Din faguri de ceară de Renate Müller

Din faguri de ceară
îmi eliberez trecutul
îl întind şi-l scutur
peste mine-l flutur
steagul de odinioară

iar matca de albine
ce a hibernat în mine
a deschis larg aripile
şi-a atins amintirile
ce m-au legat de tine

Hai ! de Cătălin Codru

Hai otrăveşte-ţi apa...
Şi bea-o la culcare,
Umbră să-ţi facă groapa,
Din cap... până-n picioare!

Hai otrăveşte-ţi locul,
Trădare-ţi e cuvântul,
Tu ai să arzi că focul,
Te-a blestemat pământul!

Hai răspândeşte-ţi ţara,
Eşti pus să pustiieşti,
Ai să te scurgi ca ceara,
Când ai să vezi ce eşti!

Hai simte-te ca Iuda,
Cu-o mână de arginţi...
Te-ar blestema într-una,
Copii bunici şi sfinţi.

Hai joacă-te de-a legea,
Ca vântul făr` de ţară,
Să-ţi fie amintirea,
Un nume de ocară!

Hai simte-te stăpânul,
Care-şi permite tot,
Frânghia şi săpunul,
Te vor spăla de tot!

Hai vinde-ţi omenia...
Sau ce-a rămas din ea,
Dar lasă România,
Asta e ţara mea!

Gând de primăvară de Elena Valeria Ciura

Mărturisirile se-nşiră ca boabele de rouă
Pe firul cel fraged al florii din poiană,
Se simte dinspre munte miros de vreme nouă,
Culege prin pădure ghiocei, câte-o codană.

Doi frasini arcuri fac peste o scurtătură -
Unui hamac, de umbră şi de răcoare-i ţin ,
Doi tineri fredonează melancolic şi susură-
Magie le e gura, iar ochii-un cuvânt!

Deasupra zboară păsări, poate chiar o sută !
Un vânticel adie şi duce peste crâng
Al voioşiei zvon şi o chemare involută,
Ştiută doar de cântec, mărturisind un gând.

Cu părul nisipiu în vântul dinspre grind,
Păreau copiii firii, necercetate încă,
Secretele urcau spre cerul însorit-
Trimitea o rază, lustra, dar de nuntă!

Din iluzorii oameni de zăpadă ... de Ovidiu Oana-pârâu

Se termină o iarnă de romanţă

Sporind în mine vârste cuvenite,

Cu fulgii ninge-n suflet şi-o speranţă,

Că nu-s prea iute tâmplele albite.

Din iluzorii oameni de zăpadă

Clădit-am vreme lungă stări de suflet,

Atunci când ochii-nchişi cercau să vadă,

Că vii printre nămeţi cu linu-ţi umblet.

Dar stratul de omăt se subţiază

Sub razele de soare ce-l ciuntesc,

Desprinse din dezgheţ pe la amiază,

Topind şi visul meu cel nebunesc.

ZANA FLORILOR de Ion Ene Meteleu

Atat de mult iubea soarele,
incat Craiasa zapezilor
era topita dupa el.
Dar soarele o tot sageta 
cu razele-i focoase
pentru ca stia ca sub masca ei
se ascundea Zana florilor.
Si nemaiputand face fata
razelor tot mai fierbinti,
si-a lepadat mantia alba de pe ea,
si-a scuturat umerii si parul de nea
si asa de frumoasa era,
caci si soarele zambea.
Avea la urechi cercei,ghiocei
petale fragede erau pleoapele ei,
iar genele stamine fragile,
ca salciile plangatoare,
in doua lacuri cristaline;
nasucul ca un pistil pudrat cu polen
care era un fel de fond de ten.
Dar ochii,ochii ii erau gingasi,
doua viorele,doi toporasi,
si-un mijlocel,fin,subtirel,
ce mai,lujer, ca tras prin inel !
Pletele-i erau lungi,
ca niste raze de soare,
nici nu puteai sa ajungi,
sa mirosi din parul ei nicio floare.
De la mijloc in jos,precum Eva,
strai de frunze in care fierbe seva.
Picioarele,nu prea se vedeau de frunze,
dar avea niste incaltari confuze;
cica asa ar fi moda de sezon 
sa porti un pantof si-un soson,
dar ea avea-ntr-un picior papucul doamnei,
si-n celalalt,ciubotica cucului,
sa fie ferita de coltii babei.
Pe umar ii atarna traista ciobanului,
in care tinea laptele cucului,
si laptele cainelui,
dar mai avea...dar ce nu gasesti
in geanta unei femei frumoase:
talpa ursului,laba gastei si gura leului,
coada calului,
coada cocosului,
coada soricelului;
Si s-a tot lungit coada,
ca nu mai prididea
cui,cate,si ce flori sa dea.
Si i-a chemat de prin poieni
pe cei trei frati patati,
care au venit cu sangele voinicului,
si cu roua cerului,
pentru rodul pamantului,
ca sa mai rasara si gura morunului,
solovarvarita si stranutatoarea,
scrantitoarea si trepadatoarea,
parechernita si paduchernita,
vindecatoarea si falfaietoarea,
si alte vreo cateva mii,acolo,
care impresoara parfum si frumusete
prin gradini ,paduri,poiene,
plaiuri eminesciene,
prin lacuri unde cresc nuferi,
iubiri ce te fac sa suferi.
Si toate-s picate din cer,
pe ele bani nu se cer,
doar o mica reverenta,
nu asa, de complezenta,
pentru mandra primavara
ce ne viziteaza iara,
fa o mica plecaciune,
rupe-o floare,o minune,
pentru-o fata,o mireasa,
poti s-o rupi la intamplare,
ca daca n-ar fi frumoasa,
nu i s-ar mai zice floare.

