descânt, sărutului desculț de Maria Belean

din mine crește o altă haină 
dar mi-e frică să o îmbrac 
știi cum e golul acela după ce rămâne 

creanga de măslin fără frunze?
sigur știi
dar
știu să văd
pânza albă atârnată eșarfă la colțuri
așteaptă să-i cânt în culori cât mai vii
cântecul sirenei
adulmec legătură firavă dintre unu și cu unu
munți obosiți
mai trag șoaptele durerii după ei
ochii scapă priviri albe
haina-și retrage la marginea pădurii
frunzele deșirate-n culori timide
sau tăcute
un doi este și va fi
-un ritual dus până la punctul
în care se ciocnesc atingerile mereu balsam-
margine de cer
mereu amenințat de căderi
pentru prima dată
golul crește un altfel de alb în os

aici
dacă te îmbrac
unul și cu unul
va încălța sărutul?