Primul fulg de Ene Adrian Daniel

Norii iernii vin în valuri -
Cenuşii, plutind greoi
Peste văi şi peste dealuri,
Peste amintiri din noi.

Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste ţinut.

Bat obloanele la geamuri,
Pomii frunza şi-au rărit,
Se strecoară printre ramuri,
Primul fulg e obosit.

Obosit de calea-i lungă,
Lin, pe prag s-a aşezat;
A trecut prin ger s-ajungă
La mine, pe înserat.

Ne cunoaştem de-o vecie,
Ochii iarna i-am deschis,
Şi de-atunci, fără simbrie,
Anotimpului i-am scris.

Mă întreb... a câta oară
Pleacă gândul iar tiptil,
Zburând pe o sănioară
Trasă-n noapte de-un copil?

Mă întreb... a câta oară,
Când primesc colindători,
De ce lacrima îmi zboară
Peste timp, de sărbători?

Mă întreb... a câta oară -
De ce acele tot cad
Când vibrează o vioară
Sub o ramură de brad?

Mă întreb... a câta oară,
Când omătul îl frământ,
De ce anii stau pe-o sfoară?
De ce părul mi-e cărunt?

Mă întreb... a câta oară
De la geam perdeaua smulg
Să văd cum frumos coboară
În ogradă primul fulg?

Deschid uşa cu sfială,
Fulgul tremură uşor;
Ştie că-l aştern pe-o coală,
Se topeşte-ncetişor.

An Nou de Boris Ioachim

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Încă n-am putut pricepe
Rostul meu pe-acest Pământ.

Ceasuri bune – ceasuri rele,
Îmi ning soarta, zi de zi...
Dar dă sens, vieţii mele,
Jindul meu de-a te iubi.

Un an nou îmi bate-n uşa
Sufletului zbuciumat...
Poate-mi va spăla cenuşa
Ce în piept s-a adunat

Din iluzii spulberate –
Rând pe rând, în anii-mi trişti...
Un fior zglobiu străbate
Viaţa mea – fiindcă exişti.

Gând spre tine-ndrept, iubito,
Gând senin şi-nvăpăiat...
Şi uit viaţa ce-am trăit-o
În dezamăgiri scăldat.

Vreau să uit de oră, clipă –
Vreau – în noul an intrând –
Dragostei să-i fiu risipă
Şi, păşind cu tine-n gând,

Drept, pe calea ce mi-e dată
De la naştere, să merg
Către-o zare luminată
Şi tristeţi din gând să-ţi şterg.

...Ce zici,tu, iubire-alături
Cu şi-n mine, vei păşi?!
Vreau din suflet să îmi mături
Orice nor, spre-a te iubi

Şi în anul nou – ce vine –
Şi-n ani mulţi – ce mi-i doresc...
Pentru tine – pentru mine,
Vreau un veac să te iubesc.

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Dar pricep că pot pricepe
Că-mi eşti rostul pe Pământ...

MÂINILE ȘI OCHII de Elena Iuliana Constantinescu

În urcior arde
Flacăra veșniciei;
Ascultă vocile lutului
Cum râd singure
Dincolo de nori;
Ochii au fost nuferi
Și ne-au mângâiat;
Mâinile au fost aripi
Și ne-au legănat;
Mâinile și ochii
Pământul ni le caută;
Ochii și mâinile
Viața rotundă, dorință.

acum, la cumpăna de ani ... de Ovidiu Oana-pârâu

a lăcrimat cu clipe seara

ca roua pură în grădină

când se-auzea cântând vioara

balada-i tristă în surdină

a lăcrimat cu clipe anul

prea trist privind veşmântu-i dus

în plânsul lui era aleanul

şi jalea binelui apus

a lăcrimat cu clipe veacul

peste întinsul omenesc

cât vremea nu găsise leacul

celor ce încă războiesc

a lăcrimat cu clipe timpul

peste întreaga zămislire

omagiu vieţii era picul

ca o târzie izbăvire

în aşteptare de Renate Müller

mă inundă cuvinte
ca un val
spuma de litere 
mi se-aşează
în minte

stau întinsă în
nisipul fierbinte
pasăre solitară
cu aripă frântă
la mal

auzul mi-e vântul
şi vuiet de mare
ochii-mi de aer
lumini străvezii
în zare

HD 31.12.2012 RM

Plamadiri de lumina de Lavinia Amalia

Mai lacrimeaza inca trist maslinul

Balsamul rubiniu in vechi pahare

Radacini se- mpletesc pe sub ninsoare

In vii carari  ce spulbera veninul.