LUNĂ PLINĂ Andrei Botosanu Slevoaca

Lin prin noapte-mi zboară gândul
Înspre plaiuri depărtate
Zămislind din el cuvântulCare-n taste-acum se bate

Astă-dată mai puţine
Că e noaptea liniştită
Dar nu pot, a mi le ţine
Prin dorinţa ce se-agită

Le las libere să-ţi spună
Poate le vei înţelege.
De pe bolta mândră luna
La un loc să ţi le lege

Când 'nainte ţi-or ajunge
Privindu-i sticlita rază
Să simţeşti vorba ce-ţi unge
Inima care-ţi vibrează

Către tine-mi umblă gândul
Când apăs tasta găsită
Străbătând cer şi pământul
Peste raza-i gălbenită

Parcă adunând cuvinte
Care dă să mi le spună
Eu doar le înşir 'nainte
Într-un tot ce se adună

Să încerc a-ţi spune ţie
Ce le-aştepţi acum să vină
Doruri vii prin poezie
Îmbătat de lună plină...

Poate numai ea-i de vină
Ori ca eu te-am îndrăgit
Şi tu eşti de doru-mi plină
Hai să-l facem împlinit!

Glossă de Costel Suditu

Şoapte vin, şoapte se duc,
Precum păsări călătoare;
Chibzuieşte orice truc,
Viaţa nu-i întâmplătoare!
Nu spera doar cu norocul,
Clipa vine şi se duce,
De te farmecă ghiocul,
Ia aminte şi fă-ţi cruce!

Câte, viaţa nu cuprinde,
Câte-n ea, nu-ţi par ca farse!
Fericirea nu se vinde,
Iar iubirea n-are oase;
De-ai dorit-o şi ai parte,
Socoteşte-o ca un cuc:
N-ai nădejde în dreptate,
Şoapte vin, şoapte se duc;

Simţitor, dacă ai şcoală,
Vei pătrunde mari mistere,
Şi-ai să afli că în fală
Nu-i decât amar de fiere,
Iar că toate ce perindă
Viaţa asta trecătoare,
Vei vedea că sunt zburândă
Precum păsări călătoare;

Însă nu-i sfârşitul lumii
De-ai greşit şi tu odată,
Cere-ţi scuze-n faţa mumii
Şi-ai să ai fruntea curată;
Ţi se va ierta greşeala
Şi vei fi cum e un prunc,
Dar pe viitor, ia seama:
Chibzuieşte orice truc!

Pentru că de eşti o punte
N-ai părere că-i degeaba,
Ca-ntr-un pom crescând o luntre
Şi în tine creşte iarba
Cea lăptoasă, verde, crudă,
Ca răspuns la o-ntrebare:
Dacă-n jale şi în trudă,
Viaţa, nu-i întâmplătoare?!

