Gânduri încercuite de Renate Müller

S-ar fi găsit un drum pentru noi,

o casă, o apă, o punte.

În noaptea accea au căzut toate din vis,
din neglijenţă într-o năpastă.

Dar din speranţele-n comă s-a trezit 
doar neputinţa, care umblă în cârje.

Renate Müller 24.06.2012

Sfat de Costel Suditu

Ne aşezăm la rând, ne etalăm prostia,

Ca nişte imbecili ne bucurăm când prindem
O bucăţică mică din ce putem să vindem;

Ne bucurăm când jalnici, suntem consideraţi
În legănat obscen, breloc la pântec mândru,
Şi râdem fără-a şti de ochiul sorţii sumbru;

Ne umilim zâmbind, ne ploconim plângînd,
Ne este traista goală, umplută cu păcate
Că nu-ndreptăm coloana din pâclă a ne scoate;

Ne tot văităm, ne plângem îngenuncheaţi de milă;
E-n faţă adevărul, realitatea doare,
Rămâi milogul sorţii, te minţi în continuare;

Este plăcută clipa când toţi te mint şi-alintă
Ca pe-o bucată mare şi roz de carne friptă,
Pe care bale curg sfârşind înfulecată;

Nu ploconi de fel şi nu minţi tu cată.

‎* * * de Iurie Osoianu

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul 

când el curgea în infinit , alene 
eu zi de zi în brațe la moș ene 
Îi dăruiam jumatea mea de viață , pur și simplu 

că-așa îmi e sortit de la-nceputuri 
pentru orice pe lume mi se iau tributuri 
și pentru orice zâmbet am la rest un plâns 
și pentru orice zi-o noapte a tot nins 
și pentru orice floare mi se dau zăpezi 
și pentru orice vis-un întuneric în amiezi 
și pentru fostele și actualele iubiri 
sunt ciugulit de inocențe de delir 
și pentru tot ce las în urma mea 
nimic și nici odată n"oi ierta 
chiar dacă timpul meu se va opri 
chiar dacă tu la fel mă vei iubi... 

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul 
când el curgea în infinit , alene 
dar oare ce va fi dacă moș ene 
Îmi va restitui jumatea mea de viață , pur și simplu?

Să nu mai scriu de Carmen Zaniciuc

Să-mi astup urechile

Să-mi închid ochii
Să n-am cuvânt
Să nu mai simt
Să nu te știu
Să nu respir
Să-mi amăgesc inima că mai am un singur vers
Pe care-l păstrez pentru final
Și nu m-ar crede
M-ar scrie ca pe-un răstignit
În iubire.

NU MI-A LIPSIT NIMIC... de Patricia Serbanescu

nu mi-a lipsit nimic din tot ce îmi doream

şi ce-aş fi vrut mai mult, aceea... nu aveam,
ai fost fără pereche, ascuns în necuprins...
pe steaua cea rotundă... erai rugul aprins... 

sub raza lunii-n noapte îmi aprindeai amorul
te contopeai cu umbrele, să ne mai treacă dorul...
ca un balsam mi te-aşezai pe răni ce sângerau
stingând doruri rebele, ce sufletu-mi ardeau.

pe cerul gri al vieţii, mi-ai dăruit chemare
mult ajutor ai dat… în cazne omeneşti,
ajuta-mă de pe pământ, să fug în mare!...
de nu mai vrei amor… să preţuieşti.

tot ce-a rămas în viaţă mă strânge, răul doare,
iar viitorul e doar... resemnare
nimic nu e necunoscut şi nu-i o întâmplare,
atunci când fac în viaţa mea... schimbare.

voi căuta mereu, răzbind prin clipe grele
să întâlnesc iubirea... eternităţii mele,
în altă viaţă e posibil să pot s-o nimeresc
să-nvăţ doar pe pământ, cu ea, să vieţuiesc.

Eşti utopia… de Radu Adrian Gelu

Eşti utopia vieţii mele şi basmul

sufletului pereche, eşti dulceaţa
veşnic euforică, aparent perfectă,
ce-şi arde iubirea în suave flăcări…

Ca tine, nu m-a iubit chiar nimeni,
pasiunea e puterea ce te conduce,
totul e ca nou început , ce pare a fi,
aerul proaspăt ce din vis, trezeşte…

Profundă, din noul mugur înflorită,
pasiunea-ţi aprinsă ne arde iubirea,
sfârâind pe rugul fericirii-n vâlvătaie,
detonând dulcea explozie-n dorinţă…

Cu un cuvânt, o mângâiere, un sărut,
stropii de foc în plăcere ne pătrund
pe nisip de mătase ce ne sunt şoaptele,
cu ecouri în vârtejuri de galaxii azurii…

ÎN CARE VIAŢA? de Ines Popa

Priveşte iubite spre cerul cu stele 

Tandreţea din ochi îţi surâde stângaci, 
Din lacrimi de dor ţi-am făcut iar mărgele, 
Mi-e dor cu iubire din nou să mă-mbraci.