In palma mea ingenuncheaza clipa

Nestinselor acorduri glaciare

Corabii trec, cu doruri milenare

Pe marea care mi-angropat aripa

Sub spada ghetii de  tacerii amare

Dospesc izvoare rupte  din lumina

In cuib de vise plamadind odihna

Imbratisatelor priviri de soare...

CABANA DE SFÂRȘIT DE CALENDARE -Lore Moișan

Hai să ne retragem în acea cabană
Ce ne primea la ea în fiecare iarnă
La margini de păduri și la sfârșit de vieți
Să ne retragem în adânci nămeți!

O cabană de lemn, în păduri, undeva
Brazi înalți ca străjeri și făclii într-un geam,
Urșii bruni pe poteci, veverițe pe-un ram
Și pe cer stoluri gri ca din ultimul an.

O geană de foc arzând în șemineu,
O cană de vin pentru acest ultim ger,
O blană de urs ce privește înfrânt
Atunci când cade luna cu fulgii pe pământ.

Bocancii tăi de iarnă acoperiți de ger
Pierzându-li-se urma printre nămeții grei,
Butuci de lemn, iar focul arde viu,
Ce trist e și ce bine aicea in pustiu!

În mansarde de lemn și cu fulgi la ferestre
Miroase a vin fiert și a fir de poveste,
Cojoace, mănuși și fulare din lână,
Un ceas pe perete ce timpu-l amână.

Cât încă avem cabana vom știi că este bine
În păduri și ierni cu zăpezi cristaline,
La margini de păduri și la sfârșit de calendare,
Cu urme de urși rătăciți pe cărare.

31.08.2011

Patricia Serbanescu

Urarea sublimă în gându-mi persistă…
LA MULŢI ANI, PENTRU TOT CE EXISTĂ !
Pentru clipa ce-acum ireversibil zboară
Pentru suflet etern, trezire singulară,
În ceasul măreţ, să priviti spre lumină
Pe-o cale pavată, paşiţi fără vină
Iubirea s-o tineţi în piept, ca un scut
Sa pornim ÎMPREUNĂ, spre un nou început !
Nu ţineţi cont de trecut, sau de soartă,
Priviţi înainte, există o poartă !
Pe-aceiaşi direcţie, este-un cer de festin
Veţi primi la picioare, buchete de crini…

30.12.2012

LA MULŢI ANI DRAGII MEI PRIETENI !
Dumnezeu să vă ţină sub aripa Sa !

Nu-mi sunt de Veronica Simona Mereuta

gândurile mereu atât de albe
ca atunci când creşteau izvoare
înaintea ramurilor
nici ochii albaştrii
să-mi pot privi cerul de aproape

virgula şi restul punctuaţiei
m-au cioplit până la osul
ce s-a dovedit nu îndeajuns de vechi
sau înţelept să-mi poarte
aripile necrescute

am doar sclipirea de lumânare
căpătâi şi speranţă
că mâine are să vină
uneori nechemat
de glasul ce nu mai poate
rosti visul

30.12.2012
VeSMe

N-am să ştiu de Veronica Simona Mereuta

a cui sunt 
nopţile mele de libertate
mă duc departe de fiecare înlănţuire
iubirea e o redută
arde în fiecare dimineaţă
în soarele altcuiva
lumină şi floare de surâs

nu-mi răscoli amintirea altor vieţi
deşertăciunea ăsteia îmi despleteşte dorurile
coama de murg se aşterne zăpadă
peste tot ce am uitat să iert
de dragul unui vis
pe care m-am oprit să-l trăiesc

podul se face punte
apoi funie împletită în trei
doua râuri şi-o lacrimă
aşteptând obrazul
ultimului zbor de bun rămas

30.12.2012
VeSMe