Descîntec de Emil Marian

Pe-un mal de durere zăcea un descîntec,
Din timpuri uitate adus pîn’ la noi,
În gură de babă se-nalță un cîntec,

Ce zboară c-o buhă pe-un nor de puroi.
E leacul năpraznic venit din vechime,
Din gură în gură el a fost rostit,
Cîntat și vorbit pînă și de prostime,
Blestem el a fost, dar și leac de iubit.
O fată nubilă îl bombăne-acum,
Zdrobind între dinți cuvinte uitate,
Afară e zloată și ceață și fum,
Vorbele ei zboară în neagra noapte.
Din nou și din nou ea-l rostește cu sîrg,
Nu-i pasă că-i noapte și este tîrziu,
Ea e-nvățăcelul cu viața în pîrg,
Menirea ei este să îl țină viu.