De ochii te mint şi îţi spun că nu-mi pasă, 
În mine trăieşti şi în versul meu frânt 
Urci treptele serii şi-n zărea umbroasă 
Ce-am fost, ce rămâne, doar vise în vânt. 

Străine sunt toate ,mi-e arderea pustie, 
Secundele ucise-n refren parcă tac, 
Departe de tine doar noaptea mai ştie, 
Ce-oprelişti,nelinişti mă trec în alt veac. 

Mi-e iarăşi imposibil şi chiar de m-am ascuns 
În nefireşti deşerturi de clipe fără tine, 
Mă-ntorc în nepătrunsul tău timp şi-aştept răspuns 
În care viaţa cerul ne va uni-n destine?

INES POPA

DRUMURI PARALELE de Patricia Serbanescu

\ne-am născut pe bolta cerului de vis,

un loc al vieţii noastre, din abis...
mănuchi de sfere aruncate-n grabă,
în vidul unde bolta-i o podoabă.
... 
două iubite inimi, sudate între ele
voit, au fost plecate, pe drumuri paralele
în zbor celest pierdut-au mărginirea
când sufletele lor... îşi căutau iubirea.

acele drumuri cunoscute între ele
s-au contopit apoi, în două stele,
găsind în cautare, miracolul iubirii
şi-au continuat periplul nemuririi.

sunt două stele de EL însemnate
cu sufletul brăzdat de nestemate,
ţinându-şi singure de sete şi-amăgire,
sunt două stelele îndrăgostite... de iubire.

iubirea-i sentimentul cel mai sfânt
aduce stralucire şi-n locul cel mai şters,
doar omu-O răspândeşte pe pământ
făcând planeta sclipitoare-n univers.

 

 

Floare de sânziană… de Boris Ioachim

Sânziană, sânziană,

Floare eşti sau buruiană?
Buruiana dorului
Sau floarea norocului.

Buruiană de iubit
Sau floare de lecuit
Vise limpezi de fecioare
Ce mai cred în ursitoare?

Ce cred că-n vraja iubirii
Stă secretul nemuririi.
Şi parfumul tău aparte
Le ţine de rău departe.

Te culeg fecioare-n noapte,
Cu chicote şi cu şoapte
Despre un frumos ursit
Despre-un mult visat iubit.

Şi le stinge, dintr-o dat’
Şi aleanuri şi oftat.
Şi-mpletindu-te-n coroană
Sânziană, sânziană,

Pe creştete te aşează –
Chipul li se luminează,
Preschimbându-le-n prinţese,
Dacă nu chiar în crăiese

Nopţi, ah, nopţi de sânziene,
Cum îmi picură din gene,
Rouă rece şi amară –
Căci îmi amintesc de-o vară

Când sub stele mai visam
La al dragostei balsam
Şi sub vraja stelelor
Mă simţeam nemuritor.

…Sânziană, sânziană -
Floare eşti şi buruiană
Buruiana dorului
Şi floarea norocului…

Ioan... de Nicoara Nicolae-Horia

“Şi-i vei pune numele Ioan!”
Aşa i-a spus îngerul,
celui mut 
în ne-credinţa Cuvântului...
IOAN!
IO-AN!
Dezleagă-mi, Doamne, limba,
Să pot grăi cu ea,
Nu am crezut când Vestea
I-a spus deşărtăciunii,
Un Prunc la bătrâneţe din Duh
Tu vei avea,
Azi Fiul meu se naşte
Din pântecul minunii.
Ca el Prooroc în lume,
Botezător nu îi,
Acela care strigă, 
Cum în Scriptură scrie:
Să fie netezită în veci 
Cărarea Lui,
Dar cine îi aude porunca
Din pustie?
Dezleagă-mi limba, Doamne,
De lut şi iartă-i vina,
Mă leagă pe vecie
De numele lui sfânt,
Slăvită fie ziua
Când l-a numit Lumina
'Nainte-mergătorul Iubirii
Pe pământ...

 

de Nicoara Nicolae Horia.