Tristete… de Lacramioara Lacrima

Trist e cerul fara soare
Parca n-are-mbratisare
La fel si privirea mea
De n-o vede pe a ta,
Norii picura si plang
Ochii-mi lacrimeaza-n vant
Intai cad pe obrajori
Si se scurg incetisor
Se-ntalnesc cu stropii reci
Pe pamant isi fac poteci…
Pomii-si clatina creanga
Stiu, nu te iubesc degeaba…
Triste-ar fi zilele mele
Daca, tu n-ai fi in ele
Noptile ar fi pustii
De-ai uita ca sa mai vii,
Luna n-ar mai straluci
La stele n-as mai privi
Chipul tau nu mi-ar zambi
Visele s-ar duce toate
Pe cine-as avea aproape?
Dimineata-n zori de zi
Cu cine m-as mai trezi?

Ce trista natura-ar pare
De n-ar avea primavara
Fara flori ce infloresc
Pasari care ciripesc
Apele n-ar clipoci
De n-ai fi, cine as fi ?
Fiinta zavorata in mine
Ar ingana prin suspine
Ca nu este altcineva
Cum este faptura ta
Asta doar…ca te iubesc…
Alta n-as vrea sa gasesc
Atat timp cat ma iubesti
Nu pot sa te-nlocuiesc
Pentru ca esti minunat
Cum esti chiar ca n-am aflat
Suflet bland si bun, senin,
In durere sa m-alini,
Ma-ntelegi in tot ce spun
Merg cu tine pe-al tau drum
Si te-astept cat pot, cat pot.
Uite viata-mi are rost…
Trista e gurita mea
Fara sarutarea ta…

ALBASTRUL de Elena Iuliana Constantinescu

Conturul meu,
l-am văzut într-o zi
Modelat pe o roată
Agățată la soare,
Iar ochii mei, i-am găsit
Aruncați pe un mal de ocean.
Bustul meu…
Reușise la prima vedere,
Dar ochii
Polarizau încă albastru.
Rămase doar gândul să-l caut
În bobul de rouă curat.

Hotărâre de Veronica Simona Mereuta

mai mult sau deloc alegere
mai degrabă, curajul naiv de-a crede,
cu ochi de orb,
pământul pe care încă îl calci,

apăsare cronică acolo unde obişnuiai
să-ţi porţi inima la vedere
metafora-bordei de melc
te grăbeşte încet

nu eşti încă bătrân
poate mai cucernic,
în imboldul de-a pierde totul
împiedicat de călcâi

nici măcar funie
darămite capcană meşteşugită
nu te prind încă
doar un dor de nicăieri

răsucită săgeată mustind tăcerea
din toate cotloanele
şi cât o doreai să te înţelepţească
altădată medalie

din greşeli nu înveţi
decât statul drept
...

VeSMe

Spre care dintre zări ... ? de Ovidiu Oana-pârâu

Spre care dintre zări să nărui

Privirea de căutare slută?

De zile-ntregi pe cale stărui,

Dar zarea mi se pare mută.

Când arătări morgane cearcă,

Să-mi toarcă viers de ciocârlie,

Doar cucu-frate cântă, parcă

Îmi minte inima pustie.

Păienjeniş de lacrimi ţese

Spre depărtarea ta tăcută,

Un dor ce-ar vrea să nu-i mai pese

Că zarea i se-arată mută.

De-atât privit, şi-atâta umblet,

Şi-ncovoieri sub aşteptare,

Uitat-am că te port în suflet,

Pe lunga timpului cărare.

Sfarsit de februarie de Boris Ioachim

Murdară e zăpada – ca veacu-n care noi
Ne-apropiem, apatici, de viaţa–de-apoi;
Că am trăit minunea de-a ne-ntâlni, cândva,
Aduce-şi-va aminte, vreodată, cineva?

Sau vom cădea-n uitare – ca multele iubiri
Ce-au ars pline de patimi – şi-acum nici amintiri
N-au mai rămas în urmă; ci, doară, nişte cruci –
Lăsate-n părăsire – de-a-vremilor uituci?

