joi, 17 ianuarie 2013

De-ai sti... de Lavinia Amalia


De-ai sti
cum ploua rabdarea
prin  genele ce-ti mangaie chipul...
cum dorul isi schimba culoarea
cum trece cadent anotimpul...
De-ai sti
ca altarul iubirii
in suflet o  jertfa mi-aduce
ca asternutul luminii
imi arde cuvantul
pe cruce...
Azi sorb din ceasca-amintirii
dorinta de zboruri hoinara
sus,zarea isi plange copiii
dospiti intr-un uter de ceara.
Toamna aseaza risipa
sapata  in carne-asteptarii
marea ingroapa aripa
crescuta-n laguna visarii...
Si sarut urma pasilor tai
pe cararile trupului mii
port voalul pustiei
pe umerii goi
De-ai sti
ca nu-mi sunt...
ai sa vii?...

ÎNVELIT CU TINE de Stefan Oana Valentin

Smulge-mi tu straiele-nvechite
Aruncă zale ruginite la gunoi
Nu mă lăsa acum să fiu cuminte
Să umplem viața asta cu noi doi.

Descuie-mi visele din storuri
De pleoape mai demult lipite
Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri
Fără perechi neadormite.

Ascultă-mi urma unde duce
Și rupe-mi din perete ceasul
Îmbracă-mă de zor cu zile albe
Dublează-mi cu iubire dansul.

Îmbrățișază-mi fugile cu gura
Sărută pătimaș din nou uimirea
De dimineață, albă, să răsară
Neîndoită, veșnică, iubirea.

Învață-mi limba să te guste
Pe rotunjimi fără perechi
Popas de umbre în picioare
Cu buze înfipte în urechi.

Și tropăie-mi acum prin minte
Strivind nevolnici neuroni
Iubire hai, nu fii cuminte
Mai dă-mi nectar de vreo trei ori.

Uimește-mi gura goală cu plinele-ți cuvinte.

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

are cineva o inimă de dat? de Dorina Neculce

omul ei de foc mânca
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/
soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri

știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?

are cineva o inimă de dat?

omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună

nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric 

EU ŞTIU… de Patricia Serbanescu

În suflet de eşti singur
Doar inima-i flămândă
Nimic nu se-oglindeşte
Căci tâmplele-mi inundă…
Ecoul liniştii apăsătoare
Se zbate-n centrul firii,
Iar buzele-mi amare
Dau starea năucirii…

În şoaptele-ţi mărunte
Cu licăriri de stele
Ne-amestecăm trecutul
Dincolo de…perdele…
Nu vor pătrunde umbre
Nici razele de soare
Doar plouă înspre seară
Cu stele… căzătoare.

Jarul din noi, e vrere
Căci inima dă ghes
Are mulţi cai putere,
Îi îmblânzim, din mers
Mă-ncearcă disperarea
Mereu, am alt oftat,
Presimt că eşuarea
Fi-va… pe Ararat.

13.01.2013

CĂI DESCHISE… de Patricia Serbanescu

În inima sacră, deschis-am oblon
În drumuri deschise, nimicul se-mbină
Revăd universul, pe ultimul ton
Iar purul drumeag, e-ntins spre LUMINĂ.

O să-mi amintesc, în pragul plecării
Aşa zgribuliţi, umili, liberi, goi,
Privi-vom spre cer, filmu-nsingurării…
Stiind că moartea… am inventat-o NOI.

Noian de gânduri dezertate-n larg
Acel nimic… e una cu sfârşitul…
Mă ţin de suflet, singurul catarg
Înnot în vid şi-ating… tot INFINITUL.

Oriunde-aş căuta şi dincolo de hău
Dualităţile din spaţiu-s efemere,
Aşa gândesc acum, în slab sufletul meu
Trăi-voi nesfârşitul, prelinsă… printre ERE.

Nimic nu ne-a legat, pe acest mirific plai
Decât o vorbă repetată spre-mplinire,
Doar ea este esenţa, acestei guri de rai
Acel sublim cuvânt, ce l-am numit…IUBIRE.

13.01.2013

Răsfăţ de fulgi de Ovidiu Oana-pârâu


După drum lung şi straşnic zgribulit,
Am aţipit pe canapeaua veche
Şi rătăcesc prin lumi fără pereche,
Purtat de vis, mă simt parcă vrăjit.

Mă ia în braţe vântul jucăuş,
În horă printre nori apoi mă-mpinge,
Prea prinşi de joaca lor, doar unul ninge
Şi-i fur un fulg în palmele căuş.

