Presimt că vine primăvara,
Că pentru ultima oară
Zăpada a visat o noapt
e caldă,
Ca aceasta în care îți scriu;
Din ram în ram,
Sufletul meu zgribulit
Aruncă prin aer semințele
Cuvintelor,
Pe care nu le pot scutura;
La toamnă vom culege amândoi
Holdele foșnitoare
Ale marilor noastre
Tăceri.
marți, 18 septembrie 2012
Toamnă şi zâmbet - de Irina Nedelciu
Din cer se prăvălesc trufaşe
În colorit ameţitor
Alai de frunze majestoase
Într-un decor fermecător
Şi inima îmi bate, tace
De încântarea ce-i în zbor
Lumina ochilor îmi zace
În lacuri calde fără nor.
Iar sufletul îşi pierde ace
Din fracu-i trist primit în dar
Îl vinde toamnei şi se face
Că este iar flăcău hoinar.
Şi uite aşa primesc eu postul
De a privi în toamnă iar
Cu zâmbetul întins ca prostul
Pe faţa-mi albă de gheţar.
În colorit ameţitor
Alai de frunze majestoase
Într-un decor fermecător
Şi inima îmi bate, tace
De încântarea ce-i în zbor
Lumina ochilor îmi zace
În lacuri calde fără nor.
Iar sufletul îşi pierde ace
Din fracu-i trist primit în dar
Îl vinde toamnei şi se face
Că este iar flăcău hoinar.
Şi uite aşa primesc eu postul
De a privi în toamnă iar
Cu zâmbetul întins ca prostul
Pe faţa-mi albă de gheţar.
Simfonia inimii de Lavinia Amalia
Cum sa impiedic inima sa nu-ti simta
ritmul sufletului?
Ea nu stie sa danseze
decat pe muzica lui...
As aduna-o intr-un buchet
de fapte
Si l-as aseza in cel mai ferit loc
Unde nu poate fi imprastiat
de cutremurul distantei,
cand adancimile-ti aluneca
departe...
Tot ce ne infioara
este atingerea unui arcus
care din doua strune
numai un sunet scoate...
In ce vioara
ne e interpretata simfonia?
Si ce compozitor scrie
in palma lui...
O capodopera
cum alta nu-i?
Poem de Lavinia Amalia
Pentru ca nu imi era permis sa te iubesc,
m-am indragostit de umbra ta care cadea
precum malurile peste tot ce inseamna viata;
m-am indragostit de aerul rostogolit
de pe paharul lasat pe masa
pe langa care am trecut
sa-l sarut cu buricul degetului meu.
Si nu-mi e permis decat sa -ti ghicesc
pasii facuti prin multime,
sa ating oamnii de care te lovesti din greseala
nu-mi e permis decat sa ma sufoc in parfumul
sufletului tau in care e imbracata lumea toata
in impletirea trupurilor pe-o muzica aritmica
Stateai in fata mea precum o gaura neagra
unde toate versurile cantecelor imi apuneau
direct in locul unde respiratia-mi intersecta
dorinta...
nu,nu e voie sa ma indragostesc de tine
numai umbra am voie sa mi-o asez pe fata
ca si cum as purta chipul zeului
ce face femeia din coasta unei sticle de tequila
Pentru ca nu-mi era permis sa te iubesc,
m-am infiltrat in seva unui copac din fata
blocului tau,
l-am iubit pan-a inflorit a doua oara
si radacinile lui s-au infipt adanc in pamant
iar trunchiul si-a intins ramurile spre soare...
am simtit cum prin venele mele urca
visele mortilor...
Am fost bătrân… de Nicoara Nicolae-Horia
Am fost bătrân ca tine, tată,
Copil aș vrea de-acum să fiu,
Copilăria mea uitată
Copil aș vrea de-acum să fiu,
Copilăria mea uitată
Să mi-o petrec până sunt viu
Şi toate-aducerile aminte
Să curgă-n mine ca un râu
Din care pescuiam cuvinte
Și le puneam tăcerii frâu.
Pe Dealul tău, ferit de brumă,
Să-mi urce pașii iar şi iar,
Noiembrie, sfârșit de humă
Și început de calendar.
Am fost bătrân ca tine, tată,
Copil aș vrea să fiu de-acum,
Copilăria mea furată
Se-aude gângurind pe drum…
Şi toate-aducerile aminte
Să curgă-n mine ca un râu
Din care pescuiam cuvinte
Și le puneam tăcerii frâu.
Pe Dealul tău, ferit de brumă,
Să-mi urce pașii iar şi iar,
Noiembrie, sfârșit de humă
Și început de calendar.
