duminică, 10 martie 2013

ZBOR IN ABIS de Ion Ene Meteleu


Visez ca zbor,dar in gol,dupa tine spre stele
Prin noapte,prin nori,te alerg,si nu pot sa te-ajung,
In razele lunii-ti vad parul albastru si lung,
Aripa-mi se frange si cad,ma trezesc,si iar plang,
Si somnul meu fuge,si-asa se petrec noptile mele.

Tarziu,catre zori,pe genele grele se lasa-atipirea
Si-n vis imi apare din nou chipul tau straveziu,
Si iarasi ma-nalt,sa te prind,dar dispari,si nu stiu,
Daca esti o himera,o naluca,ce te pierzi in pustiu,
Si iarasi se frange-al meu zbor,si-mi aduce mahnirea.

Rasaritul m-alinta cu razele lui prin fereastra,
Ochii-mi sunt ca de plumb si-n ei visul persista,
Nici nu pot,nici nu vreau sa nu cred ca exista
O fantoma a ta ce ma bantuie noptile,trista,
Si-mi arata ca drumul meu este spre bolta albastra.

Nu mai pot sa mai rabd,nu mai pot sa traiesc,fara tine
Ziua-i lunga si goala,parca nici nu mai are sfarsit,
Doar amurgul de sange-l astept,si-acum sunt pregatit,
Sa-mi iau zborul prin bezna,prin nori,catre-naltul zenit;
Sa m-astepti langa steaua din cer,cand vor fi nopti senine.
 — cu zbor in abis.

„Muncă de albină, răsplată puţină (Linia întâi) de Elena Valeria Ciura

Suflet de femeie, poligon de trageri
Marcat cu milioane de semne şi culori
După anotimpuri sau momente ale zilei
Ori după capricii , nespuse frustrări ,
Ce o dor adesea,
Dar mai trist, în multe seri...!

Nimeni nu te iartă, de eşti supărată!
Toţi ar vrea să cânte, doar de bucurie,
Casei temelie, Penelopa-n aşteptare
Câte ceasuri are ziua- sigur, ea nu ştie,
Nimeni nu se uită
A ei faţă cum arată...

Toţi aşteaptă ale ei minuni şi zâmbete
Dar cu ce preţ , se-ntreabă cineva?
Obişnuiţi ,că ea ne dă şi ne tot dă,
Fără să ceară şi pentru sufletu-i ceva,
Cu voci amestecate,
Un imn îi vom lăsa!

Dacă din nori, o picătură se desprinde
Şi îi destinde chipul obosit,cu frunte şiroindă,
E semn că minutarul cerului, fără odihnă
Truda- i- măsoară, răsplată cu dobândă
Şi-n linişte îi pregăteşte-
A veşniciei tihnă!

Femeie, tu! de Elena Valeria Ciura

Din puful lebedei iesit-ai, tu, femeie!
Născută-n crugul multor aromate veri,
Căci sânul tău ascunde pârga toamnei,
Iar primăvara – dragoste citesc în ochii tăi!

Un crisograf al tău păr l-a pictat.
Obrajii? Mărul cel mai copt îi pizmuieşte
De unde, Doamne, atâta frumuseţe ai luat
Pentru o Evă de poveste?

Cum am putea, noi ,păcăli natura?
Vieţii să-i plătim dublu tribut:
Juneţea să întârzie-n iubire
Şi lumea să devină un sărut!

Tu poţi, femeie, planetele să-nvârţi
Sensuri s-aduci acolo unde nu e sens
Şi umbre grele de pe ochi să-nlături
Prin dragoste să schimbi un Univers!

Abanos, argint, aur, mahon
Al tău chip graţios, femeie,
Oriunde-ar fi pe-acest pământ –
Să ne trimiţi la toţi câte-o scânteie!

MUT ÎNFRUNZESC de Stefan Oana Valentin

Imposibilul,
Se naște
Doar primăvara,
Fără dureri.

Soare,
Mi-ai închis ochii
Fierbinte,
Cu fluturi.

Ploaia,
Desenează verde
Țărâna,
Fertil.

Mut înfrunzesc
Plinul de tine.
Dincolo de cuvânt
Sunt doar ochii.

07 03 2013
ȘTEFAN OANĂ

Eu te iubesc! de Ovidiu Oana-pârâu


Eu te iubesc! Şi nu-i doar o părere
Tu, Evă, izgonită dintr-un rai.
Primit-am mărul tău şi din tăcere
Am evadat făcând din trupu-ţi nai.

Eu te iubesc! Ce altceva pot spune?
Noi amândoi am zămislit mistere,
Ecou ce'n rai sau iad o să răsune
A tril ce cântă nouă înviere.

Eu te iubesc, Adamul tău de azi!
Alt nume pentru steaua căzătoare,
Plutind alene peste vârf de brazi,
Vestind crepusculul când noaptea moare.

Eu te iubesc! Te voi iubi mereu,
Ca o nălucă urmărindu-ţi pasul!
Eu te iubesc şi am să-ţi fiu doar eu
Şi somn, şi'amintire, şi popasul.

