici te-a atins îngerul în clipa când
ţi-a dezvăluit secretul vieţii!
Nu trebuie să mai spui nimic, răspunsul
îl porţi cu tine din clipa în care te-ai născut,
şi nu trebuie decât să cobori înăuntrul fiinţei tale,
pentru a afla adevărul!"

-"Şi totuşi, iubire: ce culoare au ochii tăi?"
m-am încăpăţânat să o întreb râzând...
( ultimul lucru pe care-l mai ştiu
este cum iubirea mi se dezvăluia în faţă,
şi-mi semăna pe retină începuturi de curcubeu. )

De atunci,
gândurile si dorurile mi-au devenit culoare,
iar vântul nu a mai incetat să-mi fluiere prin oase
dulcele-i descântec de dragoste!

Un vis - de Elena Iuliana Constantinescu

Presimt că vine primăvara,
Că pentru ultima oară
Zăpada a visat o noapt
e caldă,
Ca aceasta în care îți scriu;
Din ram în ram,
Sufletul meu zgribulit
Aruncă prin aer semințele
Cuvintelor,
Pe care nu le pot scutura;
La toamnă vom culege amândoi
Holdele foșnitoare
Ale marilor noastre
Tăceri.

Toamnă şi zâmbet - de Irina Nedelciu

Din cer se prăvălesc trufaşe
În colorit ameţitor
Alai de frunze majestoase
Într-un decor fermecător

Şi inima îmi bate, tace
De încântarea ce-i în zbor
Lumina ochilor îmi zace
În lacuri calde fără nor.

Iar sufletul îşi pierde ace
Din fracu-i trist primit în dar
Îl vinde toamnei şi se face
Că este iar flăcău hoinar.

Şi uite aşa primesc eu postul
De a privi în toamnă iar
Cu zâmbetul întins ca prostul
Pe faţa-mi albă de gheţar.

Simfonia inimii de Lavinia Amalia

Cum sa impiedic inima sa nu-ti simta 

ritmul sufletului?

Ea nu stie sa danseze

decat pe muzica lui...

As aduna-o  intr-un buchet

de fapte

Si l-as aseza in cel mai ferit loc

Unde nu poate fi imprastiat

de cutremurul distantei,

cand adancimile-ti aluneca

departe...

Tot ce ne infioara

este atingerea unui arcus

care din doua strune

numai un sunet scoate...

In ce vioara

ne e interpretata simfonia?

Si ce compozitor scrie 

in palma lui...

O capodopera

cum alta nu-i?

Poem de Lavinia Amalia

Pentru ca nu imi era permis sa te iubesc,

m-am indragostit de umbra ta care cadea

precum malurile peste tot ce inseamna viata;

m-am indragostit de aerul rostogolit

de pe paharul lasat pe masa

pe langa care am trecut

sa-l sarut cu buricul degetului meu.

Si nu-mi e permis decat sa -ti ghicesc

pasii facuti prin multime,

sa ating oamnii de care te lovesti din greseala

nu-mi e permis decat sa ma sufoc in parfumul

sufletului tau in care e imbracata lumea toata

in impletirea trupurilor pe-o muzica aritmica

Stateai in fata mea precum o gaura neagra

unde toate versurile cantecelor imi apuneau

direct in locul unde respiratia-mi intersecta

dorinta...

nu,nu e voie sa ma indragostesc de tine

numai umbra am voie sa mi-o asez pe fata

ca si cum as purta chipul zeului

ce face femeia din coasta unei sticle de tequila

Pentru ca nu-mi era permis sa te iubesc,

m-am infiltrat in seva unui copac din fata

blocului tau,

l-am iubit pan-a inflorit a doua oara

si radacinile lui s-au infipt adanc in pamant

iar trunchiul si-a intins ramurile spre soare...

am simtit cum prin venele mele urca

visele mortilor...

Am fost bătrân… de Nicoara Nicolae-Horia

Am fost bătrân ca tine, tată,
Copil aș vrea de-acum să fiu,
Copilăria mea uitată

Să mi-o petrec până sunt viu

Şi toate-aducerile aminte
Să curgă-n mine ca un râu
Din care pescuiam cuvinte
Și le puneam tăcerii frâu.

Pe Dealul tău, ferit de brumă,
Să-mi urce pașii iar şi iar,
Noiembrie, sfârșit de humă
Și început de calendar.

Am fost bătrân ca tine, tată,
Copil aș vrea să fiu de-acum,
Copilăria mea furată
Se-aude gângurind pe drum…

Dori Lederer COPAC SOLITAR

Descîntec de Emil Marian

Pe-un mal de durere zăcea un descîntec,
Din timpuri uitate adus pîn’ la noi,
În gură de babă se-nalță un cîntec,

Ce zboară c-o buhă pe-un nor de puroi.
E leacul năpraznic venit din vechime,
Din gură în gură el a fost rostit,
Cîntat și vorbit pînă și de prostime,
Blestem el a fost, dar și leac de iubit.
O fată nubilă îl bombăne-acum,
Zdrobind între dinți cuvinte uitate,
Afară e zloată și ceață și fum,
Vorbele ei zboară în neagra noapte.
Din nou și din nou ea-l rostește cu sîrg,
Nu-i pasă că-i noapte și este tîrziu,
Ea e-nvățăcelul cu viața în pîrg,
Menirea ei este să îl țină viu.

Dori Lederer - Povestea unei lumânări - recită Mihaela Ilaşcu

Maturizare de Costel Suditu

Pagină spre mai departe,
Regină pietrei ce mă sunt,
Corola gândurilor toate,

Îmi e podoabă pe pământ;

E-aşa un fir subţire totul!
Îţi umple parcă gura-n spus
Ce sufletului hrană-i focul,
Dorind o lacrimă în plus;

Minunea vieţii, ea, durerea,
Adie printre simţuri, vie,
Şi-mi dă atât de mult puterea,
Să plâng la moartea mea şi mie;

În palma visului, cu nuferi,
Călătoreşti în barca vremii;
Eşti păcălit că nu mai suferi
Şi că ce-au fost, au fost vedenii;

Această clipă, ca scânteie
A fost să aibă şi aripe,
Când de pe cer a fost să beie
Atâţi fiori, atâtea clipe!

Din foc plecă aprinsă, iute,
Spre neştiut atunci de ea,
Acum se-ntoarce spre ştiute,
Dar stinsă, umedă şi grea.