Am fost bătrân ca tine, tată,
Copil aș vrea să fiu de-acum,
Copilăria mea furată
Se-aude gângurind pe drum…
Descîntec de Emil Marian
Pe-un mal de durere zăcea un descîntec,
Din timpuri uitate adus pîn’ la noi,
În gură de babă se-nalță un cîntec,
Din timpuri uitate adus pîn’ la noi,
În gură de babă se-nalță un cîntec,
Ce zboară c-o buhă pe-un nor de puroi.
E leacul năpraznic venit din vechime,
Din gură în gură el a fost rostit,
Cîntat și vorbit pînă și de prostime,
Blestem el a fost, dar și leac de iubit.
O fată nubilă îl bombăne-acum,
Zdrobind între dinți cuvinte uitate,
Afară e zloată și ceață și fum,
Vorbele ei zboară în neagra noapte.
Din nou și din nou ea-l rostește cu sîrg,
Nu-i pasă că-i noapte și este tîrziu,
Ea e-nvățăcelul cu viața în pîrg,
Menirea ei este să îl țină viu.
E leacul năpraznic venit din vechime,
Din gură în gură el a fost rostit,
Cîntat și vorbit pînă și de prostime,
Blestem el a fost, dar și leac de iubit.
O fată nubilă îl bombăne-acum,
Zdrobind între dinți cuvinte uitate,
Afară e zloată și ceață și fum,
Vorbele ei zboară în neagra noapte.
Din nou și din nou ea-l rostește cu sîrg,
Nu-i pasă că-i noapte și este tîrziu,
Ea e-nvățăcelul cu viața în pîrg,
Menirea ei este să îl țină viu.
Maturizare de Costel Suditu
Pagină spre mai departe,
Regină pietrei ce mă sunt,
Corola gândurilor toate,
Regină pietrei ce mă sunt,
Corola gândurilor toate,
Îmi e podoabă pe pământ;
E-aşa un fir subţire totul!
Îţi umple parcă gura-n spus
Ce sufletului hrană-i focul,
Dorind o lacrimă în plus;
Minunea vieţii, ea, durerea,
Adie printre simţuri, vie,
Şi-mi dă atât de mult puterea,
Să plâng la moartea mea şi mie;
În palma visului, cu nuferi,
Călătoreşti în barca vremii;
Eşti păcălit că nu mai suferi
Şi că ce-au fost, au fost vedenii;
Această clipă, ca scânteie
A fost să aibă şi aripe,
Când de pe cer a fost să beie
Atâţi fiori, atâtea clipe!
Din foc plecă aprinsă, iute,
Spre neştiut atunci de ea,
Acum se-ntoarce spre ştiute,
Dar stinsă, umedă şi grea.
E-aşa un fir subţire totul!
Îţi umple parcă gura-n spus
Ce sufletului hrană-i focul,
Dorind o lacrimă în plus;
Minunea vieţii, ea, durerea,
Adie printre simţuri, vie,
Şi-mi dă atât de mult puterea,
Să plâng la moartea mea şi mie;
În palma visului, cu nuferi,
Călătoreşti în barca vremii;
Eşti păcălit că nu mai suferi
Şi că ce-au fost, au fost vedenii;
Această clipă, ca scânteie
A fost să aibă şi aripe,
Când de pe cer a fost să beie
Atâţi fiori, atâtea clipe!
Din foc plecă aprinsă, iute,
Spre neştiut atunci de ea,
Acum se-ntoarce spre ştiute,
Dar stinsă, umedă şi grea.
Memoria ploii... de Nicoara Nicolae-Horia
La tine, ştiu, e secetă-n cuvinte,
Ce gândeşte ploaia despre noi?
Sfânta ei aducere aminte
Ce gândeşte ploaia despre noi?
Sfânta ei aducere aminte
Să ne pătrundă-n suflete şuvoi.
Deasupra vieţii plină de păcate,
Cum alergam acolo sus pe Munţi
Ca două curcubeie însetate,
Cu hohote în calea ei desculţi.
Ce fericiţi eram şi-atât de sânguri!
Nu ne păsa de lume şi de goi,
Afară plouă, de ce stai pe gânduri,
N-auzi cum cade vremea peste noi?...
Deasupra vieţii plină de păcate,
Cum alergam acolo sus pe Munţi
Ca două curcubeie însetate,
Cu hohote în calea ei desculţi.
Ce fericiţi eram şi-atât de sânguri!
Nu ne păsa de lume şi de goi,
Afară plouă, de ce stai pe gânduri,
N-auzi cum cade vremea peste noi?...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)