Cap de pisică de Costel Suditu

Era pe înserat când mă-ntorceam
Din locul ce mă împărţea-n jumătate,
Spre casa pustiită, fără geam,
Spre a-i simţi tăcerea înc-o noapte;

Fusese greu la slujbă şi tânjeam
Să mă întind pe coasta lui de paie;
Voiam să uit, iar dacă mai plângeam,
S-o fac acolo, în a mea odaie;

În miezu-acestor gânduri, târşâind
Picioarele metalice-n obiele
Pe colbu-n raza lunii aurind,
Mă-nfioră-ntr-un colţ, vreo două stele;

Parcă un demon, umbri-i răspundea!
Îmi îngheţase glasul şi privirea:
O scărmănată mâţă se ferea
De colţii unui câine, cu zbârlirea;

Priveam şi mă rugam la Dumnezeu
Să-i mai ofere mâţei înc-o viaţă,
Şi-am aruncat în javră cu-n resteu!
Nu se clinti, din contră, o înhaţă!

Oh, Doamne! Zemuia în colţii lui
Amestecându-şi spuma cu-al ei sânge!
Să fac ceva!... să strig!... … dar n-aveam cui!!...
Nemaisimţită groază mă străpunge;

De ce, de ce a trebuit să fiu
Acestei întâmplări ca martor, Doamne?!
De ce, de ce nu m-ai lăsat să ştiu
C-această fiară va pieri de foame?!

Pe drum ce rămăsese de umblat
Mergeam cu pasul retezat de coasă;
Priveam gutuiul meu îndurerat
Că iar mă întorceam singur acasă;

Am adormit cu greu, într-un târziu,
Şi am visat că mâţa nu murise!
Ce n-aş fi dat, c-a fost aşa, să ştiu,
Dar visul nopţii mele, se sfârşise;

Şi parcă tot speram, aşa-m plecat
Pe drumul de întoarcere la slujbă,
Dar am găsit încremenitu-i cap,
Ca un reproş, o, Doamne, şi osândă!

Secătuit în suflet, putrezit,
Simţeam că timpul mă suportă-n scârbă,
Aşa de mult eram asemuit
În soarta mea de el, cu-a fricii bubă.

Pădurea-n caldă deşteptare - Irina Nedelciu

Tu vezi, iubite,-i primăvară!
Un ghiocel a răsărit,
Din iarba ofilită-n toamnă,
Să ne zâmbească şmecherit.

Iar razele de prin hotare,
Tot dezvelesc ce e ascuns
Sub pătura albită tare
De iarna rece, ce s-a dus.

Priveşte cum răsar sfioase,
Brânduşe-n haină violet,
Stau parfumate-n bobi de soare
Clipind cu ochii lor, cochet.

Pădurea-n caldă deşteptare
Îşi trage stolul auriu,
Pe braţele-i tremurătoare
Ce-au amorţit în argintiu.

Şi păsările-s fericite,
Se gâlcevesc în zori de zi,
Cătând insectele-adormite
În frunzele căzute-n glii.

Tu vezi, iubite,-i primăvară!
Ea ne inspiră să trăim
Cu şoapte dulci până în seară
Ca în iubire să plutim.

Femeie de Ioana Burghel

Te-asociază lumea cu păcatul!
Dar vreau să spun că fără tine,
n-am fi avut azi nici oftatul
și nici iubirea, vezi tu bine!
Și ce folos de-așa Grădină,
de-atâția pomi nemaivăzuți,
de-atâtea păsări cântătoare
și-atâtea flori nemuritoare,
de n-ai fi fost să dai lumină?

Și ce folos?
De-aceea , poate și Creatorul s-a gândit
că tu o să le-ntreci pe toate…
a luat atunci un pumn de lut
și-o coastă de la primul Om născut…
Suflând apoi cu bunătate
și cu iubire infinită
a spus: ,,Va fi desăvârșită!,,

Și….șarpele în pom l-a pus… anume...
gândindu-se mai bine
că Raiul n-ar fi fost de-ajuns…

Și-atunci întreb: de ce ai vină,
că astăzi ești (cum s-a tot spus)
și Întuneric și Lumină?
Toate-s de ….Sus…. 

Ploua afara si e vant… de Lacramioara Lacrima

Ploua afara si e vant
Si as vrea sa ma ascund
Colo sus in norisor
Sa ajung unde mi-e dor
Printr-o adiere
Vant sa-mi dea putere
Pe tine sa te zaresc
Ca doar stii ca te iubesc
Din mine sa pice
Stropi care ti-ar zice
Cat te mai doresc
Tot iti daruiesc
Te mangai blajin
Sa-ti spal orice chin
Daca-ti va fi frig
Te ud mai putin
Si-am sa-l rog pe soare
Sa-ti dea alinare
Ii fac loc s-apara
Sa te inconjoare
Si simtind caldura
Prin dragostea pura
Gandul tau sa vina
Repede la mine…

Ploua, totu-i trist,
Zambesc si rezist
Ca traiesc iubire
Ce-are fericire
Norii se aduna
Parc-ar vrea sa-mi spuna
Tu, iubitul meu,
Simti ce simt si eu
Ca esti fericit
Te simti implinit
Te ating cu soapte
Sa ma ai aproape
Te stropesc cu ganduri
Si-alung orice vanturi
Ploaia iar danseaza
Ochii mei viseaza
Prin umbra de gene
Iubirea sa-ti cheme
Dar ea e sosita
De cand sunt iubita
Cu doruri se-mpaca
Ce de stropi de apa…
Ramuri, vise, leganand
Ploua afara si e vant…

grijă de Bogdan Dumbraveanu

în aerul nopții, dârele lăsate de 
galopul calului alb
în căutarea călărețului

cum mai poti visa medieval ?
vezi haloul întrebării în căutarea
răspunsului,
prin aerul răcoros al nopții,
poete, să nu răcești