Şi de lupţi cu valul rece
Când din laturi suflă vântul,
Mintea încercând să-ţi sece
Gândurile şi cuvântul,
Te retrage, lasă lupta,
Îţi păzeşte azi sorocul,
Ca să-ţi împlineşti izbânda,
Nu spera doar cu norocul;

Căci prea multe n-or să-ţi vină
De trăieşti în lâncezeală,
Ori de umbli din pricină
În pricină şi urzeală;
Calculează-ţi bine rostul
Amăgiri să nu te-apuce,
Nu te păcăli ca prostul,
Clipa vine şi se duce;

Fiindcă nasc momente sumbre
Care-ţi par oglinditoare
De-mpliniri, clipe fecunde
Cu visări înşelătoare,
Să te feri mai într-o parte,
Nu-ncerca să le stingi focul,
Fă-te că nu bagi de seamă
De te farmecă ghiocul.

Aşa-n viaţă, toate-s şoapte,
Cum pe cer sunt călătoare
Păsări negre ori pătate
Cu-amintiri ciripitoare,
Care zboară, zboară, zboară!
De vezi vreuna care duce
Pana ca pe o povară,
Ia aminte, şi fă-ţi cruce!

Ia aminte şi fă-ţi cruce
De te farmecă ghiocul!
Clipa vine şi se duce,
Nu spera doar cu norocul;
Viaţa nu-i întâmplătoare,
Chibzuieşte orice truc;
Precum păsări călătoare,
Şoapte vin, şoapte se duc!

IUBIREA MEA… de Ioana Burghel

Iubirea mea
poveste rea
așa m-a strănscă mă durea
trupul prea greu
de cât a plâns…

Liniște iar
vântul arar
bate în geam
pustiul ram…

Pași pe nisip
zori fără chip
lutul tot brut
sufletul mut…

Cai fără ham
coamă de nea
unde mai sunt
unde mai ești
unde eram
iubirea mea?...

Din zori si pana-n seara... de Lacramioara Lacrima

Din zori si pana-n seara
Pana noaptea coboara
Cat soare straluceste
Prin raze imi zambeste
As vrea ca sa ma plimb
Cu tine sa ma alint…
In gandurile mele
Doar tu esti printre ele…
Pe aleile din parc
Sa ma gandesc cu drag
Si mirosind o floare
Tu sa-mi dai alinare…
Iar eu o sarutare
Tu sa o prinzi din zare
Pastrand-o pe gurita
Pe par intr-o suvita
Sa simti cat te iubesc
Prin ganduri sa ghicesc
Ca si tu ma iubesti
Al meu acuma esti,
Speranta regasind
Ca doar traiesti iubind
Prin fire-om impleti
Visul de a iubi…

Din zori si pana-n seara
S-ascult privighetoare
Cu glas melodios
Eu sa te stiu voios,
Pe banca sa m-asez
La tine sa visez
Vantul mangaietor
Ce stie al meu dor
Prin frunze sa-mi vorbeasca
Blajin sa le fosneasca
De norii vor veni
Pe cer s-or impanzi
Imprastiind in jos
Stropii cei zgomotosi
Am sa mai stau un pic
Ca sa ascult…pic, pic,
In sunet de concert
In ritm placut, alert,
E prospetime-n aer
Si-astept un curcubeu
In linii colorate
Prin umbre delicate,
Iar se va-ntuneca
Nu si-n iubirea mea…

PASTEL IN VERDE de Ion Ene Meteleu

Copil gingas de suflet,
din zarea-ndepartata,
Cu adierea-i lina
si-mprastie parfumul
Cules din flori celeste,
din bolta instelata,
Spargand cu unda calda,
nori cenusii ca fumul.

Februarie-i pe duca,
si nu se mai opune;
Cu cate-o bura scurta,
mai plange a resemnare,
Caci a-ncetat sa creada,
sa spere-ntr-o minune,
Iar lacrima tarzie,
se zvanta-ncet sub soare.

Sus,prin genuni albastre,
cu falfairi domoale,
Se-ntorc din nou acasa,
venind din pribegie,
Ratacitori salbatici,
sleiti de lunga cale,
Ce-si vestesc revenirea
tot intr-o galagie.

Pamantul din gradina ,
se crapa-n colti de iarba,
Si n noaptea linistita
se-aude pocnind muguri,
Din roua diminetii,
setosi incep sa soarba,
Iar soarele-i dezmiarda,
in caldele lui cruguri.

Pe camp se-aud tractoare
gemand de pluguri grele
Si-n brazdele-aburinde,
semintele-si fac patul,
Iar ploile manoase
s-or infrati cu ele,
Ca sa-ncolteasca toate
si sa-nverzeasca hatul.