Ca să-ţi vorbesc de moarte, mi-ar fi aşa facil!
Căci nu-i nici o speranţă să redevin copil –
Copil, măcar, la suflet – la trup, nici vorbă nu-i!
O, cât de dor îmi este să-mi las gândul, haihui,

Să zburde, să viseze – şi-n vise să clădească
O lume ideală, în care să trăiască
Toţii semenii-n lumină şi-n adevărul pur –
Nici umbră de tristeţe să n-afle primprejur…

Ce gânduri aiurite în minte se desfac –
Când ştiu cât sunt de-apatic, şi cât sunt de posac!
Dar clefăind zăpada, murdară, de sub paşi
Încerc o evadare şi-aş vrea să-mi fie naşi

De sus, din cer, un astru – de jos, un ideal
În veacu-acesta cinic şi-atâta de venal…
Iubito, ştii, la tine în suflet, de-aş putea
Să-mi cuibăresc nimicul – pe dat’ aş reînvia

Şi ochii stinşi, spre ceruri, eu i-aş ţinti deplin –
Ei, ca printr-o minune, s-ar umple de senin
Şi ar pătrunde-n mine, fără să ştiu, tiptil
Visările urzite pe când eram copil.

…Dar am ajuns acasă…privesc în calendar
Şi-mi chem, plin de mânie-napoi gândul hoinar…
Tu eşti departe tare – ce faci, nu am habar -
E frig şi sunt apatic – sfârşit de făurar…

Fior de roua de Lavinia Amalia

Cateodata susurul ierbii

il simt adanc

acolo

unde realitatea si visul

isi strecoara printre gene fiorul

dansul felinic  isi coboara ritmul 

in talpile dragostei

gandul curge in sangele asteptarii

pana jos la glezne

acolo

unde roua si stelele se unesc 

sub talpile goale intr-o solemna tacere pe altarul palmelor

cateodata susurul ierbii

il simt asternandu-se  in simfonia ochilor mei

in eternul atingerii tale

acolo

unde nimeni nu umbreste culorile stropilor de lumina

o soapta de foc lasat-am ca pe un´´rug aprins´´sa arda

in susurul ierbii

INTRARE ÎN POVESTE de Leonid Iacob

În aceeaşi seară,  

în povestea spusă printre crengi  

ochii stelei vedeau  

dincolo de lumea de azi.  

Venise de undeva  

dintr-o lume stranie  

în care  

drumurile aveau aripi  

şi pomi doldora de cântece.  

Luase pentru tine sunetele  

şi aromele poveştilor  

şi, cu ochii prea trişti  

de atâta durere,  

le arunca să-ncolţească  

în sufletul tău.  

Iar tu  

le-ai prins cu grijă  

şi-ai izvodit alte poveşti  

pentru nu prea târziu.  

Netrebnicul Neptun de Ovidiu Oana-pârâu

Un orizont sluţit,

De norii de furtună,

Un ţipăt ascuţit,

De pescăruş răsună.

Abise răscolite

De trâmbele de vânt,

Vor bărcii rătăcite,

Să-i fie de mormânt.

O hărţuiesc cu valuri,

Ademenind-o-n hule,

Tribut nou de pe maluri,

În hăuri nesătule.

A apei cerbicie

S-a înfrăţit cu-o stâncă

Şi-o-ngroapă pe vecie,

În marea cea adâncă.

Doar astfel liniştit,

Neptun ar vrea uscatul

De viaţă văduvit,

Să-i şteargă iar păcatul.

Dar nu va fi uitată

O viaţă mării pradă.

Şi nu va fi iertată,

Netrebnica-i paradă.

Un ţipăt ascuţit

De pescăruş răsună,

Omagiu-n asfinţit,

Sub norii de furtună.

Autodafe de Iurie Osoianu

de la Iisus încoace n-au mai existat 
blajini şi drepţi ci numai vinovaţi 
indeferent de fu bogat sau sărăntoc 
indeferent dacă avu sau nu noroc

sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepţi- femee şi bărbat
s-au dus cu toţii apriori vinovaţi

părinţii lor s-au dus, părinţii tăi
că nişte heruvimi - părinţii mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi

ci voi să fiu la veşnicie condamnat
ci voi să ispăşesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Iisus
în lumea celor drepţi, acolo, sus...

IUBIREA… (VARIANTĂ) de Ioana Burghel

Iubirea n-are nevoie de zile anume
sau de omagii…
a învășat să numere doar
până la doi
descifrând tăcerea din
lacrima celuilalt…

Ecuație simplă:
Două suflete:
Noi
ghem încurcat…

Păpușarul vrea să se joace
(jocul nu e totdeauna curat)
Rătăcește firul mereu…

Iubire
joc de societate
Iubire
stare de ebrietate
zeul țintește aiurea…

Păpușile destamă
Inima fâșii…

Iubirea
nu a luat niciodată premiu
pentru matematică…