Cu el alerg înspre iatacu-n care,
Mi te aşezi în braţe, ghemuită.
Ca pe-un odor depun apoi, ispită,
Cristal în păr, pe buze sărutare.

Tu nu te zbaţi, nici nu vrei să te smulgi
Şi doar te simt la pieptul meu uşoară,
Să-mi crească bucuria, vântul zboară,
S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi.

Euforie III de Boris Ioachim

De gândul tău mă simt aproape
Şi umbletul mi-e mai uşor
Secată-i roua de sub pleoape
Şi-un dor mă macină de zor.

De soarta mea nici că-mi mai pasă
Şi n-am nici un motiv să plâng
Tristeţii i-am scăpat din plasă
Iar neputinţa – pot s-o-nfrâng.

Hei, fericirea ştiu ce-nseamnă
Vag – veselia-mi dă ocol…
Ce simţământ ciudat mă-ndeamnă
Speranţei vii să-i dau obol?!

Vezi, ochii tăi îmi dau puterea
De-a sta departe de trecut
Şi-nflăcărată-mi este vrerea
De-un suflu nou, necunoscut.

De-atâta vreme cenuşiul
M-a stăpânit ca un blestem
În piept mi-a colindat pustiul
Şi-o vorbă am ştiut: “mă tem”.

Dar azi m-am scuturat de spaime -
Precum un cal prea-năzdrăvan
Ce s-a schimbat mâncând jeratic
Şi-a devenit nepământean.

Căci jar din ochii tăi, iubito,
Sleitu-mi suflet a mâncat
Şi de arsura gurii tale -
Inima mea s-a îmbătat...

Visul... de Lacramioara Lacrima

Printr-o geana de lumina
Soarele sta ca sa vina
Insa norii-s furiosi
Stropii si-i arunca-n jos.
Peste tot ei se aseaza
Peste parcuri si pe strada
Pe trotuare, prin gradini
Nimanui nu-i par straini…
Vantul, parul mi-l mangaie,
Frunzele le-mprastie…
Astfel dorul si-l alinta
Pasarile nu-i mai canta.
Sunt plecate unde-i bine
Iar eu ma gandesc la tine
Mie dorul cin’ mi-a alina
Numai tu cu vorba buna,
Cu surasul tau duios
Si cu chipu-ti luminos,
Cu privirea ta curata…
Cand spre mine e-ndreptata!

Toata ziua a plouat
Seara cand s-a asezat
Stelele sunt randuite
Langa luna linistite…
Cerul este luminat
Norii s-au imprastiat,
Contemplandu-l ne-ncetat
Gandul la tine a zburat…
Adesea tarziu in noapte
Parc-aud a tale soapte
Eu te chem in visul meu
Sa-l patrunzi nu este greu.
Simt cum ma imbratisezi
Si alaturi mi te-asezi
Cu ardoare ma saruti
Ca nicicand sa nu ma uiti,
Somnul mi-l veghezi tacut
Te visez in mod placut…
Si-asa nu in zadar
Visul pare aievea chiar
Si n-as vrea sa ma trezesc
Fara tine sa clipesc…
Dar va-ncepe o noua zi
Si la vis ma voi gandi…

EMINESCU…NUME SFÂNT de Ioana Burghel

În lac, păduri se oglindesc,
Nuferi albi cresc din visare,
Pe bolta nopţii, stele felinare
aprind iubirii şi o străjuiesc.

Şi-n taină, vin să se adape
Din unda rece numai cerbii,
Păşind uşor să nu se frângă,
Cuvântul scris la firul ierbii.

Din ochiul cerului răsare,
Învăluind tot luminişul
discretă, luna, pe cărare,
iar ramul scutură frunzişul.

Deschid Luceferi Porţi în Rai,
Spre nepătrunse Universuri,
E cald de parcă-i luna mai
Şi versuri curg cu înţelesuri.

Pentru noi, e Sfânt Mihai,
Eminescu-i nume sfânt,
Şoapta Sa ne-nchide rana,
Când pogoară pe pământ.

duminică, 13 ianuarie 2013

CĂTUȘE DE IARBĂ de Stefan Oana Valentin

Ce cal împiedicat o să mai zboare
Când gâtul trist doar aripă nu e.
Ori cum să pască nori din soare
Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă
Când miere ori albină nu mai e.
Sau iarba cum să ne mai crească
De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă
Când rece vremea acum ne e
Fierbinți zăpezi or să mai cadă
Din ceruri fără sus, oare cu ce?

Și ce păduri de secole prea verzi
Or să ne apere de golul prea perfect
De mugurii se nasc în jos și drepți
Cu mâinile încătușate verde-n piept?

Chiar... Cum? De unde? Și de ce?

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