Dintotdeauna te-am iubit, femeie,
De când în vers, veneam cuvânt pe lume,
Şi nu ştiam că numai o scânteie
Va-nsufleţi ce nu va mai apune.
Dintotdeauna, te-am ştiut de mine
Cu firea-mi trasă-n pieptul meu, aproape,
Şi nu simţeam atât de multe vine
Ce nu voiau decât a ne desparte.
Dintotdeauna am nutrit, femeie,
Să-ţi fiu întâiul zâmbet, dimineaţa,
Şi-n toată vina, chiar venin să-mi beie
Grea, inima, eu limpezi-voi ceaţa,
Că nu o să renunţ până ce moartea,
Nu va veni să-mi spună că-i sunt drag,
Şi voi închide peste tine cartea,
Minune vie, bob de sfânt în prag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu